Sunt nesimțit, m-am vaccinat. Am să mor, dar nu acum

Discuțiile pe tema vaccinării împotriva SARS-Cov2 au luat-o razna în spațiul public, iar românul dovedește din nou că nu este doar mecanic, instalator, profesor, chimist, om de știință, fermier, ci și medic, fraților, medic specializat pe facebook! Trist este că avem inclusiv demnitari care s-au specializat în medicină pe facebook, iar profitul de pe urma băii de mulțime este tot mai mare. Dumnezeule, asemenea specimene grohăitoare au sute de mii de vizualizări, românii le distribuie filmulețele, postările, aceste personaje transpirate, obeze de nesimțire, au tot mai mare succes. Tot mai mulți români gustă asemenea preparate stricate, servite în mediul virtual, iar rețeaua de socializare a ajuns puntea de lansare pentru tot mai mulți imbecili, nesimțiți fără scrupule. Desigur, momentul în care culegem ceea ce am semănat a venit, acolo suntem! Ziua mi-a început bine, dar s-a sfârșit prost. După multă vreme, m-am întâlnit cu o cunoștință despre care știam că era bolnavă, avusese o formă de cancer. Din fericire, femeia s-a vindecat. Mi-a spus de nenumărate ori cât de mult le datorează medicilor pentru că au salvat-o, se ruga pentru ei, cred că le-a făcut și o scrisoare de mulțumire. Acum, femeia asta era recalcitrantă. Mi-a spus câte în lună și stele, îi înjură pe medici, îi face escroci și este convinsă cu Dumnezeu se va ocupa de ei și de tot neamul lor. Măi, mi-a stat inima în loc! În halul ăsta a ajuns românul? Femeia asta mi-a întors stomacul pe dos, țipa, urla împotriva medicilor și a vaccinării. E trist, e trist că femeia asta a terminat și o facultate, a profesat, chiar a predat. Nu mi-a venit să cred că un asemenea om poate crede în conspirații, în vaccinul prin care te curentează sub piele, te omoară, îți bagă cosași uscați în braț. Tot mai mulți români sunt pricepuți la toate și la nimic, iar asta se vede în țara noastră, în societate, în politică, inclusiv în presă. Da, inclusiv noi, presa, avem o mare parte din vină și am contribuit din plin la acest haos. Și suntem abia la început. Nu mai scriu, am scris destul. Cine naiba să să citească un text atât de lung? Sunt un nesimțit, m-am vaccinat și am să mor, dar nu acum!

5 Thoughts to “Sunt nesimțit, m-am vaccinat. Am să mor, dar nu acum”

  1. Anonim

    Excelent editorial! Legat de retelele de socializare, va aduc in atentie opinia cunoscutului scriitor italian Umberto Eco: „„Reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbelici care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel”.
    In urma cu 25 de ani, un sociolog italian, Alberto Abruzzese, profesor la Universitatea “La Sapienza” din Roma, a publicat o carte în care prevestea că Internetul îi va aduce în scenă pe “analfabeţi”, care vor căpăta accesul la dicursul public în proporţii de masă. Şi prin “analfabeţi” nu înţelegea, desigur, oameni care nu ştiu să scrie şi să citească, ci oameni cu o educaţie precară, care pînă la Internet nu obişnuiau să citească şi – mai ales – să scrie.

    1. Anonim

      Erata – „legiuni de imbecili”…

    2. Anonim

      Acesta-i perfectul adevar !

  2. Anonim

    Analiza e pertinentă, așa e la români. În regimul socialist vaccinarea era obligatorie și nu piscuiau tot felul de șoșonci și becali. Pt țară era mai sănătos !

  3. vaccinatul

    Excelent și la obiect editorial! Păcat că nivelul nostru de judecată a ajuns la așa nivel încât așa ziși telectuali din jurul nostru dau o palmă la rahat și sunt convertiți la neamprostie de șoșoace, bitmani și alte nulități profitoare de limitarea unora psihică!

Leave a Comment