Guvernul de la televizor

Au trecut deja 11 luni de când USL este la guvernare. Până acum în două formule de guvern, amândouă conduse de Victor Ponta. Imediat ce au preluat puterea prin moţiunea care l-a dărâmat pe MRU (27.04.2012), ne aşteptam la calibrarea instrumentelor şi stabilirea unor direcţii necesare, logice, coerente şi eficiente ale politicilor guvernamentale. Ne aşteptam la aplicarea unor lovituri distrugătoare în direcţia corupţiei (chiar folosind ’’structurile băsiste’’ existente) şi la o deschidere externă care să se constituie într-un suport consistent la efortul naţional. Talentul de a ne convinge că USL-ul cunoaşte situaţia reală a ţării, are soluţii (este adevărat ţinute la secret) şi oameni pentru a schimba mersul lucrurilor, a avut remanenţă până la alegerile parlamentare (7.12.2012). Atunci USL-ul a luat tot, inclusiv toată răspunderea pentru gestionarea ţării. La foarte scurt timp, sondajele au început să coboare. Sigur ’’este de unde’’ şi-or fi spus guvernanţii. Pe fondul unor disfuncţionalităţi între partenerii politici, difuncţionalităţi tot mai perceptibile în mediul public, imaginea USL (aşa cum ne-au prezentat-o televiziunile) ca forţă indestructibilă începe să se destrame. Ponta se simte tot mai presat dinspre PNL unde Antonescu acumulează pioni din toate părţile (Frunzăverde, Klaus Johannis, Mihai Stănişoară), dar mai ales din interiorul PSD acolo unde nemulţumirile se acumulează constant. Cum percepe populaţia activitatea guvernului comparativ cu promisiunile electorale? La o trecere-n revistă a vectorilor mediatici şi a ponderii acestora în direcţionarea opiniilor politice (de exemplu) se va constata că rolul televiziunilor (prezente deja până în cel mai îndepărtat cătun) a fost definitoriu pentru câştigarea alegerilor şi este singurul care (în lipsa totală a opoziţiei politice) reuşeşte să întreţină imaginea puterii. Una din ele a reuşit chiar să creeze din nimic un partid parlamentar, iar altele au contrubuit la promovarea actualei puteri. Deci percepţia populaţiei a fost, este şi va fi influenţată de către televiziuni. În ce măsură? Asta depinde şi de calitatea auditoriului. La acest capitol, pe un standard serios suntem… modeşti de tot. Gradul de seriozitate al noii puteri a fost negativ afectat de jocul ’’uite senatorul – nu e senatorul’’ al unor magnaţi ai USL, de numărul exagerat al corpului legislativ (588 de senatori şi deputaţi) şi mai ales de calitatea îndoielnică a prea multora (inclusiv cu probleme în justiţie), de numirea unor băieţi ’’subţiri’’ în posturi guvernamentale mult peste capacităţile şi expertiza lor şi evident de măsurile pe care le-a adoptat. Din păcate mulţi, de la vârful politicii, sunt convinşi că poporul român plânge de bucuria de-ai avea conducători şi că această situaţie este perpetuă. Aşa a crezut şi Ceauşescu. Televiziunile (angajate politic) nu acţionează în sensul transmiterii adevărului integral către populaţie, ci doar a acelui adevăr care contribuie la dezbinarea atitudinii civice şi consolidarea zicerii ’’plata voastră în ceruri va fi’’. Cu tot efortul vectorului mediatic, guvernul este perceput ca neavând o strategie explicită şi coerentă adaptată nevoilor reale ale ţării. Pe acest fond, introducerea unor dări fără necesarele explicaţii, măsuri guvernamentale de conjunctură, lipsa de coerenţă în coordonarea politică a USL transmisă direct şi-n relaţiile din executiv, etc, încep să rărească rândurile susţinătorilor. Căderea economică corelată cu nevoia unor cheltuieli (inclusiv despăgubirea expropriaţilor, termen: aprilie 2013) va determina alte măsuri de austeritate. Şi, de parcă toate astea nu erau suficiente, de la o singură ţară care era împotriva noastră la intrarea în zona Schengen acum avem un grup de ţări, în frunte cu Germania. Tânărul nostru guvern este tot timpul pe televizor. Poţi minţi poporul cu televizorul ca să ajungi la putere, după aceea însă, ţara trebuie condusă. Şi asta nu se poate face de la televizor.

Alexandru Lapusan

2 Thoughts to “Guvernul de la televizor”

  1. nae l.

    Bucurie mare , la tradarea lui MRU,de catre Frunza Verde ! Am darat , tot ceea ce a construit PDL-ul . Pontarau cu Cacarau , au reusit cu succes cu ajutorul neprecupetit al Antenei 3 , RTV , Realitatea TV etc. sa minta pacalind decizia electoratului ! Valorile morale sunt radical rasturnate ! Ne asiitor sumbteapta un vru !

  2. calin P.

    O analiza excelenta. Felicitari! Din nefericire, majoritatea votantilor este formata din oameni naivi, lipsiti de cultura si de capacitatea de a discerne intre minciuna si adevar. In Romania, televiziunile decid castigatorii alegerilor nu cetatenii lucizi. Va mai curge multa apa pe Dunare, pana tarisoara asta va ajunge la o democratie reala.

Leave a Comment