Adolescentă din Sălaj, răpită şi bătută de doi tineri

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă comisă, sâmbătă, 31 august, în localitatea Românași. Bănuiți de comiterea faptei sunt doi tineri de 29, respectiv 35 de ani, ambii din comuna Dragu. Cei în cauză au fost reținuți de polițiști. Ulterior, instanța a emis mandate de arestare preventivă.    Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în fapt, la data de 31 august, ora 10.23, Poliția a fost sesizată, prin apelul de urgență 112, de către o femeie, despre faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe Drumul Național 1F, prin localitatea Românași, a văzut pe marginea drumului o persoană de sex feminin care a fost lovită de către un bărbat și urcată cu forța într-un autoturism de culoare verde. Verificările efectuate de polițiști au dus în scurt timp atât la identificarea victimei, o adolescentă de 17 ani, din comuna Dragu, cât și a persoanelor bănuite de comiterea faptei: doi tineri de 29, respectiv 35 de ani, ambii din comuna Dragu. Cei în cauză au fost prinși și reținuți de polițiști la data de 31 august, iar duminică, 1 septembrie, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Pe numele lor, instanța a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, victima a fost predată familiei. Polițiștii continuă cercetările pe stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta, dar și pentru documentarea activității infracționale.

One Thought to “Adolescentă din Sălaj, răpită şi bătută de doi tineri”

  1. Felicitari femeii care a sesizat fapta!

    Totusi mai exista atitudine civca in Romanica.

Leave a Comment