Învăţământul universitar, încotro?

Ministerul Educaţiei a hotărât desfiinţarea unui număr de 183 de specializări de la facultăţi din cadrul a 37 de universităţi din ţară, acestea urmând să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014. Este vorba despre specializările pentru care cererea este redusă şi care nu mai îndeplinesc criteriile necesare pentru a funcţiona.

Decizia a fost luată chiar imediat după ce a început perioada înscrierilor la facultate.
Deşi, în fiecare an, înaintea festivităţilor de absolvire, în special, a celor din sistemul universitar, “încurajarea” absolvenţilor este constantă, şi anume că aceştia reprezintă“şomerii de mâine”, nu ne mai miră faptul că cei ce deţin frâiele Educaţiei se trezesc în al XII-lea ceas, indiferent de situaţie. În ciuda faptului că s-au făcut numeroase studii care arătau, aproape constant, faptul că 80 la sută dintre absolvenţi profesează în alte domenii, nu s-a întrezărit măcar un demers minor în a se schimba acest aspect. Iar acum aşa pe nepusă masă s-a constatat că zeci de specializări nu mai sunt utile.
Dacă aruncăm un ochi prin statistici observăm că statul român finanţează anual de la buget aproximativ 62.000 de locuri la facultăţi pentru primul an de studiu universitar, cele mai multe dintre acestea fiind în ştiinţe economice, ştiinţe juridice, administraţie, studii europene şi chiar jurnalism. Însă câţi dintre absolvenţii care ies de pe băncile facultăţii îşi şi găsesc un loc de muncă în domeniul studiat?
Studiile în ştiinţe sociale, drept şi bussiness reprezintă 53,4 la sută în facultăţile din România, comparativ cu 35,6 la sută cât este valoarea medie în ţările europene. Studiile în inginerie, construcţii şi industrie reprezintă 17,3 la sută, faţă de 12,9 la sută, cât este media europeană.
Acelaşi studiu relevă şi faptul că universităţile din România se află sub media europeană în ceea ce priveşte ponderea absolvenţilor în alte domenii care sunt importante în Uniunea Europeană. Astfel, educaţia şi formarea profesională reprezintă 1,8 la sută faţă de 9,5% cât e valoarea medie europeană, ştiinţele umaniste şi artele -7,7 la sută, faţă de 11,6 la sută media europeană, ştiinţele exacte -matematică, informatică – 4,4 la sută faţă de media de 9,2 la sută şi sănătatea şi asistenţa socială -10 la sută, faţă de media europeană de 15,4 la sută.
Anul trecut, potrivit statisticilor, peste 44.000 de absolvenţi specializaţi în studii juridice, 6030 în studii politice şi administrative şi 2000 în jurnalism şi ştiinţele comunicării, au ieşit de pe băncile şcolii româneşti. Iar în opinia specialiştilor, aproape niciunul nu-şi va găsi un job concurând cinstit pe piaţa muncii. Aşadar, mii de absolvenţi sunt obligaţi să se ”califice la locul de muncă” dacă chiar vor să aibă un loc, în timp ce fără niciun fel de corelare cu piaţa muncii, fabricile de diplome continuă să scoată anual, pe bandă rulantă, generaţii de absolvenţi. Deşi concluzia studiului este că, prioritar, finanţarea de la buget ar trebui făcută pentru ştiinţele exacte, ştiinţele naturii, ştiinţele agricole, medicină veterinară, educaţie fizică şi sport şi sănătate, cu siguranţă, aceasta nu va avea niciun ecou, iar învăţământul românesc va rămâne tot un SRL, care îşi urmăreşte propriul profit. Sau nu? Efectele măsurii anunţate recent de oficialii din Educaţie se vor vedea abia peste ani şi ani. La fel cum s-a întâmplat şi cu desfiinţarea şcolilor profesionale. Tot o decizie luată ad-hoc, iar acum efectele sunt dezastruoase, în ciuda tuturor încercărilor miniştrilor perindaţi pe la conducerea Ministerului. Ba au fost diferenţiate subiectele, ba a fost scăzut gradul de dificultate, tot la aceeaşi concluzie s-ar părea că s-a ajuns. Desfiinţarea şcolilor profesionale nu a fost o măsură benefică. De altfel, reînfiinţarea acestora a ajuns din nou pe masa autorităţilor. Deci am ajuns de unde am pornit. Probabil şi în cazul învăţământului superior se va întâmpla acelaşi lucru. Vor rămâne câteva facultăţi, cele mai bune, la care admiterea se va face pe bază de examen.