Voi chiar credeţi în promovare?!

Ce ar mai fi de spus după nouă ani de „hibernat” în Liga a III-a, decât că ar fi cazul să vedem şi noi, odată ş-odată, această echipă numită FC Zalău în eşalonul secund. Acest club a activat timp de nouă ani în Liga a III-a, fără niciun rezultat benefic pentru acest municipiu şi judeţ, iar în această vară, vor fi aduşi acţionari, antrenori şi mulţi jucători din afara judeţului pentru a intra, aşa cum s-a promis şi în sezoanele anterioare, în lupta pentru promovare.
Nu poate decât să ne bucure faptul că nişte oameni de afaceri din afara judeţului vin să investească într-un club de fotbal din Zalău, aşa cum nu ne vom supăra la final nici pe antrenorii veniţi din afara judeţului, dacă aceştia vor duce echipa acolo unde-i este locul, în liga secundă. Numai că, ce nu vrea să înţeleagă nimeni este faptul că în lupta pentru promovare există o mare problemă: una dintre contracandidatele echipei zălăuane va fi Universitatea Cluj. Da, „U”, acel club cu o tradiţie şi cu o istorie impresionantă, acel club în faţa căruia, să fim serioşi, nu avem nicio şansă la promovare.
O luptă între „U” Cluj şi FC Zalău va fi ca şi un concurs între o barcă cu motor, iar alta cu vâsle. Va fi o luptă din care, presimt că vom ieşi cel târziu la finalul turului. Mi-aş dori să fiu contrazis prin rezultate, iar la finalul sezonului viitor să mi se reproşeze că am fost răutăcios şi ipocrit când am scris aceste rânduri. Chiar mi-aş dori, o spun la modul cel mai sincer.
Cred că iubitorii fotbalului din municipiu merită mai mult. Sunt convins că s-au săturat de Liga a III-a, dovadă şi numărul redus de spectatori prezenţi la meciurile de pe teren propriu în ultimele sezoane. Stadionul s-a umplut cât de cât la primul meci din retur, înaintea căruia FC Zalău avea încă şanse reale la promovare. Însă, odată cu trecerea etapelor s-au năruit şi speranţele iubitorilor de fotbal din oraş, iar la final, echipa a ocupat un loc mai mult decât modest.
În această vară o luăm de la început. Pentru a câta oară? Se vorbeşte mai mult ca niciodată despre promovare, iar conducătorii par mai hotărâţi ca niciodată să realizeze o astfel de performanţă.
Managementul, dar şi parcursul echipei va trebui să fie fără greşeală pentru a putea fi în faţa unui club precum Universitatea Cluj. Indiferent că se confruntă sau nu cu probleme financiare, „U” rămâne „U”, iar „şepcile roşii” au anunţat deja că obiectivul pentru sezonul viitor va fi promovarea în eşalonul secund.
Singura şansă a Zalăului ar fi ca echipa clujeană să nu fie repratizată într-o serie cu cea din municipiul nostru. Adică, nicio şansă.

5 Thoughts to “Voi chiar credeţi în promovare?!”

  1. Anonim

    echipa de fotbal e folosita pentru a spala bani

  2. Anonim

    Dc sa nu credem in promovare in liga 2 lui fc zalau ce u cluj nu e echipa de fotbal si ei sunt fotbalisti ca orice echipa asa ca trebuie avut incredere in fc zalau si sai incurajam nu sai descurajam asa ca hai fc zalau

  3. Anonim

    ROBERT GOIE E REMUNERAT SUFICIENT PENTRU ACTIVITATEA DESFASURATA LA FC ZALAU? AR TREBUI! CA NU-I AJUNG BANII DE LA CITADIN, FC ZALAU, ARBITRII SI ZIAR! MAI VINDE COACAZE SI CAINI! TOATA ZIUA DE PLANGE DE BANI!

  4. Alfaman

    In liga 2 costurile sunt mult mai mari iar investitorii nu vor sa cheltuiasca ci doar sa agoniseasca. Asa ca ca nici vorba de intentii de promovare.

Leave a Comment