Haosul de pe stradă

Nu sunt un tip prea umblat prin lume. Întâmplarea a făcut să ajung într-un orășel din Marea Britanie, aproape de New Ollerton. Am ajuns noaptea, iar după un somn cu căciula pe chelie, dimineața m-a prins cu ochii beliți pe fereastra apartamentului în care am fost cazat. Am avut un șoc. Toate casele de pe stradă păreau identice, aliniate la centimetru, cu mici grădini asemănătoare. Am rămas șocat știind ce e în România, haosul din construcții, vilele construite cu nemiluita, mașinile parcate în stradă pentru că lenea românului e prea mare și nu își mai bagă limuzina în curte. Nu, aici totul părea în ordine. Mi-am băut cafeaua, mi-am tras încălțările și am ieșit pe stradă. N-am înțeles cum naiba reușesc englezoii ăștia să aibă o asemenea ordine în urbanism. Am râs cu gândul că cel care se întoarce seara beat acasă poate confunda strada și casa. Până și culorile caselor erau foarte apropiate. Mi s-a spus că sunt reguli clare, că nu poți construit unde vrei, cum vrei și cât vrei. Nu, totul este controlat și aprobat. M-a mai șocat ceva, faptul că taxele de parcare în orașele din apropiere erau unele de-a dreptul uriașe. Ca să intri în centrul unui oraș cu mașina și să o lași într-o parcare te costă ceva bani, trebuie să îți scuturi bine buzunarul. Am revenit în țară, am ajuns acasă și am dat peste haosul de pe străzi, peste cartierele de case, acolo unde mulți români au venit dintre betoane și s-au mutat la casă. Numai că românul nu a scăpat de blestemul betonului. Românul a venit de la bloc și s-a mutat la casă, dar și-a betonat toată curtea. N-am înțeles niciodată de ce în orașele noastre avem atâtea cartiere cu străduțe unde nici Dumnezeu nu poate intra, iar de mașină de pompieri nici nu poate fi vorba. Nu, românului îi place să construiască mult pe un teren mic, să construiască ditamai vila pe trei ari de teren, iar apoi să locuiască într-o cămăruță, la parter. Naiba știe, așa suntem noi. Și mai rău este că suntem lăsați să ne facem de cap, că construim cum vrem, să ne batem joc de tot și de toate. Am impresia că nu ne plac regulile, iar acolo unde regulile lipsesc, haosul devine împărăție. I-am povestit cuiva ce am văzut în Anglia. Acel cineva m-a înjurat prietenește și m-a invitat să mă mut la englezi. Nu, nu vreau să mă mut în Anglia, vreau să rămân în țara mea, dar îmi doresc o țară în care democrația să însemne reguli respectate, legi mai puține și mai bune, un învățământ dezvoltat, politicieni corecți și cu mai puțini oameni care cred în vânzători de iluzii. Știu, sunt un prost.