Jandarm sălăjean, în vizită de lucru la Strasbourgh

Ofiţerul psiholog Olimpia Chende, din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, împreună cu alţi 31 de ofiţeri din mai multe judeţe ale ţării, au efectuat, luna trecută, o vizită de lucru în oraşul francez Strasburg, fiind incluşi într-un proiect de formare profesională privind protejarea şi promovarea drepturilor omului în structurile de ordine publică. Intitulat „Centrul pentru promovarea drepturilor omului în instituţiile de ordine şi siguranţă publică”, proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional „Dezvoltarea capacităţii administrative” şi desfăşurat la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sălaj, Isaia Micle, a declarat că locotenentul Chende Olimpia a participat, în perioada decembrie 2011- februarie 2012, la cursul de formator în cadrul proiectului respectiv. „În baza rezultatelor obţinute, a competenţelor lingvistice deţinute, precum şi a altor criterii de selecţie stabilite de comisia din cadrul echipei de management a proiectului, 32 de ofiţeri din cadrul structurilor MAI au fost selectaţi să participe, în perioada 20-28 ianuarie, anul acesta, la o vizită de studiu şi documentare la instituţiile europene de la Strasbourg. Printre ofiţeri se numără şi locotenentul Olimpia Chende, ofiţer psiholog în cadrul unităţii sălăjene”, a declarat Isaia Micle.
Potrivit sursei citate, vizita a inclus participarea la şedinţele Consiliului Europei, o întâlnire cu ambasadorul României la Strasbourg, o documentare privind funcţionarea Parlamentului European şi o întâlnire cu magistratul Corneliu Bârsan, reprezentant al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Proiectul a vizat formarea unei entităţi de formatori şi specialişti în domeniul drepturilor omului, compusă din 50 de formatori permanenţi la nivelul MAI şi dintr-un număr de 200 de ofiţeri, resursă pentru promovarea acţiunilor CPDO în cadrul structurilor însărcinate cu aplicarea legii.
Cursul şi vizita de documentare au contribuit la conştientizarea problematicii încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în activitatea forţelor de ordine şi siguranţă publică, prin focalizarea factorilor de decizie asupra îmbunătăţirii activităţii profesionale, rezolvarea problemelor identificate în sistemul de formare în materia protecţiei şi promovării drepturilor omului şi îmbunătăţirea procedurilor de lucru.

2 Thoughts to “Jandarm sălăjean, în vizită de lucru la Strasbourgh”

  1. Anonim

    Ca in armata – mergi bou si vii vaca. Ce poate ea sa faca dupa ce vene?

  2. Andreas

    Stimata d-na/d-ra Mihaela Oprea, in articolul de mai sus ati utilizat trei variante de scriere pentru orasul Strasbourg (Strasbourgh, Strasburg, Strasbourg). Varianta corecta este Strasbourg.

Leave a Comment