Accident cu doi răniţi în municipiul Zalău

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc  sâmbătă, 20 februarie, în municipiul Zalău.

După cum a explicat Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul, la intersecţia dintre strada Tudor Vladimirescu cu strada Gheorghe Lazăr, nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei care circula pe drumul prioritar, condusă de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Zalău, şi a intrat în coliziune cu aceasta. Evenimentul s-a produs în jurul orei 12.30 şi s-a soldat cu rănirea uşoară a două persoane. Este vorba despre şoferul autoutilitarei şi pasagerul de pe locul din dreapta faţă în autoturism, un bărbat de 50 de ani, din municipiu. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

4 Thoughts to “Accident cu doi răniţi în municipiul Zalău”

  1. Anonim

    „un adolescent, în vârstă de 19 ani”?

    1. Anonim

      repede vezi orice cacat! esti de la graiu?

    2. Anonim

      repede vezi orice cacat! esti de la graiul?

  2. Anonim

    intersectia aia e aiurea

Leave a Comment