Percheziţii la Şimleu, pentru destructurarea unei reţele de infractori

Echipaje ale Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sălaj au efectuat, săptămâna trecute, o percheziţie în Şimleu Silvaniei. Acţiunea s-a desfăşurat în baza unei comisii rogatorii internaţionale a autorităţilor belgiene, ne-a declarat Cristian Laţcău, şeful SCCO Sălaj, şi a vizat locuinţa părinţilor unei tinere despre care se presupune că ar fi implicată într-o grupare infracţională organizată specializată în furturi din locuinţele belgienilor şi magazine.

Percheziţia în cauză face parte dintr-o acţiune mai amplă coordonată de SCCO Arad şi DIICOT Biroul Teritorial Arad, ce are ca scop destructurarea grupării care acţiona pe teritoriul mai multor state europene, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Arad.

Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile a şapte persoane din municipiul Arad şi din localitatea Vinga, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor diverse bunuri şi valori. Acestea constau în bijuterii şi produse electronice, toate fiind suspectate că au fost furate de pe teritoriul Belgiei. Anchetatorii belgieni au estimat că hoţii au furat bunuri în valoare de 780.000 de euro. În vederea continuării cercetărilor şi pentru recuperarea prejudiciului, s-a pus sechestru asigurator pe trei autoturisme şi două imobile şi au fost poprite mai multe conturi bancare aparţinând suspecţilor. În urma acţiunii, şapte persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru finalizarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a provenienţei bunurilor.

Casa ce a făcut subiectul acţiunii DIICOT Sălaj nu mai este locuită din luna septembrie a acestui an, când a decedat tatăl tinerei, a spus Laţcău, adăugând că în urma percheziţiei nu au fost găsite bunuri pe care membrii reţelei să le fi furat din Belgia.

5 Thoughts to “Percheziţii la Şimleu, pentru destructurarea unei reţele de infractori”

  1. NIK

    rezultat 0,si mai trebuia dat in presa.

  2. Anonim

    despre cine este vorba ?

  3. _l_

    despre mata e vorba

  4. Anonim

    SA NE FEREASCA D-ZEU

  5. Anonim

    AUZI TU COSIAN DE-AL MEU SA FACA ASA CEVA RUSINE BA TIMISOREANULE PACAT DE CE NEAMURI BUNE VAI.

Leave a Comment