Prins beat la volan de două ori într-o singură zi

Un bărbat de 43 de ani din Zalău s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, după ce a fost prins conducând beat de două ori într-o singură zi.

Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, marţi, 27 noiembrie, în jurul orei 17, un bărbat de 43 de ani din Zalău, conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul, pe direcţia Centru-Gară, iar din cauza nepăstrării distanţei faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 48 de ani, a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest,pentru bărbatul de 43 de ani a rezultat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere până la soluţionarea cauzei, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Trei ore mai târziu, bărbatul a fost depistat conducând autoturismul pe strada Gheorghe Lazăr, din municipiul Zalău, deşi dreptul de a conduce era suspendat. Cel în cauză a fost din nou testat cu etilotestul, iar rezultatul indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiretii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

2 Thoughts to “Prins beat la volan de două ori într-o singură zi”

  1. Anonim

    Măi fraților, v-ați dilit și voi ! Ați dat în mintea Graiului cu atâția bărbați. Ce dracu vă apucă măi de nu eți interese meschine, știți voi, din ălea le dați numele bărbaților care încalcă legea ? Mai ales când este vorba de un flagrant dfelict și unde nu mai încape vreo îndoială legată de veridicitatea celor scrise. Sau aveți interese din ălea….

  2. Omu nu se trezise din prima betie

    Deci este vorba de betie…in forma continua.

Leave a Comment