Polițiștii sălăjeni, la datorie de Sfânta Maria

Peste 300 de poliţişti vor acţiona în perioada 15-19 august, pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, 203 sunt de ordine publică, 89 de la rutieră, 22 de la investigaţii criminale și cinci de la arme, explozivi și substanțe periculoase.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe tronsoanele de drumuri naţionale și județene, utilizând în medie, zilnic, zece autospeciale. Oamenii legii vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţenilor la manifestările religioase şi evenimentele cultural-artistice ce se vor desfăşura în această perioadă, în judeţul Sălaj.

Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, IPJ Sălaj recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minimum de măsuri de autoprotecţie.

Dacă plecaţi de la domiciliu închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani.

În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul:
Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi.
Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.

Pe perioada sejurului:
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.
Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare unor plăţi curente.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

2 Thoughts to “Polițiștii sălăjeni, la datorie de Sfânta Maria”

  1. JEAN

    A-ti ramas din timpul lui Ceasca cu LA DATORIE oare au primit salariul pe luna august cu o luna avans ? Si jandarmii din bucuresti se aflau la datorie vinerea trecuta ? Sau sant datori lui dragnea si psd-ului

  2. Anonim

    Mi schimbati-o cu datoria ca doar nu si-au luat salariile in avans pe tot anul .,Si cand i-au spaga se afla tot la datorie ? Si jandarmii din Bucuresti erau vineri tot la datorie desigur a-si plateu datoria fata de dragnea si psd batand-ui pe cei care protestau contra psd

Leave a Comment