Tricolorii mici

Daniel Săuca
O parte a României s-a trezit că merită să laude „ceva românesc”. Performanța echipei naționale de tineret la Campionatul European de fotbal U21 din Italia, calificată în semifinalele competiției și la Jocurile Olimpice de vară de anul viitor, e specială și pentru că demonstrează un lucru ce ar trebui să fie evident: nu e totul pierdut! Se poate construi și în România! Cu răbdare, profesionalism și bani! În general, la noi parcă nu mai există răbdare (mai ales în politică, dar nu numai), în prea multe domenii profesionalismul „scârțâie” sau lipsește cu desăvârșire, iar despre bani nu are rost să vorbim decât într-o cheie polemică. Sigur nu despre Academia (lui) Gheorghe Hagi, principalul „rezervor” pentru echipa noastră. Calificarea „tricolorilor mici” în semifinalele CE U21 mai e specială pentru că a readus bucuria în rândul fanilor. De mult nu am văzut bucurie pe chipul unor români. Într-o țară ce s-a obișnuit cu prea multe rele: „merge și așa”; cleveteala continuă; ura față de clasa politică și față de sine; lipsa patriotismului; lipsa respectului pentru instituțiile statului etc. Și apoi, s-a putut vedea din avion: românii plecați în străinătate 0snu și-au pierdut identitatea. Vor, așteaptă să se bucure, să participe la evenimente, succese românești. Cine știe, poate dacă nu ne calificam în semifinale, alta era și reacția lor, dar hai astăzi să fim optimiști. Și încrezători că nu e totul pierdut. Noile generații ne dau speranță pentru un viitor (mai bun) al țării. Chiar dacă mai e mult, mult de lucru. Nu numai schimbarea clasei politice e soluția. Cum spuneam, merită să avem răbdare, să fim profesioniști și să alocăm resurse financiare, inteligent, pentru dezvoltarea țării. Iar dezvoltare nu înseamnă numai infrastructură. Mă rog, chiar nu mai contează dacă tricolorii mici se vor califica în finala campionatului amintit (ar fi excelent, dar…). Important ar fi să învățăm și din lucrurile bune care ni se întâmplă. Că din alea rele sigur nu am învățat nimic…

One Thought to “Tricolorii mici”

  1. Anonim

    — Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga… încă un pahar cu apă…

Leave a Comment