Dispariția unui colos: Uzina Electrică își pierde numele și va funcționa sub tutela SC Citadin

Consilierii locali zălăuani au aprobat în ședința de Consiliu local de joi, 24 august, ca SC Uzina Electrică să fie absorbită de SC Citadin, un proces de așa-zis fuziune ce a început încă din primăvara acestui an, atunci când consilierii locali au aprobat prin vot începerea demersurilor în vederea aprobării primelor hotărâri menite să scoată această societate din drepturile juridice și să o integreze unei alte societăți administrate de municipalitate, SC Citadin.

După ce o firmă specializată în consultanță a ales cele mai bune modalități pentru ca procedura să decurgă în cele mai avantajoase condiții, procesul de absorbție a început în luna aprilie. Consilierii au votat joi, ca dată fixă de semnare a actelor oficiale de trecere a Uzinei Electrice în “patrimoniul” Citadin,  ziua de 30 septembrie. Chiar dacă „brandul”  Uzina Electrică nu va mai exista, se evită, prin această procedură, pierderea unor sume de bani și continuarea activității acestei societăți care, chiar dacă nu mai are volumul de activitate de altădată, reușește să facă un profit care nu poate fi trecut cu vederea. Rezervele Uzinei sunt, în prezent, de aproximativ 210.000 de lei, însă mai există, în proces de reevaluare, o sumă de aproape 12 milioane de lei. Toate tranzacțiile Uzinei vor aparține, peste doar o lună, societății Citadin. Practic, absorbția se realizează prin transmiterea universală a întregului patrimoniu al Uzinei către SC Citadin, aceasta din urmă preluând toate drepturile și obligațiile pe care Uzina Electrică le deține la data fuziunii.

Vor fi preluate activele și pasivele societății iar Uzina Electrică, prin radiere din evidențele registrului Comerțului, va dispărea ca entitate juridică. Citadin va prelua, evident, și angajații uzinei – este vorba despre 30 de angajați -, contractele, angajamentele iar Citadin va deveni în acest fel o societate mai puternică și cu un patrimoniu considerabil. Prin urmare, după efectuarea formalităților și semnarea documentelor, Uzina Electrică va dispărea pentru totdeauna din peisajul economic zălăuan, însă activitatea ei va continua sub tutela Citadin. Această operațiune va conduce la emiterea de către societatea Citadin a 1 milion de părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei, lucru care va conduce la mărirea capitalului social al societății cu peste 11 milioane de lei. Fuziunea va aduce societății Citadin un active net de 20 de milioane de lei, dar și datorii de aproape 1 milion de lei.

O societate măcinată de interese politice, pe banii zălăuanilor

În ultimii ani, soarta societăţii Uzina Electrică a avut de suferit de pe urma neînţelegerilor politice existente din belşug în rândul consilierilor locali din vechea conducere a primăriei. Deşi politicul nu are ce să caute, sub nicio formă, în decizii care ţin până la urmă, de o societate ţinută în viaţă din banii noştri, consilierii locali au tăiat şi au spânzurat de-a lungul timpului după bunul plac al celor sub patrafirul cărora se găseau din punct de vedere politic.

Discuțiile despre vânzările de active, de terenuri, ori refuzul valorificării acestora, decizii uriaşe care puneau în pericol soarta Uzinei sau, din contră, ar fi putut să o ducă pe un drum mai bun, au fost roase ca de o boală grea de interesele celor aflaţi în Primărie, de cei din afara ei, care manevrau din umbră soarta acestei societăţi în funcţie de interese de toate felurile. Nu doar faptul că s-au pierdut clienţi şi nu faptul că alţi furnizori de servicii au invadat piaţa cu produse similare au reprezentat forţe care au contribuit la declinul societăţii, ci de multe ori, şi deciziile strâmbe ori “îndreptate” politic, au contribuit la degradarea situaţiei acestei uzine. Cu toate acestea, societatea a reuşit să rămână pe linia de plutire, şi a obţinut chiar profit, conform statisticilor, în ultimii ani, de pe urma valorificării certificatelor de emisie gaze, valorificarea de bunuri, şi din alte activităţi, societatea fiind în acest fel ferită, oarecum, de pericolul falimentului.

O analiză specializată efectuată în urmă cu un an în cadrul societăţii Uzina Electrică a stabilit că societatea are câteva puncte bune, fiind unul dintre cei mai importanţi prestatori de servicii în domeniul instalaţiilor de încălzire, oferind o gamă completă de servicii autorizate pentru acest tip de instalaţii. Personalul calificat, cu experienţă, stabilitatea acestuia, dotările, capacitatea de extindere a serviciilor şi sistemul de management integrat al calităţii au reprezentat, de asemenea, puncte forte reliefate de analiza SWOT (o metodă folosită în mediul de afaceri, pentru a ajuta la proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra firmei).

Punctele slabe, vulnerabile, depistate de analiză au fost numărul de clienţi redus, pondere mare a costurilor fixe la total costuri, costuri mari cu forţa de muncă, număr scăzut de angajaţi care efectuează producţie în mod direct, în numărul total de angajaţi, personal cu medie crescută de vârstă, volum mare de active excedentare care generează costuri, statut juridic neclar în multe investiţii şi în situaţia terenurilor deţinute. Acestor dezavantaje li se adăugau şi riscurile care au venit la pachet odată cu explozia pe piaţa de profil a furnizorilor de servicii similare. Prin urmare, Uzina Electrică n-ar mai fi avut, se pare, o viață prea lungă, iar sfârșitul ei ar fi fost poate cu mult mai dureros și chiar păgubos dacă s-ar fi produs mai târziu, în mod necontrolat ori forțat de împrejurările economice care nu au o perspectivă îmbucurătoare, mai ales pe acest segment.

4 Thoughts to “Dispariția unui colos: Uzina Electrică își pierde numele și va funcționa sub tutela SC Citadin”

  1. Anonim

    Cu nume si prenume interesele politice, va rog

  2. Anonim

    Parca in campania de la locale ,actualul primar spunea mandru intr-un clip video ,ca un adevarat gospodar , ca are planuri „marete” cu Uzina Electrica ,nici vorba sa o desfiinteze ,asta asa ca fapt divers postelectoral .Oricum uzina trebuia desfiintata in momentul in care nu a mai furnizat energie termica pe platforma industriala si la populatie.

  3. Anonim

    Asteptam , lider al presei salajene ,sa ne apara toate comentariile pe care le-am scris pe marginea acestui subiect.Sper ca nu cenzurati anumite comentarii doar pt ca anumite institutii ale statului au facut abonamente la ziar.

  4. Anonim

    Da , cu scuzele de rigoare ,au aparut acele comentarii-erata mai sus ,era vorba de alte 2 articole.Sunteti ok si asteptam in continuare de la dvs. articole la fel de interesante care ne privesc pe toti.Succes.

Leave a Comment