Reprezentanții pensionarilor sălăjeni, premiați de autorități la o “ședință” de pescuit

Instituția Prefectului Județului Sălaj a organizat joi, 31 august 2017, ședința lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice, la Vârșolț.

La întâlnire au participat Prefectul Județului Sălaj – Florin Florian, Subprefectul Județului – Alexandru Vegh, Administratorul Public al Municipiului Zalău – Călin Cristian Forț, directorul Casei Județene de Pensii Sălaj – Liciniu Pop și cel al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială – Mircea Pop, Președintele CARP Sălaj – Ioan Ivașcău, reprezentanți ai pensionarilor din Municipiul Zalău, dar și președinți ai mai multor filiale CARP din țară.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au regăsit dezbateri privind solicitări ale pensionarilor din Zalău, propuneri privind acțiunile propuse de asociațiile de pensionari cu ocazia sărbătoririi în luna octombrie a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și o prezentare a filialelor CARP din țară.

Dupa sedință, reprezentanții Instituției Prefectului au participat la festivitatea de premiere a pensionarilor membrii CARP Sălaj care au participat la concursul de pescuit derulat pe lacul de acumulare de la Vârșolț.

Totodată s-au acordat premii pentru ”cel mai vârstnic participant pescar” – Boncuț Nicolae (78 de ani), patru premii pentru implicarea în acțiunea de ecologizare a malului lacului – Lucaci Gheorghe, Ionuțaș Ioan, Toth Koloman și Baroana Constantin, iar două premii s-au oferit organizatorilor Nagy Ferencz și Ispas Veronica.

3 Thoughts to “Reprezentanții pensionarilor sălăjeni, premiați de autorități la o “ședință” de pescuit”

  1. Anonim

    securistul burtos ce cauta acolo? jeg de om, face burta pe banii oamenilor muncitori. Salajul este pe ultimul loc in tara la investitii straine. psd, jeguri mafiote

  2. Anonim

    Tot asa si cu pensiile: pensionarii iau pensii mari – prin reprezentanti, fireste (adica aia cu pensii speciale, of course).

Leave a Comment