Localitatea Turbuța a scăpat de izolare. Astăzi a fost inaugurat podul peste râul Someș

Sute de oameni, cei mai mulți localnici, au participat astăzi la inaugurarea podului rutier peste râul Someș, construcție care permite accesul în satul Turbuța. Inaugurarea podului este considerată de localnici un moment istoric, localitatea fiind până acum izolată parțial.

Inaugurarea a avut loc în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, și altor reprezentanți ai autorităților publice locale și județene. Aproape toți localnicii din Turbuța au asistat la acest eveniment. Până la construcția podului, sătenii își transportau bolnavii pe brațe, peste puntea pietonală suspendată, o punte metalică veche, șubredă, care se legăna sub greutatea trecătorilor sau în cazul unui vânt puternic. Accesul auto era posibil doar pe un pod plutitor, dar numai pentru autoturisme. Niciodată n-a putut intra în sat o mașină de pompieri. Imediat după inaugurare, primii care au traversat podul au fost localnicii, inclusiv cei mai în vârstă cărora nu le-a venit să creadă că pot intra în sat pe un pod nou, sigur.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a apreciat că realizarea acestei investiții este extrem de importantă pentru comunitatea locală, podul contribuind nu doar la îmbunătățirea vieții localnicilor, ci și la dezvoltarea comunității. La rândul său, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a spus că astfel de investiții sunt esențiale, sunt normale într-un județ pe care ni-l dorim cu toții dezvoltat. Președintele CJS a apreciat investiția și a considerat că nu trebuie să reprezinte o laudă, ci un moment de bucurie, de normalitate pentru întreaga comunitate locală. La solicitarea redactorului Magazin Sălăjean, primarul comunei Surduc, Alin Băbănaș, a declarat că investiția este considerată de localnici un vis împlinit. Podul are o lungime de 183 de metri, iar lucrările de construcție au costat aproximativ 4 milioane de euro și s-au derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL2.

4 Thoughts to “Localitatea Turbuța a scăpat de izolare. Astăzi a fost inaugurat podul peste râul Someș”

  1. […] Sute de oameni, cei mai mulți localnici, au participat astăzi la inaugurarea podului rutier peste râul Someș, construcție care permite accesul în satul Turbuța. Inaugurarea podului este considerată de localnici un moment istoric, localitatea fiind până acum izolată parțial. Inaugurarea a avut loc în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, și altor reprezentanți ai autorităților publice locale și județene. Aproape toți localnicii din Turbuța au asistat la acest eveniment. Până la construcția podului, sătenii își transportau bolnavii pe brațe, peste puntea pietonală suspendată,… Citeste mai mult […]

  2. […] Sute de oameni, cei mai mulți localnici, au participat astăzi la inaugurarea podului rutier peste râul Someș, construcție care permite accesul în satul Turbuța. Inaugurarea podului este considerată de localnici un moment istoric, localitatea fiind până acum izolată parțial. Inaugurarea a avut loc în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, și altor reprezentanți ai autorităților publice locale și județene. Aproape toți localnicii din Turbuța au asistat la acest eveniment. Până la construcția podului, sătenii își transportau bolnavii pe brațe,  » Mai multe detalii […]

  3. cetatean

    FELICITARI!

Leave a Comment