Vremuri grele, oameni buni

Oamenii sunt precum cărțile. Unii înșală cu coperțile, altele surprind prin conținut. Trebuie să ne amintim că avem prea puțin timp pentru a ne răzbuna rănile. Vrem, nu vrem viața ne învață să fim puternici, dar și buni. Nu trebuie să îngenunchem în fața răutății și cel mai indicat este să trecem pe lângă ea, ca și cum nu ar exista! Oamenii buni sunt din ce în ce mai rari, dar sunt, există! Molipisți-vă de la ei! Oamenii dobândesc răutatea din teamă, din frustrare, din abandon, din durere, din ușurința de a reacționa brutal, impulsiv. Efectiv otrava asta, răutatea, nu ocolește pe nimeni în viață. E un mecanism de adaptare. Cert este că în vremurile grele se văd cu adevărat oamenii buni și adevărata „fața” a lor. În zilele de astăzi, în vremurile grele, bunătatea oamenilor se poate observa din ce în ce mai puțin, pe alocuri ea lipsind cu desăvârșire. De la banalele formule de salut prin care se arată respectul față de cei apropiați și nu numai, până la facerea de bine, considerată de unii atât de complexă, amabilitatea, îngăduința sau generozitatea par mai degrabă a fi ascunse pe un vârf de munte sau într-o grotă astfel încât oamenii să nu mai poată ajunge cu ușurință la acestea. Există momente în viață în care simți că trebuie să fii tu acela care reușește să ajungă în vârful muntelui pentru a reda libertatea bunătății ce a fost, mai degrabă, parcă blestemată de societatea actuală să stea în umbră, ascunsă. Cred că fără un gram de bunătate nu ne mai putem numi oameni. Omul, o ființă înzestrată cu conștiință este capabil să facă diferență între bine și rău, aceste noțiuni reprezentând cei doi poli ai existenței noastre morale. Constat însă cu mare dispreț că într-o societate în care există o răsturnare de valori, bunătatea nu mai este înțeleasă ca o calitate, ci este batjocorită și confundată cu slăbiciune și inadaptarea la „jungla vieții”. De aceea cu atât mai mare este meritul celor care reușesc să rămână buni în împrejurări vitrege. Ei sunt oameni luminoși, spirite superioare de care își atârnă speranțele cei neajutorați, umiliți sau devaforizați. Când iubești, când ești împlinit sufletește nu ai cum să fii rău! Nu ai cum!