Condamnări definitive în afacerea laboratorului de droguri de la Chendremal

Sălăjeanul Mihai George Szekely va petrece următorii opt ani după gratii, după ce magistraţii Înaltei Culţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, la finele săptămânii trecute, condamnarea definitivă a tânărului de 25 de ani, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.
În octombrie 2010, procurorii DIICOT Cluj au descoperit în judeţele Sălaj şi Cluj, două laboratoare de producere a drogurilor etnobotanice şi pastilelor ecstasz, pe care Mihai Szekely le administra împreună cu mama sa, Georgeta Szekely şi în care au investit circa o jumătate de milion de euro. Atunci, anchetatorii au ridicat 10 kilograme de droguri de risc şi de mare risc
Deşi mama tânărului s-a dezis de acţiunile fiului său, declarând instanţei că a încercat să oprească activitatea infracţională, ea a fost condamnată definitiv, la trei ani cu suspendare condiţionată. Potrivit procurorilor, femeia, în vârstă de 56 de ani,având calificarea de chimist, a produs droguri în spaţiile aparţinând familiei. Unul din cele două laboratoare funcţiona în localitatea sălăjeană Chendremal, unde produceau droguri “utilizând intrumente empirice, respectiv ustensile casnice”, susţin procurorii DIICOT Cluj.
Anchetatorii au constatat că inculpaţii în acest dosar obţineau substanţele necesare din România sau le importau din China şi Bulgaria, după care le prelucrau în vederea obţinerii de droguri. Cei doi au şi angajat diverse persoane, în special tineri cu studii în domeniul chimiei sau persoane necalificate, care să lucreze în laboratoarele lor. În cursul anului 2010, aceştia au achiziţionat noi imobile pe care le-au amenajat că laboratoare sau depozite, precum şi aparatura şi ustensile de laborator destinate acestui scop, aparatura pentru pastilat, malaxoare, cântare profesionale, încălzitoare, depresurizatoare, aparate pentru măsurarea presiunii şi sticlărie de laborator.
Drogurile şi subsţantele produse erau distribuite în ţară sau străinatate, în Anglia, Irlanda, Ucraina, Bulgaria şi Ungaria, iar profitul obţinut a fost de câteva sute de mii de euro. Cei doi era ajutaţi de alte persoane, între care C.D., de 23 de ani, M.D.A., de 24 de ani, L.A., de 23 de ani, A.P.F., de 21 de ani, care comercializau drogurile pe raza judeţelor Sălaj şi Cluj. De asemenea, drogurile erau vândute prin intermediul altor persoane în Constanţa, Timişoara, Braşov, Bucureşti şi Iaşi.

4 Thoughts to “Condamnări definitive în afacerea laboratorului de droguri de la Chendremal”

  1. Anonim

    trebuia sa ia macar 80 de ani pentru cea a facut sau trimis in Malaezia.

  2. Anonim

    femeia nu este chimist, tot repetati greseala.

  3. MIRCEA lui anonim

    anonim,cred ca tu ar fi trebuit sa stai alaturi de el 8o de ani ,cretinule.

  4. geta

    A sacrificat baiatul, neaga orice implicare, dar finanta afacerea, acum are remuscari si am auzit ca face denunturi dupa denunturi doar sa il scape pe baiat. Asa ca feriti-va de ” mama indurerata ” daca nu vreti sa cadeti in plasa ei sa va treziti cu un denunt !

Leave a Comment