Primăria Valcău de Jos premiază elevii cu rezultate bune la învățătură

Unul din cei șase elevi din județul Sălaj, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, originar din comuna Valcău de Jos, a primit din partea administrației locale o diplomă de excelență. Este vorba despre eleva Paula Cristina Rad din satul Preoteasa, care a fost premiată de edilul comunei Valcău de Jos, Ioan Roșan. ”Sunt onorat ca în calitate de primar al comunei Valcău de Jos să ofer o diplomă de excelență și un buchet de flori elevei Rad Paula Cristina din satul Preoteasa, care a obținut 10 pe linie la Evaluarea Națională ediția 2020. Totodată, transmit aprecierile mele celor două cadre didactice Claudia Blaga și Maria Popiț, care au contribuit la obținerea acestor rezultate excepționale. Nu în ultimul rând, doresc să felicit familia Rad, care au dovedit că sunt părinți responsabili și au sprijinit-o necondiționat, atât financiar, cât și moral”, a precizat edilul. Potrivit acestuia în următoarea perioadă, într-un cadru festiv Primăria Valcău de Jos va acorda premii în bani, atât elevei Paula Rad, cât și celorlalți elevi din comună care au obținut rezultate deosebite la diferite concursuri și competiții școlare. Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul Local Valcău de Jos, elevii din comună care obțin rezultate excepționale la învățătură pe parcursul unui an școlar vor beneficia de premii în bani. Sumele acordate vor fi cuprinse între 300 și 1.500 de lei. ”Scopul acestor premii acordate în bani sunt pentru a motiva elevii să muncească mai mult pentru a obține rezultate la învățătură”, a precizat primarul comunei Valcău de Jos.

3 Thoughts to “Primăria Valcău de Jos premiază elevii cu rezultate bune la învățătură”

  1. Aron Pumnul

    Bravo, Paula! Pe cei cu 10 de la CNS nu-i dati cu nume? Pentru ca, „sefii de promotie”, copiii lui Vasile Bulgarean si Ioanei Tuduce nu sunt printre ei? Fiti fairplay, ca nu mai suntem in comunism!

  2. Anonim

    clasa aia s- a facut pentru copiii lor vor fi sefi de promotie la liceu

  3. Laszlo

    Acest primar a furat gloria Fetei cu aparitia lui de toata jena exact cum a facut Vrajitoarea Firea cu Halep!
    Trebuia sa fie felicitata, POZATA de intreaga echipa de la scoala care a sprijinit’o sa ajunga la aceasta performanta!
    Ai ajutat o tu cu ceva mai primare? Un laptop pt scoala? Un abonament la biblioteca? Poate cu decontarea abonamentului de autobuz cu ce ajungea la scoala?
    Sa va arda focu de primari tembeli

Leave a Comment