La Şimleu Silvaniei: Báthory Fest, o încântare!

Prof. Marin Ştefan

Timp de cinci zile (20 – 24 septembrie), în jurul echinocţiului de toamnă, oraşul Şimleu Silvaniei a fost, din nou, în sărbătoare. Prin activităţile desfăşurate, Báthory Fest a fost o încântare, atât pentru protagonişti, cât şi pentru publicul spectator.
Astfel, miercuri, 20 septembrie 2017, după conferinţa de presă ( despre care am relatat vineri, 22 septembrie a.c.), la Casa de Cultură a oraşului Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat un program cultural-artistic susţinut de formaţia de dansuri populare „Tessedik”, soliştii grupului „Szarvasi Harmónika együttes” şi teatrul „Cervinus Teatrum” – reprezentând oraşul Szarvas (Ungaria).

Joi, 21 septembrie a.c., la Casa Maghiarilor (str. Argeşului nr.8), cei interesaţi au fost încântaţi de opera sculptoriţei Aranka Gérné Mezősi şi de tablourile pictorului Rénai Pieczka Mátyas, precum şi de un „moment artistic” al Şcolii de Arte din oraşul Albertirsa (Ungaria). Apoi, la Casa de Cultură, s-a desfăşurat un concert de muzică medievală, urmat de filmul „Potop”, coproducţie polono-sovietică (1974).

Activităţile de vineri, 22 septembrie a.c., au început cu vernisajul expoziţiei de fotografie de la Café Concerto, prin care membrii asociaţiilor „JOI LA 5” (Şimleu Silvaniei) şi „ART IMAGE” (Cluj-Napoca) şi-au etalat talentul şi inspiraţia în surprinderea unor „cadre” încântătoare. Apoi, în Sala Mare a Primăriei şimleuane, s-a vizionat expoziţia de pictură cu diverse tablouri ale pictorilor: Farkas Anna, Küzmös Enikö şi Havasi Tamás – toţi trei din Nyírbátor (Ungaria). Programul Majoretelor din Nyírbator, a fermecat asistenţa din Cetatea Báthory, prin varietatea elementelor, costumaţia adecvată şi eleganţa fetelor. Apoi, la Biserica Reformată, publicul spectator a urmărit minunatul concert al Corului „Tinódi” şi al Fanfarei din Nyírbátor. Până spre miez de noapte, cei prezenţi în Cetatea Báthory István au urmărit frumoasa evoluţie a formaţiilor şimleuane de muzică folk şi rock. Acestea au fost: trupa „AKA” (Aida Andrada Pop, Carla Ruțaș și Andrea Budai, toate trei – voce și chitare), trupa „SILVANIA ROCK” (Berek Szilárd – voce, Petre Gliguţa – chitară, Ioan Sorin Ilieş, zis Lulu – chitară bas, Nelu Ciupa – tobe, Gabi Bota – clape) şi trupa „OLD BEAT” (Marius Bob – voce şi chitară, Barbu Enea, zis Fane – clape, Boroş Lorand – chitară, Cristi Pop – chitară bas şi Nelu Zah, zis Ghetuţă – tobe).

Ziua de sâmbătă, 23 septembrie 2017, a fost cea mai bogată în activităţi. A început cu un concurs internaţional de şah, despre care voi scrie mâine. Apoi, în Sala de Conferinţe a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei, s-a desfăşurat Simpozionul Ştiinţific „400 de ani de istorie în Cetatea Şimleului”. Au fost prezentate lucrările: „Cele trei campanii ale regelui Poloniei, Báthory István, împotriva Rusiei” (Dr. Báthory Gábor – istoric militar, Nyírbátor), citită de prof.dr. Emese Széman (Cluj-Napoca); „Monarhia de Hohenzollern în contextul relaţiilor româno-polone interbelice” (Prof. Daniel Hrenciuc, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Judeţul Suceava); „Verii Báthory de Somlyó – patroni de construcţii” (Prof.dr. Kovács András, Cluj-Napoca); „Reforma în Sălaj” (Prof. Şipoş Gábor, Cluj-Napoca); „Situl medieval de pe Dealul Cetate din Şimleu Silvaniei” (dr. Horia Pop, Muzeul de Istorie şi Artă Zalău) şi „ „Péterfalvy Szatmáry Károly, fiul Şimleului” (Dr. Kiss László, membru extern al Academiei Maghiare, Slovacia).

După parada costumelor medievale, desfăşurată pe un traseu prin centrul oraşului, în frunte cu Septimiu Cătălin Ţurcaş , întruchipând un nobil polonez pe calul „Bălan” (!), care a atras mulţi şimleuani şi nu numai, a urmat deschiderea oficială a Báthory Fest, pe scena din Cetate, cu predarea cheii simbolice a oraşului Şimleu Silvaniei lui Bártosz Siedlár – preşedintele Fundaţiei „HUSSAR” din Polonia.

Cei prezenţi în Cetatea „Báthory” au urmărit scene de luptă atractive, constituite în „Asediul Cetăţii”, de către „turci”, în două etape. Apoi, la Sala de confesiune romano-catolică s-a desfăşurat ceremonia de înmânare a titlurilor „Maghiarii Sălăjeni”. Seara, iubitorii de muzică „blues – rock – folk country” au aplaudat concertul formaţiei „Mike Godoroja & Blue Spirit” din Bucureşti (Mike Godoroja – voce; Vali Vătuiu – tobe; Tibi Duţu – chitară bas; Dorian Pîrvu – claviaturi; Călin Grigoriu – chitară, buzuki şi mandolină; Alin Păun – chitară, cigar box şi hurdy gurdy).

Duminică, 24 septembrie a.c., activităţile au început, matinal, în Sala Mare a Primăriei, cu recepţia reînnoirii acordului de înfrăţire dintre Şimleu Silvaniei şi Nyírbátor, în prezenţa oficialităţilor celor două oraşe, a membrilor Consiliului Local Şimleu Silvaniei, a reprezentanţilor: Primăriei, oraşelor Szarvas şi Albertirsa, Fundaţiei „Báthory István” Şimleu Silvaniei , invitaţi. Documentul oficial a fost citit de Roxana Moldovan (în limba română) şi Nagy Tamás (limba maghiară) – ambii, elevi la CN „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, fiind semnat de Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei şi Máté Antal – primarul oraşului Nyírbátor, în aplauzele întregii asistenţe.

Iată documentul: „Prin acest ACORD DE ÎNTĂRIRE A RELAŢIEI DE ÎNFRĂŢIRE, acum, la ceas aniversar, când sărbătorim 20 de ani de la înfrăţirea celor două oraşe – ŞIMLEU SILVANIEI din ROMÂNIA şi NYÍRBÁTOR din UNGARIA, în vederea consolidării relaţiilor noastre, în scopul cunoaşterii reciproce a culturii, economiei şi a vieţii cotidiene a celor două localităţi, ne exprimăm acordul pentru continuarea legăturilor de cooperare stabilite prin Înţelegerea de cooperare economică şi culturală încheiată în anul 1997 şi ne arătăm interesul în facilitarea legăturilor între cetăţenii din cele două oraşe înfrăţite, în mod deosebit în promovarea educaţiei, culturii, sportului şi turismului, în special în rândul tinerilor. Considerăm că întărirea relaţiilor între cele două comunităţi ale noastre este indispensabilă naşterii une adevărate fraternităţi europene. Ne luăm angajamentul să susţinem în continuare, prin acţiuni comune organizate de cele două oraşe, schimburile între comunităţile locale din Şimleu Silvaniei şi din Nyírbátor, precum şi realizarea proiectelor bilaterale în toate domeniile: învăţământ, sănătate, cultură, sport, turism, economic, social, protecţia mediului. Odată cu semnarea acestui document, întărim actul de înfrăţire cu speranţa că relaţiile oficiale şi de prietenie se vor intensifica şi mai mult în folosul celor două localităţi şi, mai ales, al locuitorilor acestora. Împreună, noi vom contribui, astfel, la dezvoltarea reciprocă a celor două oraşe ale noastre în contextul european”.

După discursurile de rigoare, Septimiu Cătălin Ţurcaş a înmânat DIPLOMA DE MULŢUMIRE „cu ocazia aniversării celor 20 de ani de la înfrăţirea celor două urbe, Şimleu Silvaniei – România şi Nyírbátor – Ungaria, timp în care a contribuit la întărirea şi menţinerea relaţiilor de colaborare culturală, economică, sportivă şi educativă dintre cele două oraşe”, următoarelor personalităţi: Széman Péter, Szabó Ştefan, Berek Ştefan, Colectivul cadrelor didactice de la CN „Simion Bărnuţiu”, Acsádi Elk, Hajdu Attila (toţi trei, post-mortem) – toate din Şimleu Silvaniei; Petroczki Ferenc, Balla Jánosné, Máté Antal, Németh Attila, Báthori Gábor, Fazekas Mihály, Némethné Sztán Ilona, Márton József, Balla Erika, Kovácsné Molnár Nóra, Boros Gábor, Szmolinka Mária – toate din Nyírbátor. N-au lipsit mulţumirile şi felicitările binemeritate!

S-a continuat cu o slujbă religioasă la Biserica Romano-Catolică şi cu depunerea de coroane de flori la Bustul lui Stephánus Báthory, într-o atmosferă sărbătorească.
După cinci zile de activităţi, pe cât de frumoase, pe atât de instructive, BÁTHORY FEST s-a încheiat cu atractivul concert susţinut de Fanfara din Albertirsa în Cetatea Báthory.

3 Thoughts to “La Şimleu Silvaniei: Báthory Fest, o încântare!”

  1. Anonim

    D-le primar Turcas, lasati paradele si festivismul, puneti mana si reabilitati blocurile de la intrarea in oras, dinspre Zalau, ca arata ca in ghetouri! O gramada de cladiri urate, darapanate, care dau orasului un aspect de sărăcie si nepăsare. Ce asteptati acolo in primărie, un nou mandat? Ala s-ar putea sa nu mai fie… Oamenii s-au cam saturat.

  2. Anonim

    Cine finanteaza aceste manifestari a a ungurilor?

  3. Anonim

    Da’ de ce au ignorat festiviștii Piața medievală a orășelului? Ca să nu-și rupă picioarele vreun primar?

Leave a Comment