Accident cu șase victime lângă Șimleu Silvaniei

Un accident de circulație soldat cu rănirea a șase persoane, a avut loc duminică la orele prânzului, la ieșirea din Șimleu Silvaniei, înspre Nușfalău. În accident au fost implicate două autoturisme. Șase persoane au fost rănite, iar dintre acestea, trei au fost transportate la spital.

„Duminicã, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, un bãrbat de 31 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe Drumul National 1H, iar intre localitãțile Şimleu Silvaniei şi Nuşfalãu a efectuat virajul la stânga, pentru a intra intr-o stație peco şi din cauza neacordãrii de prioritate a intrat in coliziune cu autoturismul care circula pe drumul prioritar, condus de un barbat de 42 de ani. In urma impactului, şoferul din Simleu, pasagerul acestuia si pasagera din autoturismul care circula pe drumul prioritar au fost rãniţi si transportați la spital. Polițistii continuã cercetãrile pentru a stabili cu exactitate toate împrejurãrile care au dus la producerea acestui accident”, transmite IPJ Sãlaj.

7 Thoughts to “Accident cu șase victime lângă Șimleu Silvaniei”

  1. Anonim

    Ce „drum prioritar”, că-i același drum DN1H?

  2. Anonim

    Prioritar, neprioritar, prostia omului e aceeasi, cat de oligofren sa fi sa nu vezi masina care vine din sens opus?

  3. Anonim

    In Simleu e debandada pe drumuri, se depaseste pe linie continua, nu se acorda prioritate pe trecerea de pietoni, puradeii stau in fata in masini, norocul cel mare e ca nu sunt semafoare, altfel s-ar trece si pe rosu. Legea e sau nu valabila pentru toti ?

  4. Anonim

    Debandada din Șimleu din trafic trece neobservata, țiganii fac ce vreau, nu le cere nimeni socoteală,. De ce să avem poliție rutieră?

    1. Anonim

      Eu nu inteleg dece yot timpul tiganul este problema

    2. Anonim

      Eu nu inteleg dece yot timpul tiganul este problema

  5. Anonim

    AIA nu-s Puradei is Turcasei

Leave a Comment