Ne-au cotropit

În urmă cu doi ani ne-au promis că vor fi ”cel mai cinstit Guvern” de care a avut parte România de la Revoluție încoace. S-a dovedit a fi în schimb un guvern de plagiatori, incompatibili și penali. Dovadă fiind condamnările la închisoare, incompatibilitățile descoperite de inspectorii de integritate și teza de doctorat a prim-plagiatorului. Până la urmă, nu ne deranjează atât de mult onestitea guvernului, pe cât ne deranjează măsurile promise, dar nerealizate. Vă mai aduceți aminte de acel un milion de noi locuri de muncă? Dar de reducerea birocrației și a fiscalității? Nu se poate să nu știți de taxa pe valoare adăugată care va reveni la 19 la sută sau va fi de 9 la sută și în cazul produselor din lapte sau a cărnii. Dar cred că ne aducem aminte cu toții de celebra promisiune: ”În următoare zi după ce vom ajunge la guvernare vom anula toate legile guvernului Boc!”. Nu le-au anulat. Ba mai mult, le-au menținut și s-au lăudat cu ele. Pensiile au fost majorate de curând datorită legii aprobate pe șest, în vremea Robertei Anastase, cu un plen în care erau prezenți doar 80 de parlamentari. Cine și-a asumat și această ”realizare”? Bineînțeles – il dottore, cunoscut mai nou și ca Victor POMPA, după ce ne-a băgat pe gât o nouă acciză la carburanți. La sfârșitul anului 2011, PSD și deputatul Ponta contestau ordonanța guvernului pedelist prin care se amâna până în 2016 plata drepturilor salariale câștigate de bugetari. Odată veniți la putere nu au remediat această nedreptate. Au ridicat în schimb din umeri și s-au plâns că nu sunt bani la buget. Măsurile de austeritate din 2010 au fost de asemenea contestate de pesediști și liberali pe la Curtea Constituțională. PSD a revenit de aproape doi ani la ciolan. De ce nu acordă din nou al 13-lea salariu bugetarilor, de ce nu mai acordă tichete cadou sau de masă, de ce sporurile au fost plafonate, de ce nu mai este decontată naveta cadrelor didactice? Pentru că Guvernul ipocrit și plagiator invocă ”utilizarea fondurilor publice într-o manieră echilibrată”. Echilibrată pentru că în 2014 urmează două scrutinuri: europarlamentare și prezidențiale.
Dar lăsând la o parte guvernul condus de ”Il dottore”, nu pot să nu remarc că suntem un popor blestemat. Dumnezeu ne-a dat bogății, dar nu ne-a dat și conducători înțelepți. Cei cu minte și-au crescut averile pe spinarea amărâților. Totuși, să nu uităm, însă, de aberațiile vechii guvernări. Cred că ne aducem aminte cu toţii de celebrele săli de sport în sate fără copii, parcuri de distracţie pentru bătrâni, de panseluţele schimbate tot la două săptămâni, de toaletele de zeci de mii de euro în şcoli închise, de parcurile în păduri, de patinoarele fără gheață sau de celebrele terenuri de fotbal în pantă.
Așa se întâmplă când din cauza sărăciei, în care tot ei ne-au adus, am ajuns să ne vindem votul pe o pereche de șosete, un litru de ulei sau un kilogram de zahăr.

6 Thoughts to “Ne-au cotropit”

  1. Silvan

    …A,daaaaa…Promisiuni marca PNL-PSD=PCR….Minciuni ordinare, Pacat ca multi au crezut in aceste minciuni si i-au Votat…Acum toti platim pt Prostiile USL=preturi mari la benzina=impozite marite la cladiri,masini, etc… Incapabilii PSD si PNL au stors cetatenii de ultimii marunti din buzunare…Nu gandesc dar Plagieazaaaaaaaaaa

    1. Felicitari Gorgane!

      Incep prin a-l felicita pe paul Gorgan pentru articol!
      Obiectiv si realist!
      Pana la urma,toata cloaca asta politica care ne diriguieste prost si stramb viata de 24 de ani incoace,e una si aceiasi,indiferent ce sigla si culoare politica are!
      N-am vazut PSD-ist sau PNL-ist mai rau sau mai bun decat un PMP-ist,UDMR-ist sau PDL-ist,mai eficient sau mai caraghios si lipsit de credibilitate decat un PC-ist sau un UNPR-ist!
      Hai sa zicem ca ne-am vinde votul pe un litru de ulei sau o litra de zahar si fasole,baiul este,insa,ca efectiv nu mai ai pe cine si ce vota.Tati is una!
      D-aia la vot nu mai am pentru cine mere si ce vota!

  2. Anonim

    mai pulica, care nu au mintit pana acum?.

  3. Anonim

    totu este o troca plina de gunoi /

  4. Anonim

    contra argumente PSD-iste ! Un PSD-ist face un acident grav cu masin si este acuzat de toata lumea ! replica..
    -Da ce ma ! PDL-istu vost, n-o lovit masina ! (masina fiind zgaraiata)

  5. Anonim

    paule las-o mai moale cu plagiatul bine?

Leave a Comment