Intri Dior, ieși dihor

Elena e liberă. Atâta s-au luptat grupurile de rugăciune, echipa de avocaţi, trăgătorii de sfori şi cei încă interesaţi ca domnia sa să fie liberă ca rândunica, până au scos-o din celulă. E drept, deocamdată, provizoriu, nu se ştie ce va fi după judecată. Celula, ce-i drept, era ceva mai generoasă la Târgşor decât cea de la Capitală. În noul loc de detenţie distinsa doamnă politician ocupa o cameră tip „mama şi copilul”. Motivele pentru care Elena a stat acolo au ţinut de securitate, spun oficialităţile, ea nefiind mamă, aşa cum nici nu fusese vazută să intre cu vreun copil în mână, pe poarta penitenciarului. Ceea ce am aflat cert este că detenţia tare a mai fost grea. Era, la poarta penitenciarului, tot de-o lacrimă şi un tras de muci, de ţi se ridica părul pe ceafă de emoţie. Pe fundalul muzical, răcneau la tv de mama focului, Al Bano şi Romina, sfâşietorul şlagăr „Liberta”. Nu ne-a mirat reacţia Elenei sau a apropiaţilor săi. Era firesc să vedem asta. Femeii îi era un dor firesc de casă, de mamă, de oraşul natal, de copaci, de văzduh, de gunoaie. Te apucă dorul de toate când nu eşti liber. Pe lângă faptul că un penitenciar de femei este mai nenorocit decât unul de bărbaţi, ştiut fiind faptul că cele ajunse acolo urăsc de moarte orice personalitate care, în accepţiunea lor, are sigur legătură cu şederea lor după gratii. Viaţa politicianului cu fustă a fost grea acolo. O înjurau fetele de mama focului şi-n sculare şi-n culcare. Probabil nu a auzit, biata, în viaţa ei atâtea blesteme şi invective câte a auzit zilnic în plimbările obligatorii pe care programul penitenciarului le punea la dispoziţie deţinutelor sub formă de obligaţie.Vrei-nu vrei, te plimbi ca cimpanzeul, în cerc, două ore pe zi.

Dincolo de fasolea cea veşnică, ce prindea aromă doar după ce era digerată, sau de dormitul cu neonul aprins deasupra capului, tragediile de necuprins care au biciuit trupul Elenei s-au situat, de departe, în domeniul procedurilor de înfrumuseţare cu care tenul adolescentin şi părul de mătase erau obişnuite până acum. Când am văzut-o ieşind pe poarta cea roşie a puşcăriei de fete, fără să fiu maliţios, am avut senzaţia că iese de acolo vreo mătuşă a Elenei, de la Pleşcoi. Părul, fuior-fuior cândva, arăta de parcă fusese tratat cu ciocanul de şniţele şi detartrant „Nufăr”. Îmi era teamă că dacă îl va răscoli vreo rafală de vânt, se făcea pudră pe umerii ei. Fără pic de feşteală, doar puţin roşu pe buze, cât să arate locul respectiv cât de cât a gură, în rest, imaginea a fost una aproape şocantă. Nu e nimic nefiresc în asta, doar nu se aştepta nimeni ca ea să arate ca Madonna pe covorul roşu, doar că privind-o, cunoştinţele despre teoria relativităţii mi-au fost brusc şi consistent împrospătate. Frumuseţea, chiar şi cea care se vede deşi ea nu există într-o aşa de mare cantitate, iată că necesită mereu şi mereu o atenţie constantă şi sporită, pe măsură ce anii trec. Şi pentru acest lucru, pe lângă multe altele, femeile trebuie apreciate şi admirate. Efortul de a fi frumoasă fizic, mai mult decât te-a lăsat Dumnezeu, este unul care prin aceste exemple, se dovedeşte a fi uriaş. Eu mă uitam cu ochii bulbucaţi la Elena şi am fost atât de nesigur că într-adevăr ea este încât am înghiontit un prieten aflat lângă mine şi l-am întrebat „Mă, asta e…ea?” „-Da mă, ea e!”„Bă, da n-are ochi, sau… nu ştiu, ceva n-are!” Aşa părea. Ce să zic. Fete nefeştite oricare a văzut şi nu a leşinat nimeni până acum, din contră; însă uneori se întâmplă să ai un şoc, la propriu. Ceea ce ştiam eu despre Elena Udrea în materie de fizic s-a dus naibii într-o secundă. Exemplul este, desigur, unul destul de lipsit de importanţă, însă ceea ce vreau să subliniez nu este faptul că Elena noastră naţională arăta a altcineva la ieşirea din pârnaie. Ci faptul că realizezi cât de mult fals există într-o imagine, mai ales în una prezentată ca fiind cât se poate de obişnuită, la tv. Elena Udrea pare a fi un artefact, o imagine-fake, fizic vorbind, atunci când o vezi strălucind în faţa camerelor de luat vederi. Şi ca ea, sunt multe, chiar şi mulţi. Fie că vorbim de artişti, de cântăreţi, personaje celebre în care tinerii, şi, mai grav, copiii, văd nişte exemple fizice care frizează perfecţiunea. Şi pe care le poartă de multe ori în conştiinţa şi modul lor de viaţă ca pe nişte repere către care, cu orice sacrificiu, trebuie să se îndrepte şi să şi le însuşească.

De multe ori, o imagine a cuiva, poate să devină o cruntă dezamgire (strict fizic vorbind) dacă e construită exclusiv pe augumentarea exacerbată a unor trăsături, prin haine scumpe, tocuri ameţitoare, machiaje exclusiviste indiferent de momentul zilei sau al nopţii. Ea devinde brusc, altcineva. Culmea e că cele mai multe femei, indiferent de vârstă, îşi arată adevărata frumuseţe atunci când utilizează cu măsură tot ceea ce ştiinţa „frumuseţii” le pune la dispoziţie. Un chip contrafăcut constant şi agresiv, nu poate să ofere altceva atunci când arată aşa cum e el de fapt, decât mai rău. Ce e mult, nu-i puţin. Iar femeile, mai ales cele foarte tinere, nu trebuie să uite niciodată că un bărbat, referindu-ne strict la calităţile fizice, apreciază firescul şi urăşte şocurile de imagine pe care iată, genul Elenei l-a oferit, de această dată involuntar, celor care au văzut-o. Şi e doar un exemplu, nici pe departe cel mai grav, din toată masa de făcături preponderent feminine din rândurile marilor nulităţi naţionale care râd tâmp seară de seară la TV. Chiar şi în cea mai nereuşită ipostază de imagine, Udrea şi-a păstrat totuși farmecul pe care îl au femeile puternice, nu trebuie să fii fan Udrea ca să poţi recunoaşte asta și mulți dușmani ai domniei sale au recunoscut-o. Dincolo de toate păcatele ei, penale sau de alt gen, Udrea e fata-băiata a politicii româneşti, cu mult peste mulţi aşa-zişii masculi politicieni care tremură ca piftiile ascunşi după spătarele fotoliilor din Parlament şi care nici pipi din picioare nu fac, de frică şi laşitate. Lăsând-o pe ea la o parte și vorbind de frumuseţe la modul general, aceasta rămâne un atribut pe care toate femeile îl au, fără excepţie şi care gestionat aşa cum trebuie, durează toată viaţa. Orice femeie trebuie să fie mereu însufleţită de sentimentul adevărat că deţine un arsenal incredibil de frumuseţe, care ajutat puţin poate face minuni, însă pe care orice exagerare îl strică de cele mai multe ori, în loc să-l îmbunătăţească.

2 Thoughts to “Intri Dior, ieși dihor”

  1. […] Elena e liberă. Atâta s-au luptat grupurile de rugăciune, echipa de avocaţi, trăgătorii de sfori şi cei încă interesaţi ca domnia sa să fie liberă ca rândunica, până au scos-o din celulă. E drept, deocamdată, provizoriu, nu se ştie ce va fi după judecată. Celula, ce-i drept, era ceva mai generoasă la Târgşor decât cea de la Capitală. În noul loc de detenţie distinsa doamnă politician ocupa o cameră tip „mama şi copilul”. Motivele pentru care Elena a stat acolo au ţinut de securitate, spun oficialităţile, ea nefiind mamă, aşa cum nici nu fusese vazută să intre cu vreun copil …read more […]

  2. Anonim

    nu merita .Florine

Leave a Comment