Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Conducătorii celor trei cluburi reprezentantive din judeţ şi iubitorii sportului slăjean au aştepat ca pe Mesia decizia ANAF-ului prin care să le poată fi deblocate conturile, iar activitatea să poată reveni la normal. Din păcate, hotărârea reprezentanţilor ANAF a fost favorabilă doar pentru vicecampioana României, „Volei Municipal Zalău”, o decizie mai mult decât ciudată, chiar dacă cei care au luat-o sunt acoperiţi, probabil, de lege. Într-o societate normală şi o „lume” onestă, nu ai cum să-i ştergi unui singur club dările către bugetul statului, care nu sunt deloc mici, iar altuia, cu datorii mult mai mici, să-i bagi pumnul în gură făcându-l să tremure de teama că zboară din peisajul sportiv fără drept de apel. Totuşi, în ce ţară trăim? Ce fel de legi se pot numi acestea, atâta timp cât unora li se şterg datorii colosale, iar altora li se dă cu flit?
Voleiul zălăuan a obţinut de-a lungul anilor performanţe deosebite nu doar pentru judeţul Sălaj, ci pentru România. La Zalău s-a auzit pentru prima dată de Champions League, cea mai importantă competiţie din Europa la nivel intercluburi. Elcondul, apoi Remat Zalău au umplut în repetate rânduri Sala Sporturilor, iar sălăjenii au avut ocazia să vadă „pe viu” nume importante din voleiul mondial. Era normal ca o fostă campioană, actuală vicecampioană să ducă mai departe tradiţia „sportului la fileu” din municipiu. Era absurd şi nedrept să dispară o astfel de echipă de pe harta voleiului românesc şi european (echipa va evolua în Cupa CEV în acest an).
Într-un moment în care toţi cei implicaţi în fenomenul sportiv credeau că lucrurile s-au rezolvat, iar cele trei echipe sălăjene vor putea să-şi continue activitatea la fel ca până acum, vestea de la ANAF a venit ca un fulger pentru cluburile de handbal şi fotbal. Conturile au fost deblocate doar în cazul echipei de volei, iar handbalul şi fotbalul se văd nevoite să-şi ducă în continuare povara unor datorii pe care unii le interpretează altfel decât la clubul de volei.
Zalăul nu înseamnă doar volei (chiar dacă se „pompează” în el mult mai mult decât în alte sporturi, la fel de meritorii şi apreciate de public), Zalăul înseamnă şi handbal şi fotbal, iar impactul pentru cele două sporturi a fost de multe ori mai mare decât l-a avut sportul la fileu. Până la urmă, fiecare sport îşi are importanţa şi frumuseţea lui. Sunt nedreptăţiţi în acest fel nu doar cluburile, nu doar jucătorii şi antrenorii ci fanii, iubitorii sportului în ansamblu din judeţul nostru. Ar fi nedrept să ne apucăm să facem comparaţii între cele trei echipe, deşi unii îndrăznesc să o facă şi atunci când alocă bani. Însă, în momentul în care la un meci de fotbal în Liga a III-a – e drept, un derby între Zalău şi Baia Mare -, vin mai mulţi spectatori decât la o partidă de volei jucată la cel mai înalt nivel din România, îţi pui un mare semn de întrebare. Celor care astăzi sunt puşi să aleagă între desfiinţarea şi existenţa unor cluburi cu tradiţie din municipiu, ar trebui să le dea de gândit faptul că, în urmă cu câţiva ani, sălăjenii au umplut Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea pentru o finală în cupele europene la handbal feminin.
Sălăjenii au nevoie de handbal şi fotbal la fel cum au şi de volei, iar sportul, care este cel mai bun ambasador, trebuie să fie privit şi la nivel de Sălaj aşa cum este privit în alte judeţe din ţară.
Când vorbim despre desfiinţarea unuia dintre cele trei cluburi, ne putem gândi la destrămarea a tot ce înseamnă acea ramură sportivă la nivel de municipiu, chiar şi judeţ. Care ar mai fi rostul înfiinţării şi creşterii unor grupe de copii dacă juniorii nu se vor putea transfera decât la echipe din afara judeţului în momentul în care ajung la vârsta maturităţii? Probabil, nici pentru antrenori implicarea şi devotamentul nu vor mai fi la fel de mari, ştiind că Zalăul nu mai are o echipă de seniori în ramura respectivă la care să aspire juniorii crescuţi în propria pepinieră. Iar aceasta ne-ar trimite, ca parte din această ţară cu un trecut sportiv mai mult decât bogat, într-o nedreaptă uitare.

2 Thoughts to “Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”

  1. cunoscator

    domnule autor in Zalau mai sunt si alte sporturi in care i si desfasoara activitatea mari sportivi apoi nu mai comparati fotbalul la nivel liga 3 a cu handbalul si voleiul acei spectatori care participa la 1 meci pe an credeti ca se compara cu meciurile televizate si faima ce o aduc orasului habdbalul si voleiul .Mai cugetati domnule autor ca se pare ca sunteti tare partinitor .

    1. Adi

      1. Isi se scrie legat, mereu. 2. Mie imi place fotbalul si consider ca echipa noastra merita sa fie tratata in aceleasi conditii ca si celelalte echipe din alte ramuri sportive. Articolul mi se pare onest si obiectiv, legea e lege, regulile financiare sunt reguli pentru toti, fotbal, volei sau oricare alt sport.

Leave a Comment