Prudență și atenție la volan! Lapovița și ninsoarea au revenit în Sălaj

 Având în vedere condițiile meteo nefavorabile din aceste zile,  polițiștii sălăjeni recomandă, atât conducătorilor auto, bicicliștilor cât şi pietonilor, să manifeste atenție și prudenţă în trafic, respect față de ceilalți participanți la trafic, respectarea regulamentului rutier. Înainte de a porni la drum, este indicat ca șoferii să se intereseze de starea drumurilor și să se asigure că au autoturismele echipate cu anvelope de iarnă.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Polițiștii rutieri sălăjeni reamintesc câteva recomandări de bază, de care orice conducător auto trebuie să țină cont atunci când se urcă la volan.

„Nu consumaţi alcool dacă știți că trebuie să vă urcați la volan şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi. Pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor, să respecte culoarea semaforului din dreptul trecerilor de pietoni  şi să procedeze la efectuarea traversării numai după ce sunt convinși că o pot face în condiţii de siguranţă. Asigurați-vă că purtați, atât dumneavoastră cât și pasagerii, centura de siguranță. Nu folosiți telefonul mobil atunci când sunteți în trafic, în condițiile în care nu aveți un dispozitiv hands-free.” Polițiștii rutieri sunt la datorie pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudini prudente în trafic. De asemenea, așa cum am anunțat ieri, pe tot parcursul acestui sfârșit de săptămână, în Zalău dar și pe drumurile județene, sunt amplasate aparate radar, iar echipele de polițiști alcătuiesc filtre în diferite localități de pe raza județului.  Vezi AICI unde sunt amplasate radarele politiei, în urmatoarele trei zile.

One Thought to “Prudență și atenție la volan! Lapovița și ninsoarea au revenit în Sălaj”

  1. Anonim

    Poate ca cineva o sa anunte si Primaria Zalau, firma Citadin, persoanele care raspund de ea, si aici ne referim la d-na Marc, nevasta lui Tibi Marc si viceprimarul Balaje, caci ei conduc de fapt firma Citadin.
    SA CURETE DRUMURILE KALUMEA !
    ca si pieton nu mai poti circula nici pe trotuoare, daca cumva sunt curate te stropesc toate masinile cu mizeria de pe carosabil.
    Si totui e bine, caci si aceasta ploaie/zapad, mai curate un pic partea carosabila si trotuoarele care erau pline de noroi, mazga, si alte mizerii, aduse in multe cazuri de masinile mari de pe santierele locale. Si aici trebuie sa amintim, din nou, firma de casa a PSD, ceea patronata de d-na Marc, masini care au „dreptul” sa circule oriunde in oras. Cum le putem identifica simplu? pai toate cele cu nr de inmatriculare SJ __ DEL sunt ale firmei lui TIBI MARC, firma care produce bitum pentru Citadin, desi Citadinul are propria statie de bitum.
    felicitari PSD, caci si de aici ati reusit sa furati milioanele !!!!

Leave a Comment