Cea mai mare expoziție națională de ovine și caprine, organizată de fermierii din Sălaj

Alexandru Moldovan

Peste 700 de oi din diverse rase, alături de capre și câini ciobănești, au fost prezentate publicului interesat joi, lângă Șimleu Silvaniei, în cadrul celei mai mari expoziții naționale de profil din acest an, organizată de OVIS, o asociație a crescătorilor de ovine din Sălaj.

În apropierea orașului Șimleu Silvaniei, circa 50 de crescători de oi și capre și-au adus cele mai frumoase exemplare la târgul ce și-a dorit, potrivit organizatorilor, să arate că oieritul încă mai există și că fermierii pot pune pe piață produse ecologice.
„Asociația OVIS a organizat astăzi o expoziție de ovine, pentru a arăta că și noi existăm. Au fost în jur de 700 de exemplare de oi, de la 48 de participanți. Am vrut să promovăm și produsele noastre de ovină, precum lapte, caș, telemea, carne și altele. Totodată, am prezentat și produse din lână de oaie și șerpare pentru ciobani. Am vrut să arătăm că și noi avem produse ecologice. Am oferit și premii crescătorilor, în funcție de valoarea genetică a exemplarelor de oi prezentate la expoziție”, a declarat joi, Ioan Țap, președintele Asociației OVIS.
Majoritatea oilor prezentate au fost din cunoscutele rase Țurcană, Merinos, dar au putut fi admirate și exemplare deosebite dintr-o celebră rasă de oi din Anglia — Suffolk, alături de oi metise, obținute prin încrucișarea dintre Merinos și alte rase.
Proprietarii celor mai frumoase exemplare de oi și capre au fost premiați de către organizatori cu medalii, cupe și sume de bani.
„La nivel de țară, un număr atât de mare de animale cu o valoare zootehnică ridicată nu o să găsiți în nicio expoziție. E a cincea ediție, organizată de către Asociația OVIS”, a precizat, medicul veterinar Ion Cherecheș, președintele comisiei de evaluare.
Ioan Țap a ținut însă să sublinieze că una din problemele cu care se confruntă fermierii este scăderea, în ultimii ani, a prețului la oi
„Astăzi, noi nu ne putem lăuda cu un preț bun la oi. Este între 150 și 300 de lei, poate 500 de lei pentru exemplarele mai frumoase. Până acum doi-trei ani, oile au fost apreciate. Acum, datorită produselor care intră în țară, cele tradiționale au decăzut”, a precizat sursa citată.
Un element de culoare al expoziției a fost prezentarea unor exemplare deosebite de câini ciobănești, cei prezenți putându-se, de asemenea, delecta cu o plimbare cu căruțele prezente la eveniment si au putut degusta diverse preparate având la bază laptele și carnea de oaie.

 

7 Thoughts to “Cea mai mare expoziție națională de ovine și caprine, organizată de fermierii din Sălaj”

  1. Pavali

    De ce nu scrieti ca ati fost la Mocanu la pensiune nu va mai finanteaza Turcas.

  2. Pavali

    Ati vazut drumu intretinut de gospodaru primar Turcas Septimiu.

  3. Ciobanu Becali nu a fost invitat.

  4. Roman

    Turcas face drum pe magura de unde nu ia nici un leu impozit,Drumul il face Lazar cu piatra din dealu ceheiul adica pamint,dupa care il acopera cu Beton B250 ce ziceti cei care va pricepeti…Beton Rutier.Ceva carote ce zice ISC.

  5. Patriot

    Pe dealu sfint trebuie terminatmai repede drumu pentru uzul primarului si a consilierilor,si aici au facut Lazaresti o lucrare de arta.

  6. Anonim

    Ziarist deontolog ce esti ti-a fost greu sa faci o relatare corecta ? Nu iti era mai usor sa spui exact unde ai fost si sa nu umbli cu fofarlica ? Sau nu te-au lasat sponsorii??? Spre informarea corecta a tuturor, evenimentul s-a tinut la Pensiunea Randra in Simleu Silvaniei a fost foarte bine organizat si a fost un succes PUNCT

  7. Anonim

    Iar v-a dat Graiul peste nas , ei au fost corecti , au spus exact unde au fost , semn ca sunt independenti , nu ca voi , aserviti .

Leave a Comment