Începe Campania „Vaccinare și testare pentru învățare!” în Sălaj

Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)  Sălaj va găzdui astăzi, 21 aprilie, lansarea Campaniei naționale „Vaccinare și testare pentru învățare!”. Evenimentul are ca scop principal informarea elevilor, a cadrelor didactice și a părinților cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare. Secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely va prezenta campania inițiată de către Ministerul Educației alături de inspectorul școlar general al ISJ Sălaj, prof. dr. Gheorghe – Vasile Bulgărean; prefectul județului Dari Toma și specialiști în domeniul medical-epidemiologic, respectiv reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Sălaj.

One Thought to “Începe Campania „Vaccinare și testare pentru învățare!” în Sălaj”

  1. Dorin

    Dascalii, trebuie sa se vaccineze daca vor sa mearga fizic la scoala, asa cum personalul din restaurante trebuie s-o faca daca vor clienti. Ce-i asa greu de inteles? Asta este chestiune de civilizatie si cultura!

Leave a Comment