Noul Cod Rutier elen vă lasă pe… drumuri: amenzi de mii de euro, ridicarea permisului sau blocarea mașinii

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au făcut, zilele trecute, un anunț prin care avertizau cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia, cu un autoturism sau autovehicul, asupra noilor prevederi ale Codului Rutier elen, cele mai aspre adoptate vreodată în Grecia. Sancțiunile fără precedent impuse prin noua legislație rutieră sunt dintre cele mai drastice de pe întreg cuprinsul Europei, și vă pot lăsa în câteva secunde fără permisul de conducere sau fără plăcuțele de înmatriculare. Amenzile stabilite prin noile prevederi legale ajung până la cuantumul unei vacanțe “all inclusive” pentru o familie,  pe o insulă grecească. De exemplu, depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile. Totodată, nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile. Recidiva la alcool vă scoate din buzunar cel puțin 2.000 de euro, riscând totodată să ajungeți la închisoare pentru o jumătate de an.

Cei prinși fără centura de siguranță cuplată rămân pe loc fără permis și numere

Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile. O altă modificare adusă noului Cod Rutier din Grecia  prevede ca utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv hands free sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

Băut la volan? Rămâi în drum iar autoturismul este blocat pe loc!

În ceea ce priveşte conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, iată care sunt sancţiunile, în funcţie de alcoolemie. 0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului; – 0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului; peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Recidiviștii intră la “răcoare”

Conducătorii auto care recidivează în termen de doi ani fiind depistaţi cu o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare cu executare de minimum 6 luni precum și o amendă ce pornește de la 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la șase luni și imobilizarea autovehiculului. Totodată, nerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp 20 de zile. Şi asta în timp ce staționarea – parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale pentru o perioadă de zece zile.

 

One Thought to “Noul Cod Rutier elen vă lasă pe… drumuri: amenzi de mii de euro, ridicarea permisului sau blocarea mașinii”

  1. Anonim

    Asa un cod rutier ar trebui si la noi, sa calmeze putin increzutii si sa schimbe mentalitatea

Leave a Comment