Corul „Buna Vestire” la 25 de ani

„Un singur dor mai am şi eu
Acela de-a sluji pe Dumnezeu
Lui Dumnezeu cel bun şi sfânt
Cât voi trăi pe-acest pământ.”

Buna Vestire făcută Mariei de Arhanghelul Gavril, inaugurează „plinirea timpului”, adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirea venirii lui Hristor.
„Buna Vestire” este şi numele Corului Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău, iar în acest an se împlinesc 25 de ani de la înfiinţare.
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi coriştii, pe dirijori, pe toţi sprijinitorii şi nu în ultimul rând pe părintele Ionel Pop, care cu multă strădanie a reuşit înfiinţarea acestui cor.
Un gând pios şi de iertare de la Bunul Dumnezeu pentru cei care au activat în acest cor şi au plecat să-i cânte:

„Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu,
Oricât ar fi de greu necazul meu.”

La împlinirea celor 25 de ani de la înfiinţarea Corului „Buna Vestire” a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” felicităm pe toţi cei care au adus jertfa lui Dumnezeu prin cânt şi rugăciune, glasurile lor auzindu-se în toată lumea, aducând (bucurie) în casele milioanelor de creştini.
Dorim ca Bunul Dumnezeu să le împlinească darul de a-L sluji, mulţi ani de acum înainte.
La mulţi ani, prieteni dragi!
Corul „Lumină lină” al Catedralei Episcopale, „Sfânta Vineri” Zalău

One Thought to “Corul „Buna Vestire” la 25 de ani”

  1. Salajan

    Mulțumiri și recunoștință celor ce se bucură de bucuria noastră!
    Pomenirea celor două pricesne îndrăgite de coristi arată autorul moral al articolului!
    Mulțumim corului „Lumină lină” și ne pregatim și noi să Vă aniversam la împlinirea unui sfert de secol!
    Doamne ocrotește i pe coristi!

Leave a Comment