Premierul Dacian Cioloș, în vizită la Zalău

Premierul Dacian Cioloș a efectuat, în cursul zilei de vineri, o vizită în Municipiul Zalău, ocazie cu care s-a întâlnit, în clădirea administrației județene, cu prefectul proaspăt-numit al Sălajului, Marin Nițu, președintele Consiliului Județean, Tiberiu Marc, primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu, deputați și alți reprezentanți ai administrațiilor județene și locale. Premierul a venit la Zalău însoțit de vicepremierul Vasile Dîncu și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Întâlnirea oficialilor de la București cu reprezentanții administrațiilor județene și locale s-a desfășurat cu ușile închise, iar conferința de presă care fusese programată inițial, la finalul programului vizitei, nu a mai avut loc. Purtătorul de cuvânt Dan Suciu a anunțat că nu va mai avea loc nicio conferință „din cauza timpului limitat pe care delegația guvernamentală îl are la dispoziție”. Totuși, premierul Cioloș a acceptat să facă câteva scurte declarații de presă la ieșirea din clădirea Prefecturii:

„Am trecut în revistă mai multe proiecte ale județului în care Guvernul are posibilitatea să deblocheze mai multe lucruri sau acolo unde poate să ajute. Am adus în discuție și una din problemele mai vechi, cea legată de finalizarea șoselei de centură a Zalăului; știu că lucrările au fost blocate din cauza problemelor apărute la poligonul Ministerului Apărării, ocazie cu care l-am anunțat pe domnul primar (Radu Căpîlnașiu, n. red.) că am avut chiar ieri (joi, n. red) o discuție în cadrul MApN,și am înțeles că Ministerul Apărării va da avizul favorabil pentru terenul respectiv (poligonul, n. red.) care trebuie să intre în proiectul acestei șosele de centură, și sper ca lucrurile să fie cât de repede finalizate”, a spus Dacian Cioloș. Premierul a mai declarat că discuțiile cu oficialii județului și cei ai municipiului Zalău s-au axat și pe probleme care nu țin doar de județul Sălaj, ci au impact la nivel național, între care și problema cadastrului.

„Sunt multe proiecte blocate din cauza acestui cadastru. Avem de gând ca după alegerile locale, când noii primari își vor prelua funcțiile, dat fiind faptul că la Agenția de Cadastru dispunem acum și de banii necesari, avem și personal suficient – am aprobat o suplimentare de personal cu 600 de angajați -astfel încât, cu speranța că vom găsi și primari care să se angajeze împreună cu oficiile județene de cadastru, către o finalizare a acestor activități la nivelul fiecărei comune, pentru că lucrul „pe bucăți” duce mereu la probleme. Vor mai fi necesare și câteva clarificări legislative pe care le vom face”, a adăugat premierul Dacian Cioloș. Primul ministru a făcut o scurtă referire și la situația proiectului legat de spitalele regionale, spunând că au existat discuții la nivelul ministerului de resort și că Executivul are ca obiectiv refacerea studiilor de fezabilitate până în toamnă, după care să poată fi posibilă demararea proiectelor tehnice.

Vicepremierul Dîncu a completat declarația premierului, spunând că s-au purtat cu succes discuții la nivelul celor trei reședințe de județe care alcătuiesc acest „triunghi” regional, și că există deja locurile stabilite pentru amplasarea acestor unități medicale regionale, în județele Iași, Dolj și Cluj. Delegația guvernamentală a efectuat, după terminarea scurtei întâlniri cu presa la ieșirea din sediul Prefecturii, o vizită la Tenaris Silcotub și Michelin.

DSC_0005

DSC_0006

DSC_0007

DSC_0008

DSC_0009

DSC_0010

DSC_0011

DSC_0012

DSC_0037

DSC_0039

DSC_0040

DSC_0041

5 Thoughts to “Premierul Dacian Cioloș, în vizită la Zalău”

  1. Anonim

    Cine se aseamana se aduna.

  2. Anonim

    Da Bode ce mama drq face in poze? Să înțeleg că la București nu are şanse să se întâlnească cu Cioloş?

  3. Anonim

    Nițule, ce tânăr eşti!

  4. Anonim

    Da e tanar donmu Nitu.Da-i bun ca si prefect ca in mod sigur o sa sprijine ,in limita posibilitatilor.capitalul autohton intr-o vreme in care se pare ca doar multinationalele sunt puternice.Nitu a fost angajat si platit ,pe vremuri,la UNIVERSAL SA si la REMAT.

Leave a Comment