“Citadin” a acţionat la prima deszăpezire

Prima ninsoare peste Sălaj, deşi nu a adus căderi semnificative de zăpadă, a mobilizat comandamentul de iarnă din Zalău, acolo unde aproape 70 de oameni sunt pregătiţi să acţioneze oricând, zi şi noapte, la nevoie. Societatea responsabilă cu deszăpezirea drumurilor din Zalău (fiind incluse şi localităţile Stâna şi Ortelec), Citadin Zalău SRL, dispune de 17 utilaje pentru deszăpezire – 4 utilaje răspânditor material antiderapant, 3 mașini pentru intervenție manuală cu material antiderapant, 2 buldoexcavatoare, 3 tractoare cu plug, un autogreder, un încărcător frontal şi 3 tractoare. De asemenea, 66 de persoane sunt implicate direct în activitățile de deszăpezire. În depozitele societății stocul disponibil de material antiderapant era de 150 de tone sare, 168 tone nisip + sare, 1.875 kg clorură de calciu, 925 tone nisip. În urma cazul căderilor de zăpadă, planul operativ prevede intervenția cu prioritate pe arterele principale, căile de acces autobaze ISU, străzile de intrare-ieșire din oraş care prezintă declivităti (înclinări de teren), traseul de transport în comun, în termen de 24 ore arterele secundare (conform Ordinului Ministrului 1025 / 2011 si Normativului AND 525 / 2011). Lungimea totală a străzilor care trebuie deszăpezite în municipiul Zalău este de 158.5 km, iar trotuarele au o suprafata totală de 172.000 metri pătraţi. Marţi noaptea s-a intervenit pe Bulevard, pe arterele principale ale municipiului dar şi în cartiere, astfel încât, la primele ore ale dimineţii şoselele şi drumurile arătau corespunzător iar circulaţia se desfăşura normal, pentru această perioadă a anului. Iarna însă nu a venit, încă, cu adevărat, astfel încât ceea ce e mai greu abia după jumătatea lunii ianuarie va începe, aşa cum anunţă meteorologii.

2 Thoughts to ““Citadin” a acţionat la prima deszăpezire”

  1. Primaru,

    Cinste lor citadinienilor

  2. Anonim

    La 1 (un) centimetru de zapada cel mai eficient instrument de dezapezire este plugul de zapada (cel din imagine) !

Leave a Comment