Un sistem numit dezastru

Nu știu cum se face, dar în ultima vreme am întâlnit tot mai multe persoane, adulți mai în vârstă, care își fac calculele în privința ieșirii la pensie. Fie anticipată, fie anticipată parțial pe mulți îi aud spunând că își doresc să iasă la pensie. Vor liniște pentru că s-au săturat de stres. De stresul de la locul de muncă. E foarte adevărat că în societate de astăzi pensionarea este văzută de unele persoane ca o șansă de a scăpa de obligațiile de muncă și de a-și urmări propriile pasiuni. Pensionarea este un moment pe care mulți îl percep ca fiind mult prea îndepărtat ca să îi acorde atenție din timp, însă ea vine oricum și este, de fapt, un nou început, în care rutina fiecăruia se schimbă și în care timpul poate fi folosit altfel. Nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul, dar cred că este bine ca fiecare să aibă o gândire de perspectivă și să-și construiască o strategie eficientă, pentru ca, după o muncă de câteva decenii, să aibă posibilitatea ca la pensie: să vadă lumea, să le ofere nepoților ce își doresc, ei și familia lor să aibă o protecție în fața situațiilor neprevăzute și, în general, să aibă un nivel de trai ridicat. Trist este faptul că după câteva luni de la pensionarea mult așteptată mulți încep să fie altfel. Unii chiar își doresc să mai muncească câte ceva, un job part-time, iar alții din cauza lipsei de activitate și a lipsei de relaționare încep să se îmbolnăvească. Cert este faptul că la noi, pe meleaguri românești, ieșirea la pensie a fost și a rămas o mare problemă, dublă chiar! Prima este cea economică, în care diferența dintre veniturile încasate și pensia primită fiind, pentru cei mai mulți, ceva între “șocantă și insuportabilă”. Cea de a doua – socială, în care statutul de pensionar este în general unul aducător de izolare, chiar marginalizare comunitară. Românilor li se spune mereu, li se insuflă, la buletinele de știri, că cei care primesc în prezent pensii ar trebui să fie bucuroși că le primesc, așa mici cum sunt, iar ceilalți, care ar trebui să le încaseze în viitor, să-și ia gândul! De ce? Pentru că…nu o să mai aibă cine să le plătească! Despre cum votează pensionarii, nu cred că are rost să mai discutăm. Sistemul public de pensii are la bază principiul solidarității între generații: cei aflați în câmpul muncii plătesc lunar contribuții sociale, iar statul “oferă“, la rândul său, pensiile celor ieșiți din activitate prin intermediul unui mecanism de redistribuire. Cea mai mare problemă a sistemului public de pensii este, iar din păcate va rămâne, faptul că a fost proiectat din perspectiva celui care le plătește, nu din aceea a celor care le primesc!

One Thought to “Un sistem numit dezastru”

  1. cc

    A cotiza in prezent la bugetul de pensii este fara doar si poate o prostie colosala. Pensia si salariile bugetarilor nu sunt meritorii , nu sunt concordate cu realitatea economica (1 din 4 lei este imprumutat deci acel leu nu exista cu adevarat ). Este un furt sistematic din buzunarele oamenilor onesti (dar limitati si ignoranti) care spera si ei la „traiul idilic” al batranetilor in care grija cea mai mare a lunii este sa nu se impiedice postasul in drum spre casa lor. Vai de ei sarmani oameni ce finanteaza nestiutori dar cu avant casta privilegiatiilor urcati in ierarhia democratica doar prin tupeu, pile si eliminarea oamenilor (putini) integri .

Leave a Comment