Deşeuri periculoase, descoperite de poliţişti pe rafturi în fitofarmacii

Mai multe recipiente cu produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, aflate la vânzare în fitofarmacii din judeţ, au fost ridicate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cursul acestei săptămâni în cadrul unei acţiuni. După cum au explicat  reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, poliţiştii au efectuat controale la două fitofarmacii din Sălaj și au găsit produse expirate, care astfel au devenit deșeuri periculoase, conform prevederilor O.U.G. nr.92/2021 privind regimul deșeurilor. Este vorba de o societate cu punct de lucru în Cehu Silvaniei, unde polițiștii au identificat 13 recipiente de 250 de mililitri (ml) fiecare, ce conțineau acaricid, insecticid și fungicid cu termenul de valabilitate expirat. Astfel de produse expirate, respectiv cinci recipiente a 500 ml, patru recipiente de un litru și 23 de recipiente a 250 ml, toate cu erbicid și două recipiente a 250 gr. fiecare de pesticid, au fost identificate  și la o fitofarmacie din zona Crasna. De menționat, este faptul că această categorie de produse, după expirare devin deșeuri periculoase, astfel că acestea au fost indisponibilizate în vederea eliminării ecologice.

“În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru comiterea infracțiunii  de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.

One Thought to “Deşeuri periculoase, descoperite de poliţişti pe rafturi în fitofarmacii”

  1. […] Mai multe recipiente cu produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, aflate la vânzare în Citeste mai mult […]

Leave a Comment