A plecat la cules de ciuperci și a stat o noapte în pădure din cauza unei dureri la picior

Augusta Teşinschi

O femeie în vârstă 65 de ani din comuna Creaca, care acuza dureri în zona genunchiului drept și nu putea să meargă, a fost găsită, la finalul săptămânii trecute, mai exact sâmbătă – 8 octombrie, de un echipaj de jandarmi pe drumul forestier „Meseș I”. Femeia a plecat de acasă cu o seară înainte, la cules de ciuperci. Jandarmii au solicitat sprijinul unei ambulanțe, iar femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Pe această cale, pentru evitarea unor situații neplăcute, jandarmii vin cu sfaturi utile pentru cetățeni. „Nu porniți singur la drum. Dacă este posibil, deplasați-vă în grupuri de minim 2-3 persoane. Consultați starea vremii, cel puțin pentru următoarele 24 de ore. Atunci când plecați asigurați-vă întotdeauna că aveți telefon asupra dumneavoastră, iar bateria acestuia este încărcată. Evitați deplasările la ore târzii. Asigurați-vă că v-ați echipat corespunzător, adecvat anotimpului și că aveți asupra dumneavoastră apă și mâncare. Nu vă aventurați în locuri necunoscute, nemarcate. În astfel de situații, riscul de a vă rătăci este foarte mare”, este mesajul jandarmilor.

One Thought to “A plecat la cules de ciuperci și a stat o noapte în pădure din cauza unei dureri la picior”

  1. […] Augusta Teşinschi O femeie în vârstă 65 de ani din comuna Creaca, care acuza dureri în zona genunchiului drept și nu putea să meargă, a fost găsită, la finalul săptămânii trecute, mai exact sâmbătă – 8 octombrie, de un echipaj de jandarmi pe drumul forestier „Meseș I”. Femeia a plecat de acasă cu o seară înainte, la cules de ciuperci. Jandarmii au solicitat sprijinul unei ambulanțe, iar femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Pe această cale, pentru evitarea unor situații neplăcute,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment