Ce mă (mai) enervează

Daniel Săuca
Ar trebui/merita/ fi indicat să fiu tot timpul calm, echilibrat. Câteodată îmi iese. Alteori mă (mai) enervez și eu, ca tot omul. Îmi trece repede. Sau așa cred. Unele supărări/enervări/ „idiosincrasii” rămân totuși și pentru a le scrie la rubrica de față. Așadar, mă enervez când îl aud/văd pe generalul Oprea vorbind despre „interesul național”și „securitatea românilor”. Ce-or fi însemnând interesul ăsta și securitatea asta, probabil numai dl. Oprea știe. Și dl. Johannis. Pesediștii nu prea cred. Mă enervez când tot felul de „căpșunari” și nu numai vorbesc despre drepturile lor, încălcate. Adică, printre altele, cei care au rămas în țară sunt un fel de „cetățeni de rangul doi”, niște fraieri care oricum nu prea contează dacă sunt cetățeni onești sau nu, pentru că nu au dreptul să se pună cu miliardele de euro trimise de dumnealor în patria pe care, de altfel, mulți dintre ei o detestă. Mă enervez când îi aud/văd pe foști/actuali vorbind despre măriri de salarii, „fără număr”, pentru bugetari, când e clar că nu sunt resurse financiare suficiente pentru un asemenea demers. Bine ar fi să se poată majora măcar cu 12 la sută. Misiune, de altfel, aproape imposibilă: legea salarizării așa-zis unitare în sistemul bugetar. Mă enervez – și mut rapid pe alt canal – de emisiunile tv în care moderatorii (vorba vine), „fără număr”, vorbesc/bat câmpii mai mult decât invitații. Oare ce mai înseamnă astăzi deontologie profesională în mass-media post-mioritică? Mă enervez… De fapt, sunt prea multe enervări. O societate bolnavă probabil nu poate produce decât multe enervări. Liniște? Înțelegere? Cine știe, poate numai noii „mankurți”, globali, sunt liniștiți. Probabil dacă îți pasă nu poți fi decât nervos. Cu riscul ca această stare să nu dureze prea mult. Echilibrul pare o utopie jalnică…

2 Thoughts to “Ce mă (mai) enervează”

  1. Zălăuan

    Păi asta şi suntem, o semicolonie UE cu un regim putred şi corupt, sprijinit în vârful baionetelor americane !

  2. Anonim

    Teortic social democratia are ca obiectiv central realizarea echitatii si dreptati sociale, apropierea conditiilor de viata intre toti cetatenii.
    Daca avem ratiune ne dam usor seama de cel fel de social democratie ,,aplica” PSD -ul romanesc!

Leave a Comment