Canicula a cauzat apariția algelor pe Someș și în lacuri de acumulare. Riscul de mortalitate piscicolă este mare

Temperaturile ridicate, evaporația excesivă și lipsa precipitațiilor, corelate cu debitele mici din rețeaua hidrografică au favorizat dezvoltarea excesivă și descompunerea algelor. Din păcate, canicula a dus la apariția riscului de producere a mortalității piscicole mai ales acolo unde nivelul apei este scăzut.

Oficialii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au anunțat că o specie de alge brune proliferează pe mai multe tronsoane ale Someșului, în județele Sălaj, Satu Mare și Maramureș. De asemenea, diatomeele (fitoplancton) sunt prezente și la acumulările Vârșolț și Sălățig, din judetul Sălaj. Conform specialiștilor, dezvoltarea în exces a algelor determină dezechilibre la nivelul celorlalte ecosisteme acvatice. Proliferarea microflorei acvatice conduce la scăderea transparenţei apei şi a concentraţiei oxigenului dizolvat. Reprezentanții Apelor Române mai atrag atenția că, în condițiile menținerii actualului context hidrometeorologic, dezechilibrele din ecosistemele acvatice pot provoca mortalitate piscicolă. Specialiștii din cadrul Sistemelor de Gospodărire a Apelor Sălaj, Satu Mare și Maramureș monitorizează permanent cursurile de apă și acumulările din administrare.

 

One Thought to “Canicula a cauzat apariția algelor pe Someș și în lacuri de acumulare. Riscul de mortalitate piscicolă este mare”

  1. […] Temperaturile ridicate, evaporația excesivă și lipsa precipitațiilor, corelate cu debitele mici din rețeaua hidrografică au favorizat dezvoltarea excesivă și descompunerea algelor. Din păcate, canicula a dus la apariția riscului de producere a mortalității piscicole mai ales acolo unde nivelul apei este scăzut. Oficialii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au anunțat că o specie de alge brune proliferează pe mai multe tronsoane ale Someșului, în județele Sălaj, Satu Mare și Maramureș. De asemenea, diatomeele (fitoplancton) sunt prezente și la acumulările Vârșolț și Sălățig, din judetul Sălaj. Conform specialiștilor, dezvoltarea în exces… Citeste mai mult […]

Leave a Comment