Spaimele Transilvaniei

Daniel Săuca

Nu prea ne pregătim de aniversarea „marelui praznic” de la 1 Decembrie 1918! Ține, oricum, de „specificul” nostru. Poate, în ceasul al 12-lea, vom reuși să creionăm vreo „strategie”, în urma căreia vom finaliza, de pildă, un proiect cultural serios dedicat centenarului Marii Uniri sau o autostradă în Transilvania. Între timp, ca și în anii precedenți, își fac de cap spaimele (noastre) privind „pierderea Ardealului”. Spaime mai mult sau mai puțin aiuristice. Mai mult sau mai puțin îndreptățite. Mai mult sau mai puțin exprimate în spațiul public. Obosiți, isterizați, demolați, sictiriți de „problemele interne” oricum nu reușim să ne ridicăm capul din pământ și să gândim & acționăm strategic. Și în spiritul unui „naționalism luminat”(necesar nu neapărat ca și contrapondere la acțiunile de tip globalist). Așa că, o știre conform căreia Parlamentul European a adoptat o propunere de rezoluţie privind procesul de integrare europeană a Kosovo, prin care încurajează cele cinci state membre, inclusiv România, care nu au recunoscut încă independenţa fostei provincii sârbe, să facă acest lucru pentru a facilita normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina (Activenews), provoacă neliniști. Evident, vechea noastră problemă cu „HarCov”. În același context, al „spaimelor”, a șocat oarecum textul lui Ilie Șerbănescu privind „pierderea Ardealului”. Nici mai mult, nici mai puțin, IȘ afirmă că „«Desprinderea» politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte”. „Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri. După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. Îl va pierde în linişte, pe Facebook!” (Jurnalul.ro) Așa să fie? În loc să ne bucurăm de aniversarea „marelui praznic” de la 1 Decembrie 1918, vom asista la „pierderea Ardealului”? E puțin probabil. La fel, e puțin probabil că va exista „voință politică” pentru descentralizare reală, autonomie locală reală și regionalizare reală. Poate copiii noștri vor trăi așa ceva. Îi dau dreptate d-lui Șerbănescu în privința „controlului economic” și a „abandonării Ardealului”. Chiar așa, de ce? Din prostie & incompetență? Din cauza unor negocieri departe de ochii lumii văzute? Nu m-aș mira: tocmai spaimele privind „pierderea Ardealului” au condus la „abandonarea” spațiului românesc de peste Carpați. Tema merită oricum atenție în continuare. Și pentru că ține de destinul nostru, cu adevărat!
25 martie 2015
P.S.: Evident, nu s-a schimbat mare lucru, în bine, din martie 2015 până în noiembrie 2018. Așa că textul de mai sus, apărut la această rubrică, e, din păcate, actual.

3 Thoughts to “Spaimele Transilvaniei”

  1. Anonim

    vin ungurii lui laszlo laszlo si fura ardealul

  2. Anonim

    D_le SAUCA prea multe detalii in articol „ANALIZAT ” fiecare cu scopul sau . Eu ma intreb NOI toti( dar acum ma refer la dumneavoastra ) ce am facut pentru respectul pe care il datOram centenarului ? de ce laszlo laszlo , si-a permis sa faca afirmatii politice negative referitor la CENTENARUL UNIRII contrare realitatii. ? DE CE mai preda istoria romaniei in colegiu ? VREAU sa scrieti un articol cu modul in care azi la GYULA d-l GABRIEL PLESA a condus evenimentul referitor la contributia la centenar prin CENTRUL DE POLITICI LOCALE

Leave a Comment