Poliţiştii, pe urmele elevilor chiulangii

Mai mulţi elevi care absentau de la cursuri au fost depistaţi de poliţişti, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru combaterea absenteismului şcolar. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în cursul acestei săptămâni poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău, alături de cadre didactice, au desfăşurat o acţiune, în localităţile Boghiş şi Valcău de Jos, pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar. În urma controalelor, 16 elevi care absentau de la orele de curs au fost identificaţi la domiciliu. Poliţiştii au aplicat, în toate cazurile, sancţiuni contravenţionale, conform Legii educaţiei naţionale. După cum au explicat reprezentanţii IPJ Sălaj, principalul risc implicat de lipsa de la şcoală a elevului îl reprezintă activităţile pe care acesta le face când absentează de la ore. Pericolul îl reprezintă şi faptul că absenteismul poate conduce la abandon şcolar, fapt ce afectează viitorul elevului. Părinţii trebuie să le explice copiilor că şcoala reprezintă o valoare în dezvoltarea lor personală şi socială. De asemenea, părinţii sunt cei care trebuie să cunoască ce preocupări au copii lor, să le cunoască anturajul, să participe la şedinţele cu părinţii şi să aibă o legătură strânsă cu cadrele didactice. Astfel de activităţi  vor continua pe tot parcursul anului şcolar.

foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “Poliţiştii, pe urmele elevilor chiulangii”

  1. […] Mai mulţi elevi care absentau de la cursuri au fost depistaţi de poliţişti, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru combaterea absenteismului şcolar… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    În Zalău, unii elevi servesc prima oră la Best Gelato, cu o cafea și o țigară. Nu ne mirăm că elevul român a fost declarat cel mai fericit din U E !

Leave a Comment