România needucată

Daniel Mureşan

Cei mai mulți români cred că de educație trebuie să se ocupe școala. Așadar, statul acesta care ne fură și își bate joc de noi se ocupă de educație. Și atunci mă întreb: mai există valori? Mai există morală? Cu siguranță, nu! Ne lăsăm ușor manipulați de indivizi ce-și urmăresc doar interesele meschine, pentru care buna creștere e un dușman redutabil. Cred că am ajuns la momentul în care deșteptarea minții poate fi făcută doar personal, cu mari eforturi (intelectuale, bineînțeles). În comunism am învățat că altcineva trebuie să ne poarte de grijă. De trei decenii facem aceeași greșeală, așteptând ca alții să gândească în locul nostru. Așteptăm să trăim ca în Occident, dar să muncim mai puțin și dacă se poate să ni se pună totul pe tavă. Noi doar să consumăm.
Un rol important în needucarea românului îl are presa. Plină de pseudo-jurnaliști care scriu minciuni pe bandă rulantă. Dar ce contează – poporul needucat nu își bate capul cu asemenea amănunte. Este mințit zi de zi de politicieni, așa că o minciună în plus de la presă e floare la ureche. Asta caută poporul needucat. Minciună, can-can și teoria conspirației. Seriozitatea și profesionalismul sunt plictisitoare.
Și uite așa, în trei decenii de libertate, românii needucați au ajuns iubitori de hoți, de mincinoși și lăudăroși. De corupți și maneliști ce îi găsești pe mai toate programele de televiziune. De cocalari fără număr ce râd batjocoritor și își bat joc de tot ce înseamnă bun simț. În sondajele de opinie, pe locurile de frunte se află politicieni corupți și tot felul de analfabeți ce au devenit modele de viață pentru copii.
Toate acestea nu trebuie să îl descurajeze pe românul educat. Trebuie să-i spună mârlanului că e mârlan. Să-i bată obrazul gros, poate-poate se prinde ceva de el. Sau se simte așa cum e pentru o secundă. Adică prost.
A, era să uit! Președintele nostru are un program numit “România educată”. L-a pus în ramă și acolo a rămas!

One Thought to “România needucată”

  1. Prof. Marin ȘTEFAN

    Foarte bună „radiografie”, una care etalează România needucată! În oricare societate, exemplele sunt bine perceptibile. Din păcate, la noi predomină cele rele. Bine zicea Confucius: „natura ne aseamănă, educația ne deosebește!”. Da, tabloul „România educată” stă demult într-o ramă scorojită, chiar… putredă. PĂCAT! S-auzim de bine! Doamne-ajută! Marin ȘTEFAN

Leave a Comment