Înapoi la condică. Alte fragmente din haos

Daniel Săuca

„Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a respins miercuri la vot final o ordonanță de urgență din 2021 care eliminarea unele obstacole birocratice pentru IMM-uri. E vorba despre OUG nr. 37/2021, inițiată de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan. Ordonanța prevedea că pentru microîntreprinderile cu maxim 9 angajați (peste 445.000 în total), printr-o modificare a Codului Muncii, se elimină obligativitatea întocmirii fișei postului, a condicii de prezență și a regulamentului intern. Specificarea atribuțiilor postului se va putea face verbal, iar evidența orelor de muncă se va face în condițiile stabilite cu angajatul prin acord scris” (g4media.ro). Oare e de bine, e de rău? Oricum, microîntreprinderile se întorc la fișa postului, condica de prezență și regulament intern.

„Președintele Klaus Iohannis a avut un ton critic față de comportamentul Ungariei atât în ceea ce privește finanțările făcute în Transilvania, dar și pe faptul că unii lideri maghiari au declarații care duc la apariția unor tensiuni interetnice. Toate acestea au fost spuse de față cu Katalin Novak, șefa de stat de la Budapesta, care a evitat să răspundă pe același ton, transmițând că și țara sa încearcă să «diminueze tensiunile existente»” (adevarul.ro). Bine ar fi să se diminueze tensiunile cu pricina. Și la firul ierbii, unde marea „frățietate” româno-maghiară nu lucrează pe bază de declarații politice.

„Încălzirea cu lemne nu ar fi trebuit să stea niciodată la temelia strategiei energetice a Uniunii Europene. Dar în prezent, pe măsură ce criza din energie ia amploare, în contextul reducerii livrărilor de gaz din Rusia, tot mai multe păduri seculare de pe continent sunt tăiate, atrage atenția The New York Times, într-un amplu material despre defrișările din mai multe țări UE, inclusiv din România. Când blocul comunitar a început să subvenționeze încălzirea cu lemne, în urmă cu mai bine de un deceniu, acest lucru a fost văzut ca un impuls rapid pentru combustibilul regenerabil și un stimulent pentru a reduce folosirea cărbunelui și a gazului. Așchiile de lemn și peleții au fost comercializați ca o modalitate de a transforma deșeurile de rumeguș în energie verde. Aceste subvenții au dat naștere unei piețe în plină expansiune, până în punctul în care lemnul este acum cea mai mare sursă de energie regenerabilă din Europa, cu mult înaintea energiei eoliene și solare. Dar dovezile arată că pariul Europei pus pe lemn, în combaterea schimbărilor climatice, nu a dat roade” (libertatea.ro). Din câte înțeleg, nimeni nu mai înțelege nimic. Voi chiar înțelegeți asta: lupta împotriva schimbărilor climatice prin raderea pădurilor?

 

 

2 Thoughts to “Înapoi la condică. Alte fragmente din haos”

  1. […] Daniel Săuca „Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a respins miercuri la vot final o ordonanță de urgență din 2021 care eliminarea unele obstacole birocratice pentru IMM-uri. E vorba despre OUG nr. 37/2021, inițiată de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan. Ordonanța prevedea că pentru microîntreprinderile cu maxim 9 angajați (peste 445.000 în total), printr-o modificare a Codului Muncii, se elimină obligativitatea întocmirii fișei postului, a condicii de prezență și a regulamentului intern. Specificarea atribuțiilor postului se va putea face verbal, iar evidența orelor de muncă se va face…  » Mai multe detalii […]

  2. […] Daniel Săuca „Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a respins miercuri la vot final o ordonanță de urgență din 2021 care eliminarea unele obstacole birocratice pentru IMM-uri. E vorba despre OUG nr. 37/2021, inițiată de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan. Ordonanța prevedea că pentru microîntreprinderile cu maxim 9 angajați (peste 445.000 în total), printr-o modificare a Codului Muncii, se elimină obligativitatea întocmirii fișei postului, a condicii de prezență și a regulamentului intern. Specificarea atribuțiilor postului se va putea face verbal, iar evidența orelor de muncă se va face… Citeste mai mult […]

Leave a Comment