Mită de 3.000 de euro, refuzată de doi poliţişti din Jibou

Doi poliţişti din Jibou au refuzat mita, în valoare de 3000 Euro, oferită de două persoane pe care le cercetau. Incidentul a avut loc miercuri, 24 iulie, în jurul orei 10, când un echipaj de poliţie rutieră de la Poliţia Oraşului Jibou efectua serviciul de patrulare pe DN 1H. În localitatea Var, poliţiştii au observat în trafic o autoutilitară a cărei încărcătură depăşea gabaritul acesteia. „Şoferul, Iancu G., în vârstă de 41 de ani, din localitatea Gilău, judeţul Cluj, a fost oprit regulamentar, iar când au fost verificate documentele pentru marfa transportată, respectiv deşeuri neferoase, poliţiştii au constatat existenţa unor nereguli, motiv pentru care conducătorul auto a fost invitat la sediul poliţiei pentru lămurirea acestora”, a precizat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în cadrul conferinţei de presă de joi, 25 iulie. În cabina maşinii, alături de şofer, se afla şi soţia acestuia. În timpul discuţiilor purtate la sediul Poliţiei Jibou, poliţiştilor le-au fost propuse, în repetate rânduri, diferite „recompense”, pentru a scăpa de această problemă, oamenii legii le-au refuzat.

Cei doi clujeni au devenit din ce în ce mai insistenţi în aceste propuneri, lucru care i-a determinat pe poliţişti să sesizeze Serviciul Judeţean Anticorupţie. Astfel, după câteva ore, a fost organizat un flagrant, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul IPJ Sălaj. După cum a explicat procurorul Bogdan Chiş,în cadrul conferinţei de presă, în timpul flagrantului, cei doi soţi nu numai că au promis acea sumă de bani, de 3.000 de euro, ci bancnotele au fost puse pe masă în biroul unde aceştia erau anchetaţi. Aceştia au fost reţinuţi, iar în cursul zilei de joi, 25 iulie, au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Cei doi soţi din Gilău, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la şapte ani. Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea provenienţei mărfii transportate de clujean, autoutilitara acestuia aflându-se, sigilată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou.
Cazul de faţă este primul de acest gen din Sălaj, când poliţişti denunţă tentativă unor persoane de a le oferi mită. „Este primul denunţ de acest fel făcut la Serviciul Judeţean Anticorupţie”, a precizat subcomisar Marcel Porumb, reprezentantul Serviciului Judeţean din cadrul Direcţia Generală Anticorupţie, prezent la conferinţa de presă.
Cei doi poliţişti de la Jibou sunt tineri, unul dintre ei a fost încadrat în sistem în urmă cu aproximativ un an şi jumătate.

15 Thoughts to “Mită de 3.000 de euro, refuzată de doi poliţişti din Jibou”

  1. Anonim

    Super tare! Si pt asta, politia a facut conferinta? Asteptam conferinta si cu polotistii aia multi care iau mita

  2. Anonim

    MITA NU A FOST DESTUL DE SUBSTANTIALA?

  3. Anonim

    in cazul de fata NU se pune baza pe MITA ,ci pe indeplinirea sarcinilor cu un simt de responsabilitate. FELICITARI!

  4. anonim

    bravo ,sa fie cit mai mediatizata aceasta stare de fapt,sa se trezeasca odata si politistii care dorm in haina statului asteptind salariul

  5. anonim

    si eu sunt de acord,acesti doi politisti ar trebui recompensati moral daca nu cumva in bani ,asa ar trebui sa fie toti politistii nu mormoloci care sa cedeze la o astfel de provocare,sau credeti ca acestia nu aveau nevoie de bani la cit de prost sunt platiti si ce conditii au prin birouri

  6. anonim

    bravo,bravo au aparut si in jibou doi politisti adevarati pacat ca nu li se da numele,bravo sefule incepi sa ai un cuvint de spus ,daca o tii tot asa o sa formezi in sfirsit un colectiv bun,De tineri ai nevoie,scapate de bosorogi care consuma aerul din birouri ca pe teren nu-i vedem doar pe citiva pe care-i stii si dumneata,Cu astfel de persoane poti sefule sa iesi in fata nu cu cei pe care ia-i preluat de la Popica cu afaceri si cu bachusul in vene.Lasa-i pe cei doi la lucru in continuarea ca asa isi recapata poiltia Jibou,inapoi reputatia de politie pe care nu a avut-o niciodata,BRAVO,BRAVO,

  7. anonim

    sunt de acord cu tine ,dar vorba vorba aduce nu poti
    trage numai pe doi politisti activitatea unei institutii,bravo lor dar la munca cu totii,scoatei Horica la lucru,ca noi stim cine munceste la politie si cine nu,se vad rezultatele si suntem convinsi ca cei care au lucrat pina acum au dat si acest rezultat,Bravo lor si sefului lor.

  8. anonim

    Bravo ,se vede si la Politia Jibou o luminita care se aprinde din ce in ce mai tare,felicitari celor doi politisti si sefului lor care stie pe cine se poate baza si pe cine mai putin,la lucru fratilor ca o sa ne fie bine cind o sa putem pune Romania pe picioare ,cu astfel de fapte urmate si de riscuri pe masura o sa ne putem bucura mai tirziu de viata.Felicitari inca o data ,

  9. anonim

    FELICITARI,DOMNULE COMNDANT O SA TREC PE LA DUMNEAVOASTRA SA MI-L PREZENTATI SI CEL MAI TINAR CA PE CELALALT MULTI IL CUNOASTEM SI STIM CA POATE,AR TREBUI SA FIE EXEMPLU PENTRU MULTI COLEGI CARE NU AU HABAR DE ACEST GEN DE MUNCA,DAR PROBLEMA ESTE CA SI ACESTIA SUNT CONSIDERATI DE UNII F.F. BUNI POLITISTI

  10. anonim

    SUNT DE ACORD F E L I C I T A R I TUTUROR CARE-SI FAC TREABA.

  11. Anonim

    Da, sigur ca felicitari, dar ar trebui, intr-o lume normala, ca acest lucru sa reprezinte firescul. daca se face atata tam-tam este clar ca cei doi cinstiti sunt, in cadrul institutiei, exceptia care intareste regula…sa aiba grija, sa nu-si submineze sefii…

  12. Anonim

    FelicitariIII

  13. Anonim

    Asta inseamna sa ai scoala , sa cunosti legea si sa sti sa o aplici. Bravo Dani!!!

  14. Ioan din Jibou

    eu felicit lucratorii de politie care-si fac datoria!….nu comandantii!….sa privim obiectiv ;)…avem pretentia ca Politia Romana sa nu fie judecata per total dupa conduita negativa a unui politist..deci..sa nu dam lauri de victorie conducerii unor sectii de politie pentru conduita ireprosabila a unor lucratori din strada!…da da!…ati inteles f f bine!…sunt lucratorii din strada, care mananca painea neagra din Politie,sunt aceia ce pun lauri de victorie pe umerii sefilor!

  15. Anonim

    Si eu ii felicit pe hotii de motorina din jibou care inca sunt liberi si i-au salarii frumoase din banii nostri….

Leave a Comment