Şezi blând şi nu te pierde cu firea

Dragi părinţi, cu siguranţă, cei mai mulţi dintre voi au luat la cunoştinţă de opinia mai multor politicieni – primari, parlamentari – pe marginea legii care interzice accesul copiilor la mitinguri sau alt gen de activități având caracterul unei demonstrații în stradă. Ultima părere, care seamănă, spun surse neoficiale, cu un fel de „ordin de zi pe unitate”, ar veni din partea primarului general al Capitalei. La baza acestui ordin discret (care nu a fost făcut public niciodată), stă o lege cel puțin discutabilă, prin care, într-o ipocrizie crasă, se interzice parcticiparea la mintinguri (antiPSD, în speță) având copiii la purtător. Ordin sau nu, cert este că, oficial, Protecția Copilului din toate județele dar și alte instituții care stau ceva mai discret, în spate, fac tabele și situații privind participările la mitinguri cu copii alături de părinții lor. Însuși legiuitorul spune, halucinant, că nu ne putem folosi copiii în interese proprii sau pentru a schimba deciziile celor care ne conduc. Aberant și în totală neconcordanță cu realitatea, de unde și până unde reiese că îți folosești copilul atunci când îl iei cu tine, din motive umane, părintești și obiective. Revenind la textul de lege, în el dar și în multe declarații ale unor politicieni dintr-o anumită zonă politică, se arată că toţi cei care îşi duc copiii la mitinguri sunt pasibili de sancţiuni mari. Amenzile sunt cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, motivându-se că un copil nu poate fi folosit sau expus de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale sau instituţionale”. Deci, dacă vrei să ieşi la miting, ai o mare problemă pe cap: copiii. Au început anchetele prin județe, la Protecția copilului, situații, tabele,verificări. Potrivit legii, câți copii ai, atâția… folosești. Directiva de partid subliniază asta, ca o unghie pe tablă, nu e loc de întors: nu te prezinţi cu copilul la miting şi pace, ce Dumnezo nu înţelegi? Îl laşi acasă, îi laşi acasă dacă ai făcut mai mulţi, îi legi de calorifer, îi sedezi, treaba ta ce faci. Pe legiuitor nu-l priveşte ce faci tu cu copilul, nu îl aduci sub geamul Guvernului şi cu asta discuţia s-a încheiat. Cu toate acestea, mergând înapoi câţiva paşi cu paşi în timp, văd nişte filmuleţe şi nişte fotografii cu doamna primar ori cu politicieni, tot de pe la mitinguri ori campanii electorale, având în jurul lor unul sau mai mulţi copii. Ba îi ţin lângă tribuna de partid, ba defilează tot un zâmbet, cu ei de mânuţă prin pieţe, oboare, pe la porţi ori uşi de bloc. Nu uită să le pună steguleţe între degeţele şi nici fulare roşu-PCR la gât. În Sălaj – la fel, imagini cu copii la mitinguri electorale și la trâmbițarea minciunilor prin campanii – dar alea, știți, sunt altceva.

Se pare că mitingurile electorale sau alt gen de adunări care implică, de multe ori, aglomerație și îmbulzeală mult mai mari decât cele întâlnite la o demonstrație pașnică, nu intră sub incidența legii. Acolo, copiii pot fi „folosiți” inclusiv de candidați, pentru strângere de capital electoral. Campaniile electorale în care se spală creierii românilor, de la ăl’ cu ţâţa-n gură pân’ la ăl cu barba sură, acelea nu se pun? În ce calitate, cei care amenință cu tabele și amenzi, dau sfaturi şi învață un părinte unde să-şi lase copilul şi cu cine, în timp ce el încearcă, atât cât poate, să lupte pentru viitorul copiilor dar şi al lui, că şi el e încă tânăr, şi să se opună unor lucruri şi acte pe care el, părintele, le consideră bolnave, ilegitime, abuzive? Principiul contează și e valabil pentru toate vocile din partide care aberează în acest fel. Iar dacă-i lege, ea produce efecte preferențial, doar într-un anumit soi de… adunări?

În primul rand, nu am cu cine să-mi las copilul acasă, asta ca aperitiv la ceea ce am să-ţi spun. Nu am cu cine să-l las pentru că nu am bonă, nici mamă ori soacră aproape. Vecina zice vine şi ea la miting, deci pică şi varianta asta. Lăsând toate acestea la o parte, chiar şi dacă aş avea cu cine să-l las, tot l-aș lua cu mine (desigur, vorbesc de copil cu o vârstă  firească într-un asemenea context) aşa că, te întreb, pentru dumneata -legiuitor, primar, candidat-, pentru colegii dumitale, este legal să ieşi cu copiii la plimbare, la adunări paşnice, la manifestaţii electorale, dar pe mine mă iei de urechi şi îmi propui amenzi de 50 de milioane vechi pentru că vreau să-i arăt şi să-i explic copilului nişte lucruri despre care el m-a întrebat poate sau pe care le-a simţit pe pielea lui sau pentru că, Doamne iartă-mă, n-am cu cine să-l las la 8 seara acasă. Îl iau cu mine ca să-i arăt, pe viu, de ce parlamentarii PSD, dar şi ceilalţi, au votat cândva pentru ca alocaţia lui să nu crească.

De ce casa se zguduie din temelii atunci când trece tirul pe lângă ea, doar pentru că doi parlamentari PSD de Sălaj, dar şi alţii, Dumnezeu mai ştie câţi de prin alte locuri, s-au opus, prin vot contra, continuării lucrărilor la şoseaua de centură. Vreau să-i răspund la întrebarea “Unde e pădurea mea preferată?” arătându-i cu degetul pe aceiaşi parlamentari PSD sălăjeni, dar şi pe ceilalţi 200 din ţară, care s-au opus legii tăierilor ilegale de păduri. Vreau să-i spun copilului de ce nu-şi primeşte cei 500 de euro pe care statul i-a legiferat, bani de cărţi, studii etc, deşi legea e în vigoare de trei ani, timp în care pensii şi salarii de zeci de mii de lei se găsesc pe  fluturaşii din buzunarele aleşilor încă din dimineaţa de după noaptea votului. Şi multe, foarte multe altele, toate crunte, nedrepte, dureroase. De acum sau de ieri, din guverne actuale ori trecute.

Vreau să-mi ţin copilul de mână, să-mi simtă şi să-mi înţeleagă revolta, nu să vin acasă cu un zâmbet fals şi ipocrit, aşa cum este zâmbetul dumitale, doamnă primar general, şi să-i spun adevărul. Iar dacă un primar, un politician sau orice alt om cum funcție importantă mă amenință cu amenzi în cuantum de patru salarii, și cere situații și tabele ca pe vremea Partidului Comunist, și eu, ca părinte, am dreptul să îmi exprim dezaprobarea și indignarea față de acest act normativ. Trebuie să acceptați faptul că există părinți, cei mai mulți, cred eu, care nu vor să-și mintă copiii, spunându-le “am fost la spital pentru că a avut mama o urgenţă”, ci „mergem în piaţă pentru că ţara are o urgenţă, viitorul lui are o urgenţă. Vreau să-i sădesc responsabilitatea, curajul dar şi spiritul de frondă. Se pare că asta ai vrut şi dumneata atunci când ţi-ai scos copiii în mulţime, atunci nu ţi-au mai venit în gând legea și aceste sancţiuni absurde şi nici nu te-ai mai învineţit la tribună, jignind sute de mii de părinţi care şi-au adus copiii la miting, demonstrând frumos, civilizat, paşnic, arătându-ţi o lecţie pe care a aplaudat-o toată Europa? Despre asta discutăm.

Nu ţine nimeni cont de interesele dumitale, şi nici ale celor care îţi manevrează sforile legate de mâini. Vei cădea şi dumneata, şi partidul tău, dar şi oricare altă formaţiune politică ce va proceda în acest fel, în cea mai cruntă dizgraţie din care vei ieşi de zeci de ori mai pătată decât erai atunci când chiar foloseai copiii în scop electoral sau pentru capital de imagine. Dragi părinţi, sunt copiii voştri! Nu îi „folosiți” atunci când, pentru că asta doriți ori nu aveți altă posibilitate, îi duceți cu voi în oraș, manifestînd pașnic, civilizat, demn și mai ales LIBER. Sunt copiii voștri, nu ai ei, nu ai lor, indiferent despre cine vorbim. Voi îi creșteți, voi le vegheați zilele și nopțile și le vreți binele, ei ne-au lămurit de grija pe care o poartă viitorului lor! Aveţi curajul deciziilor şi proprietatea vorbelor, a faptelor, cântăriţi bine şi acţionaţi în consecinţă. Nimeni nu are dreptul pe lumea asta să vă bage pumnul în gură, ori să vă lege copiii de caloriferul din bucătărie, doar pentru că îi deranjaţi cu revolta voastră, le încurcaţi socotelile, le tulburaţi mizeriile, acum sau când s-o mai întâmpla asta! Nu vă pierdeţi cu firea şi amintiţi-vă că nimeni şi nimic pe lume nu vă poate educa şi învăţa copilul mai bine decât o faceţi voi. Implicaţi-i, învăţaţi-i, ajutaţi-i şi oferiţi-le mereu un strop de responsabilitate, de încredere şi câte un gram de putere de decizie proprie, zilnic, asupra viitorului lor, atât cât vârsta şi capacitatea de înţelegere le permite, treptat. Altfel, singurul lucru care vă rămâne de făcut este să-i păcăliţi, să le umblaţi cu cioara vopsită roşu-sângeriu, să-i fraieriţi, să-i subestimaţi şi să-i ignoraţi. Şi, la culcare, să le citiţi poezia pe care v-o citeau cu de-a sila, educatorii voştri, că asta era directiva de partid acum 40 de ani, şi, la final, suna cam aşa:

„…Iar steluţa cea de sus,

oare ce-o avea de spus?

Socialismul! – spune ea

Se clădeşte-n ţara mea!

16 Thoughts to “Şezi blând şi nu te pierde cu firea”

  1. Ambodea

    Genul asta de latrai din strada,care vietzuiesc in apartamentele primite pomana de pe vremea impuscatului si platite la pret de pufuleti,sunt oglinda clara a fatarniciei!
    Fatarnicia nea Negoitzule,are o mie de fetze si niciun obraz!
    N-ati iesit cand Basaul a taiat pensii,salarii,n-ati iesit cand s-au taiat padurile,n-ati iesit cand Johann si-a tras imobilele sibiene la Forumul German,el centrand,el dand cu mekla……
    N-ati iesit cand s-au facut contractele Bechtel neonorate,n-ati iesit cand s-a mazilit Alro,Oltchim…
    N-ati iesit cand s-a nenorocit industria romaneasca!
    N-ati iesit cand pruncii v-au fost batuti de brute prin discoteci,cand v-au fost adusi in cearceaf dupa ce au tras pe nas ,au baut palinca de electrozi ca-n Las Fierbinti si s-au aruncat de pe blocuri si n-ati iesit cand s-au bagat bani pe interese in celebrul cartier Meses cu dedicatie!
    N-ati iesit mai Negoitza nici macar sa va sustineti candidatii Bleaga si Burghiu la alegerile din decembre!
    V-a fost lene si acuma v-ati trezit odata cu mutalaul Klauss von Hausenn sa va clamati pe ulitze pierderile comoditatii si incapacitatii si necredibilitatii acumulate!
    Va bagati pruncii in fatza la mascarade in strada ca pirandele care dau cu puradeii in mascati la descinderi si razii……
    Legea tarii se face la urne Negoitzule prin vot si nu se face in haite cu , cosurile de gunoi si pubele incendiate aruncate-n jandarmi !
    O suta de mii,un milion chiar de drumari ad-hoc nu sunt tara si nu o reprezinta!
    Macar sa fi avut demnitatea sa stiti si sa recunoasteti ca ati pierdut si ca nu sunteti doriti mai opozitie!
    Pacat pentru mine si altii ca mine este ca am crezut aceasta foaie Maga Sala ca fiind mai verticala si obiectiva decat aia de la Nazuinta…Pana la urma,ce naste din pisica,soareci mananca si pe langa aia si mult maro!

    1. ioana

      Ce prostii spui. Cine a aruncat cu pubele in jandarmi? Toate demonstratiile au fost pasnice. Sau nici sa manifestam nu mai avem voie? E o lege abuziva, ca multe altele. Ies cu copilul când vreau si unde vreau atâta timp cat nu fac rau nimănui.

      1. Ambodea Dragnind Pontos

        De atata pasnicie sa ai parte tanti,cat a fost la facaturile alea de mitinguri!

      2. Ambodea Dragnind Pontos

        Raul s-a facut iesind aiurea tanti,caci a sarit cursul valutar in aer si platim rate mai scumpe la banci datorita haosului!
        Trebuia sa iesi la vot si sa iti sustii favoritii!
        Votul se face la urne nu pe strada langa cosurile de gunoi de pe stalpi!

  2. Anonim

    Ai latrat un comentariu de 200 de cuvinte si n ai inteles ca, de fapt, e vorba de o lege aiurea si de nimic altceva! Jignesti sute de mii de familii, stâlcesti nume sub anonimat si esti in fapt un biet latrau mai penal decât toate sutele de mii care au iesit cu copiii in strada pentru ca s a comis o greseala uriasa, nu de altceva! Dobitocule.

    1. Ambodea Dragnind Pontos

      Cine zice ala e!
      Uita-te-n oglinda bade si daca-ti place ce vezi,fie e oglinda defecta,fie nu vezi bine!
      Iar daca vezi bine,oglinda nu e defecta,inseamna ca privesti acolo pe tata prostilor!

  3. Ambodea Dragnind Pontos

    Inca ceva!
    Ca sa nu fiu banuit de partizanat,voi spune ca nu cred nici in sasaitul de Neicushor Useritul,nici in Clocotilde Armat/sic! nici in Dragnea,nici in Bleaga,Burghiu,Csolosh,Poanta si compania de vuvuzele politice!
    In folclor se zice ca politica s-a nascut dintr-un hotz si o metresa pe o insula pustie,iara pruncul acestora plecat in lume a pus bazele vrejelii politice cand a intalnit primul prost si pe urmatorii-n drumul sau!
    Rumanii au aavut talentul nefericit de a compromite si socialismul si capitalismul,adaptandu-le la stilul smecheresc balcanic demn de filmele lui Kusturica gen Pisica Alba,Pisica Neagra,adicatelea un fel de bambilici tip alba,neagra pe spinarea natiei si in sfidarea intereselor ei!
    Calcand pe strazile si soselele faurite intr-o oranduire hulita,fara de care astazi dupa mersul de 28 de ani incoace al natiei,am umbla ca la circ nici pe sarma,locuind in blocurile gratuite sau platite pe 1 leu platit in rate 20 de ani,puteti huli in voie cu sau fara prunci!
    Din pacate nu exista niciun politician si nicio forta politica actuala sau din viitorul indepartat in care tara sa-si poata pune soarta la bataie!
    Inceputul pentru pruncii nostri este nu sa-i ducem la balamuc,la circuri ieftina si latraturi la luna-n frig si zoaie si sa le agatam pancarte cu pornosaguri in grumaz!
    Inceputul binelui tarii este sa ne educam pruncii sa vorbeasca si sa scrie corect romaneste,sa nu ne complacem in a-i privi blazati cum se imbraca ca niste papagali,cum trag pe nas si se imbata la majorate,cum sar de pe blocuri si cum se bat prin discoteci si scoli si cum isi sfideaza profesorii!
    Constructia binelui incepe prin a ne reconstrui pe noi insine si pe urmasii nostri,educandu-i si invatandu-i ca mai intai exista legi,ordine,obligatii,munca si abia pe urma sa ai dreptul si la oarece drepturi!
    Educatia pruncilor incepe nu prin a-i invata jargoane propagandistice,insulte pe pancarte ci prin a-i invata ca Lincoln nu este votca,ca Cezar nu-i local,ca Ana Ipatescu nu a fost barmana si ca Einstein nu-i neam cu Zuckenberg pe FB iar Shakespeare nu-i o trupa de rock!
    Sa-i invatati Negoitzule ca Doamne! nu este echivalent cu OMAGA si ca in loc de pardon nu se foloseste FUCK U!
    In rest,avem concetatenii pe care-i meritam si conducatorii care sunt dupa chipul si asemanarea si mai ales alegerile noastre! Suntem deprinsi parte mare dintre noi cu tarnacopul demolarii in locul lopetii constructiei si a muncii.Vrem sa punem la pamant tot ce a fost,dar fara a fi capabili sa punem prin munca si capacitatile noastre in locu-le nici macar un pai stramb si uscat!

  4. PSD - altă întrebare!

    Panaramele (așa se zice în sud) alea două de la București și Craiova sînt tot atît de intelijente cît fostul șofer (actual șef comisie juridică), ăla cu lanterna telefonului care consumă cică impulsuri și cît curcile de academicieni speriați care strigă împotriva „străinătății”. Toți ăștia strîns uniți în jurul guvernului și a conducătporului lor iubit și condamnat. Toți alde ăștia habar nu au că, dacă nu pleacă din țară tinerii, cu generația aceasta nu le mai ține și și-au dat foc la valiză!

    1. Anonim

      Trebuia sa iesi la vot la urna in Decembrie mai fecior nu pe strada la tomberon in februarie!

      1. Anonim

        „Măi fecior” are binișor peste 60 de ani și nu primește apostrofări de la un derbedeu!

        1. Anonim

          Sa traiesti bine si sanatos mai fecior pana la 100 fara reparatii!
          Apostrofarile vin din propria-ti existenta!
          Etichetarile gen derbedeu si mentalitatea ta denota cu prisosinta ca ai imbatranit degeaba!

          1. Anonim

            Ți-o fi dansat din buric Vasileasca. Ori chelner Dragnea.

  5. Tăunu

    Florine, vezi că ai luat-o pe arătură, Firea nu a cerut ca cei cu copii la miting să fie amendaţi. Cât despre mitingiştii din Piaţa Victoriei, chiar dacă sunt de bună credinţă, de fapt, au dat o palmă la un căcat. După abrogarea OUG13 au început să fie eliberaţi din puşcării cei condamnaţi pentru abuz în serviciu, avem şi noi câteva cazuri la Chieşd !

    1. Anonim

      Este si asta o modalitate bine gandita de cei care ne fac legile de a tine oamenii departe de revolte ori mitinguri. Oamenii nu isi pot lasa acasa copiii la ora 8 seara asa ca aleg ori nu mai ies ori isi iau si copilul cu ei. Nicăieri in lume nu exista astfel de interdictii. Nu a aruncat nimeni cu tomberoane asa cum spune cineva aici. Jandarmii au insotit coloanele, au interactionat cu cetatenii si chiar cu copiii.

  6. cetatean cu doi copii

    Tot felul de comentarii absurde ( unele venite din partea unor oameni care.nu stiu sa si exprime.o părere in mod civilizat) dar si altele, pertinente. Eu am ieist cu cei doi copii la doua mitinguri. Nu am văzut niciun pericol din contra am avut ocazia sa le arat si sa le explic ce se intampla, o lectie absolut necesara unor copii de clasa a doua si a patra. Cine poate sa imi interzică sa fac asta? Am văzut tot felul de opinii la tv venite dintr-o anumita directie politica, este clar ca toate aceste anchete comuniste, absolut odioasr, vin in urma unor ordine si e evident si cine da aceste ordine. Am mai citit in Magazin un articol precum.ca Directia Protectie.copil RAPORTEAZA astfel de situatii, asa eta si pe vremea comunistilor si a securitatii. Aceasta lege ar trebui refacuta iar sanctiunile particularizate pe anumite situatii grave care pot reorezenta un.pericol. Nu poti sa.mi dai 50 fe milioane amenda pentru ca ies pasnic sau demonstrez fără sa fac vreun rau sau ceva antisocial si am copilul lângă mine! Este groaznic si este o incalcare grava a libertatilor atat de gândire cat si de actiune. Iar stalinistilor care cer raportări si „situatii” de acest gen sa le fie rusine. Nu suntem.chiar atat de prosti pe cat ne cred si nici nu trăim sub conducerea lui Kim Jong Il

    1. Ciuntitu

      Un grup de oameni strigau in centrul orasului:
      -Demonstratie! Demonstratie! Demonstratie!
      In spate se aude o voce:
      -Menstruatie! Menstruatie! Menstruatie!
      Se intorc si vad un individ pe care il intreaba:
      -Tu de ce strigi menstruatie?
      Tipul: -Tot aia e, adica sange sa curga!

Leave a Comment