„Ciubucarii” noi și vechi

Daniel Săuca

Nu știu la alții cum e, dar la noi e fain. Cântatul la nunți e un obicei străvechi. Probabil încă de pe vremea dacilor, nunțile nu puteau avea loc fără lăutari. De aia, avem și vorba „Nu e nuntă fără lăutari și înmormântare fără bocitoare!” Mă rog, între timp au apărut și lăutarii de înmormântări, dar, să nu intrăm în finețuri. Să intrăm brusc în subiect și într-o declarație a renumitului Grigore Leșe. Omul, destul de probabil, nu-i ușă de biserică, dar a grăit, totuși interesant, cam așa: „Sunt artist, nu ciubucar, să cânt la nunți. Am fost invitat, dar nu merg. Talentul nu e de ajuns, mulți confundă Conservatorul cu Academia de muzică, cu Școala populară de artă, unde se poate duce mai oricine plătește”. Replica lui Constantin Enceanu: „Pe Grigore Leșe nu o să-l cheme nimeni la nunți pentru că muzica lui nu se pretează pentru nunți” (evz.ro). Nu știu dacă e chiar așa. Mă gândesc că nu toate nunțile au loc pe bază de „horă” (la clape, o vioară electrică și un sax). Ei, să-l lăsăm pe artistul Leșe și polemica lui cu „ciubucarii”, polemică ce rămâne deschisă și punctelor voastre de vedere. Nu știu la ce categorie să-l includ pe legendarul Nicu Covaci, la „artiști” sau la „ciubucari”, ori în altă categorie, după declarația lui despre concertul Phoenix la nunta lui George Simion: „Eu cânt pentru 10.000 de țărani. Nu mă interesează dacă în paralel e o nuntă, o înmormântare sau un avort” (b1tv.ro). Fain! No așe! Iată chintesența „lăutarului” român postdecembrist care, firește, pentru bani, cântă unde vrea mușchii celui care comandă. Nu știu la alții cum e, dar la noi e fain. Industria nunților, printre altele, a reușit să strice folclorul (așa cum era, mai „comunist” sau nu), iar miile de „artiști”, mai mari ori mai mici, care aleargă săptămână de săptămână între trei nunți și patru festivaluri pot să fie fericiți: viitorul le este asigurat!