Fostul prefect de Sălaj, Dumitru Tamba, judecat pentru ucidere din culpă

La aproape un an de la accidentul mortal în care a fost implicat, fostul prefect al Sălajului, Dumitru Tamba, a fost trimis, luni, în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Zalău, primul termen fiind programat pentru 22 noiembrie.
În acest dosar s-au constituit părţi civile patru membri ai familiei victimei, precum şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
Reamintim că în 27 noiembrie, Dumitru Tamba a accidentat mortal un bărbat, pe drumul european E81, între Ciumărna şi Zalău. Fostul prefect se afla la volanul autoturismului proprietatea soţiei şi, din cauza neatenţiei şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, acroşând un bărbat care se deplasa în calitate de pieton, în afara carosabilului, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
Potrivit aceleiaşi surse, în urma impactului, victima a fost proiectată într-o râpă de la marginea drumului şi a decedat pe loc. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea a fost violentă şi a survenit în urma unor traumatisme cranio-cerebrale. Imediat după accident, Tamba a fost testat cu etilotestul, aparatul indicând alcoolemie zero.
Dacă va fi găsit vinovat de ucidere din culpă, fostul profect de Sălaj riscă să stea după gratii între doi şi şapte ani.
În vârstă de 55 de ani, zălăuanul Dumitru-Gheorghe Tamba a fost prefect al judeţului Sălaj în perioada 1996-2000, iar în prezent activează ca arheolog în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

One Thought to “Fostul prefect de Sălaj, Dumitru Tamba, judecat pentru ucidere din culpă”

  1. Cristi

    Aici se dau numele pt ca e un caz in care s-au incheiat cercetarile si a fost trimis in judecata. In cazurile unde ancheta e in desfasurare nu prea se dau decat initialele

Leave a Comment