De când cu creşterea simţitoare a salariilor din mediul public, posturile care sunt scoase la concurs în instituţiile din sistem atrag ca un magnet forţa de muncă de pe piaţă. A deveni bugetar este, pentru mulţi, un scop în viaţă, nu doar prin prisma lefurilor considerabil mai mari decât cele din privat, ci şi a programului mult mai lejer, a numeroaselor zile libere, a grijilor mai puţine, a oportunităţilor de promovare pe criterii de vechime şi de ochi frumoşi.
Mirajul salariilor de la stat îi ţine pe angajaţi departe de posturile din companiile private, iar pe angajatori, cu ochii în soare, disperaţi că nu găsesc forţa de muncă de care au atâta nevoie. De ce ar alege o persoană cu studii medii să lucreze în trei schimburi într-o fabrică sau să se spetească la vreun depozit de marfă pe 2.000 de lei, când poate încasa lunar, peste 3.000 de lei, ca brancardier la Spital? De ce să lucrezi ca jurist într-o companie, pentru bani de nimic, când în administraţia judeţeană poţi lua peste 6.000 de lei pe un post similar? De ce să vrei să fii vânzătoare într-un ABC pentru salariul minim pe economie, câtâ vreme o îngrijitoare din Consiliul Judeţean ia aproape 3.000 de lei, iar una din sistemul de sănătate, recompensată cu sporurile de rigoare, merge acasă chiar şi cu 5.000 de lei?
Pentru lucrătorii dintr-un amărât de IMM, în multe situaţii chiar şi pentru cei dintr-o companie mare, valorile amintite par desprinse dintr-un vis frumos. În timp ce pentru această categorie de salariaţi, orice creşterea a salariilor se bazează strict pe criteriile de performanţă, pentru „confraţii” de la stat, majorarea se face aproape peste noapte. Trebuie doar să apeleze la eterna strategie bazată pe ameninţările cu blocarea activităţii din sectorul bugetar, pe gălăgia din stradă, să se plângă de traiul greu la care au fost „condamnaţi” de nişte guvernanţi zgârciţi. Ce competenţă? Ce performanţă? Şi ce dacă fiecare leu adăugat la salariile lor vine de pe spatele celor care produc în majoritate covârşitoare banii României?
Avem instituţii ticsite de jurişti, dar care cheltuie sume considerabile pentru a achiziţiona servicii juridice de consultanţă; avem instituţii cu purtători de cuvânt care nu numai ca nu au habar despre cum se face un comunicat de presă, dar sunt şi certaţi cu limba română; avem instituţii în care consilierii se împiedică unul de celălalt şi îşi petrec ziua jucând Candy Crush ori stând la taclale pe Facebook, aruncând din când în când un ochi la ceas, doar-doar e ora de plecat acasă. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag… „muncim”.
Perfect adevarat.
Un editorial foarte bine aprofundat care explica exact situatia bugetarilor care nu fac nimic si asteapta doar sa treaca timpul si sa ia leafa. Cum mama dracului mai functioneaza institutiile statului nimeni nu stie… Traim in tara in care fiecare stie mai bine ce face celalalt, inclusiv autoarea care a fost brancardier, ingrijitoare,profesor,medic,functionar public,militar,politist,prefect,primar,senator,ministru,presedinte.. Ea a ocupat toate aceste functii din sistemul de stat asa ca stie despre ce vorbeste..Ea a fost in toate institutiile statului si a facut o evaluare a fiecarul angajat in parte, s-a documentat serios inainte sa scrie acest articol atat de amplu si nu pot decat sa o felicit pe aceasta cale. Bravo, ati descoperit in sfarsit adevarul, de-acum incole vom fi o alta tara, o alta natiune ! Vom fi Germania ! Sau poate Franta! Acolo nu mai e nevoie de bugetari, au un sistem perfect functional tocmai datorita acestei marete descoperiri a autoarei si de-atunci nimeni nu mai taie frunze la caini ! Felicitari inca o data ! Meritati premiul Nobel pentru cum sa administrezi institutiile statului fara angajati !
Bine ,dar ca sa ajungi sa lucrezi la stat ,trebuie sa ai pile si sa fii cat mai prost ,sunt conditiile ideale.