RAR Sălaj are un nou director

Cu câteva zile în urmă a sosit de la Registrul Auto Român (RAR) – structura centrală, decizia de numire a unui nou director al RAR Sălaj, după plecarea fostului director, Călin Forț, cel care acum ocupă fotoliul de manager al municipiului. Astfel, noul reprezentant al structurii județene RAR este inginerul Ioan Gavril Seute, în vârstă de 34 de ani, absolvent al Facultății de Inginerie Manageriala și Tehnologică Oradea, promoția 2006, specializarea Autovehicule Rutiere. Din anul 2006, Ioan Seute a activat în cadrul Departamentului de Omologări și Inspecții Tehnice Sălaj fiind, așadar, numit în urmă cu câteva zile, reprezentant al RAR Sălaj. Noul șef al Registrului Auto sălăjean ne-a declarat că, deși situația este una dificilă și foarte solicitantă, atât de partea angajaților cât și de cea a șoferilor, se depun eforturi pentru ca lucrurile să funcționeze cu minimum de disconfort și, mai ales, timp. Cu toate acestea, numărul mare de solicitări face ca programările făcute în această perioadă să fie făcute pentru luna noiembrie.

“Din cauza modificării legislației, prin eliminarea timbrului de mediu, s-a înregistrat un număr semnificativ de programări, astfel încât acestea s-au decalat ajungând la termene fără precedent în județul nostru și, evident, la nivel național.

Nu am să fac referire la încărcătura de pe umeri angajaților, ci am să spun doar că Registrul Auto Roman nu face rabat la calitate, dovadă fiind și decalajul mare al programărilor. Aceasta este situația, noi depunem toate eforturile iar oamenii trebuie să înțeleagă faptul că, oricât ne-am dori, mai mult nu putem face. La reprezentanța Sălaj sunt programate aproximativ 40 de vehicule pe zi, pentru activitatea de eliberare CIV, pe lângă care mai sunt și alte activități care nu necesită programare, dar care, evident, consumă timp și resursă, ajungându-se astfel la un număr total de aproximativ 45-50 de vehicule. În momentul actual programările sunt undeva la sfârșitul lunii noiembrie 2017. Programările se fac atât online cât și telefonic la Call Center 021.9672.

De la intrarea în vigoare a normei legislative care elimină taxa de timbru, în județul Sălaj au fost inspectate 5.440 de vehicule. Trebuie specificat faptul că, dintre acestea, aproximativ 500 au fost în situația de primă înmatriculare. Aș dori, prin intermediul cotidianului dumneavoastră, să fac un apel tuturor cetățenilor care se prezintă la RAR, să se adreseze fără niciun fel de reținere șefului de reprezentanță pentru orice neînțelegere sau nelămurire legată de activitatea RAR”, ne-a declarat noul șef al Registrului Auto Român filiala Sălaj, Ioan Gavril Seute.

4 Thoughts to “RAR Sălaj are un nou director”

  1. Anonim

    Felicitari psd !A fost cumva organizat concurs pentru postul asta?sau ajunge carnetul de membru psd?

  2. Anonim

    Fara sa vreau am accesat pagina si il stiu din vazute pe om,figura lui spune ca va face treburi bune acolo,chiar este necesar.

Leave a Comment