Când nesimţirea îmbracă haine preoţeşti

Am fost acuzată că am ceva personal cu biserica ortodoxă, după ce am scris despre recentele evenimente petrecute în judeţ şi care au avut în centrul lor Episcopia Sălajului. Sunt jurnalist, prin urmare a trebuit să semnalez opiniei publice problemele în cauză. Sunt contribuabil şi pun umărul, cu sau fără voia mea, la susţinerea acestui sistem, aşa că am avut tot dreptul să iau atitudine. Mi-a fost imposibil să nu reacţionez când de la bugetul judeţului s-au dat bani grei pentru construirea unui adevărat palat pentru Episcopia Sălajului, când sute de oameni au protestat împotriva unei decizii episcopale ori când înaltele feţe bisericeşti din judeţ au pretins ca zălăuanii să suporte din propriile lor buzunare iluminatul sediului eparhial.

Faptul că într-un interval relativ scurt de timp, biserica şi mai marii ei au ajuns subiecte de presă pe prima pagină a ziarelor, nu este nicidecum vina mass-media. Şi totuşi, prelaţii au arătat cu degetul înspre unele ziare, posturi de televiziune şi jurnalişti, care au fost găsiţi vinovaţi pentru că au scos la iveală aspectele mai puţin roz din peisajul bisericesc. Ba chiar i-au transformat pe “responsabili” în subiecte în cadrul predicilor.

O nouă întâmplare mă face să iau atitudine, ca om de presă, ca simplu cetăţean al acestei ţări, ca om care îşi achită dările către stat pentru ca şi preoţii să-şi încaseze lefurile. În încercarea de a obţine un punct de vedere al Patriarhiei Ortodoxe referitor la un aspect ce s-ar fi petrecut în judeţ, am fost tratată mizerabil de către responsabilii de la Biroul de Presă. Individul de la capătul firului, probabil purtătorul de cuvânt al instituţiei (nu de alta, dar nu s-a sinchisit să se prezinte) a luat în derâdere solicitarea noastră. Ba mai mult, a început să facă referiri la coeficientul de inteligenţă al presei din Sălaj şi să ne ofere lecţii de jurnalism, toate acestea pe un ton ridicat şi agresiv, pentru ca, în final, să-mi închidă telefonul în nas.

Vă întreb: cine sunteţi voi să oferiţi presei un astfel de tratament? În ce calitate manifestaţi această atitudine zeflemistă? Voi mă plătiţi pe mine sau eu pe voi?

Înghiţiţi anual sute de milioane de lei de la bugetul statului şi de la bugetele judeţelor. Vă derulaţi activitatea fără să daţi cuiva socoteala. Vă plângeţi că aveţi salarii mici, plătite din buzunarele noastre, ale celor mulţi, dar oare cum justificaţi vilele şi bolizii din dotare? Unde vă sunt declaraţiile de avere? Afacerile vă merg strună, dar nu vă sinchisiţi să plătiţi vreun impozit pe profitul pe care-l obţineţi! Trăiţi în lux, dar îndemnaţi mulţimea să-şi plece capul, să fie umilă şi, de ce nu, să mai dea un bănuţ pentru biserică. Ne minţiţi, ne sfidaţi! Chiar nu aveţi pic de ruşine?

59 Thoughts to “Când nesimţirea îmbracă haine preoţeşti”

  1. Mirean

    Chiar asa, stimata domnisoara! Va sustin si ma alatur pozitiei domniei voastre. Sa nu va temeti. Sa se teama ei a caror bunavointa si bunacrestere se masoara in cuantumul pomenilor pe care le primesc.

  2. Maria

    In sfirsit s-a gasit cineva sa vorbeasca adevaruri FELICITARI !!!!!!!!!

  3. Vasile

    Bravo, Andreea!!! Ai perfecta dreptate in tot ce scrii!!!!

  4. Anonim

    La multi ani , Andereea ! Iti doresc o zi frumoasa si o primavara cu mult soare !
    Faptul ca acesti mahari ortodoxi ce se afla in fruntea Salajului te trateaza asa , sa nu te surprinda. Ei au ramas blocati in istorie si se conduc dupa lozinca idioata ,, Sa nu faceti ce face popa , ci ceea ce zice popa . ,, Nu inteleg ca se adreseaza unor oameni din mileniul trei ,care sunt informati,evoluati si nu inteleg sa se supuna orbeste unor reguli aberante, abuzive , care contravin invataturilor biblice, dar dau satisfactii imbuibatilor.

  5. Ion Ortodox

    Daca aceasta este atitudinea unui inalt prelat din episcopie atunci singura arma a presei este sa i preseze cu editoriale despre afacerile si miscarile celor de la episcopie poate atunci or reveni ( daca au fost vreodata ) pe calea ce dreapta a ortodoxiei.

  6. Anonim

    Bravo Andreea, dar tu trebuie sa ai institutii ale statului alaturi, dintre care cea mai importanta dupa parerea mea ar fi FISCUL. Daca le-ar bate agentii fiscali la poara si le-ar lua banii inapoi altfel s-ar comporta cel de la capatul firului.

  7. Anonim

    Felicitari pentru articol.

  8. Anonim

    Felicitari pentru ca iei atitudine.
    Ca tot veni vorba: nu inteleg in ruptul capului de ce duduie boxele care transmit ceremoniile religioase de la bisericile ortodoxe. Si nu ma refer la duminici sau sarbatori, cand sunt credinciosi afara, ci la zilele de peste saptamana. Asa ceva nu am mai vazut decat la musulmani!

  9. Andreea

    Felicitari Andreea in sfarsit ia cineva atitudine!

  10. x

    Bravo Andreea si la multi ani!

  11. ion

    D-na sau d-ra Andreea eu as tacea sau as cauta subiecte serioase. Sau ca sa va citeasca cineva „editorialele” trebuie sa ataci o institutie despre care habar nu ai. Iar salariile preotilor nu se platesc din banii tai pt ca sigur esti incadrata cu salariul minim. Oare contributia la o biserica o achiti?

    1. Anonim

      Ion, iar te-au pus popii sa postezi pe aici? Hai dispari!

  12. Ligia

    La multi ani Andreea ,sa ai o zi frumoasa alaturi de printesa ta frumoasa !!!Felicitari pt tot ce ai scris ,imi place ,daca ar fi toti ca si tine poate ar merge bine si in Romania,problema e ca sunt multi care se complac in situatie si tac in loc sa-si spuna punctul de vedere,pot sa spun ca sunt oameni slabi Sau fricosi.Bravo !!!

  13. Felicitari pentru atitudine!

    Cineva trebuia sa „puna piciorul in prag”…

  14. nae l.

    La multi ani Andreea !

  15. emil

    Da domnisoara, ai dreptate. Asa zisii preoti NU au Dumnezeu si mama. Daca este normal si firesc sa te agati de, si sa critici politicienii, unii poate degeaba criticati, in schimb Fereasca Sfintu’ sa te iei iei, asa zisii slujitori ai Domnului. Sunt cei mai hrapareti si lipsiti de scrupule oameni din societate, fura de nu mai au miini, ca asta fac, si in plus profita de naivitatea si credinta sincera in Dumnezeu a omului de rind. Ei de fapt sint inamicii ideii de Dumnezeu, in care cu siguranta ca nu cred. Asa ca, dealtfel lucru necesar si corect, platind darile la stat, tot se face ceva pentru societate pina la urma. Daca le dai lor, sigur nu se face nimic. Ba da, le demonstrezi ca esti un fraier un fata lor. Asa ca, eu nu le dau nimic, nimic. Sa astepte intii sa mor, si apoi mai discutam.

  16. 8 martie 2013

    Ca sa demonstrezi ca ai dreptate, incearca sa gasesti oamenii bine pregatiti din domeniul asistentei sociale, pentru ati aduce argumente sustenabile ca ai dreptate!
    La multi ani!

    1. popescu

      Pentru „8 Martie 2013”: Fii bun si tradu ce ai vrut sa spui. E prea „inaltator” mesajul tau, am „ameteli” cind incerc sa pricep ce ai vrut sa spui.Adica vorbeste concret. Nu de alta, dar cu siguranta sint sint aici pe lista ceva preotzei care dau replici „mascate”. Normal ca au dreptul la replica, fie si mascata, pentru mine sint doar „abureli”. Adevarul cel simplu e ca nesimtirea, jegodismul nu au cum fi justificate.Dupa ce ca fura de nu m-ai au suflare, au chef si de reputatie „de fete mari”, aici te calca rau de tot pe nervi, reportera bine subliniaza, indirect. De fapt vreau sa o critic putin: e prea eleganta/bine crescuta, cred ca si ea s-a prins de asta intre timp. Una e Dumnezeu, cu totul altceva sint jigodiile de preoti in „casuta” de la Coada Lacului. Nici o legatura intre cele doua parti, nimic. Sint preoti la care sa pupi mina, la propriu. Dar nici unul nu se afla la „Coada Lacului”.

  17. anonim

    Aveti perfecta dreptate,dar nu numai ortodocsii,ci si preotii reformati fura banii oricui , cu nerusinare iar organismele lor interne de control ,desi stiu, n-au curajul sa intervina,Ar fi nevoie de o schimbare legislativa.. Oricum, va felicit pentru curaj,.Nu ma mira atitudinea preotilor.Se stiu stat in stat si forteaza cat se mai poate. In occident bisericile sunt goale. Oamenii cred in DUMNEZEU,dar nu vorbele preotilor,care nu cred in nimic ,nu sunt alaturi de oameni,ci de putere, ca de acolo vine ocrotirea .Poate ca fura impreuna,in buna intelegre.Ar fi interesant sa cercetati soarta banilor dati pentru biserica reformata din Cosei..UDMR-ul conduce o adevarata mafie a reparatiilor de biserici reformate, Se fac numai hartii,nu lucrari.Cladirile sunt sfinte ,nu se pot verifia.Hotul e hot,nu are nici etnie,nici religie,UNDE E STATUL?

  18. Profanul care totusi a ajuns sa creada

    Probabil unii sau unele sunt,deocamdata, atat de tari si de mari si mareti,incat dau cu tifla preotimii si bisericii.
    Vorbesc din propria-mi experienta,si anume aceea a unui om trecut bine de jumatatea vietii,caci trebuie sa fii tare optimist la 35 de ani sa nu recunosti ca in cel mai bun caz esti la jumatatea vietii.
    Cine iti poate garanta ca mai traiesti inca pe atata,in Romania?
    Ei,bine,pana la 40 de ani,neumblat la biserica fiind,orasan cu ifose,nu stiam nici macar Tatal Nostru.
    A venit insa o zi!O zi in care starea mea fizica si implicit moralul mi-au fost facute praf.
    Pana atunci sustineam si eu ceea ce sustine tanti asta care semneaza si clameaza nesimtirea bisericii si preotimii,ca n-as avea nevoie de intermediari intre mine si Dumnezeu.
    Ei,bine,viata bate filmul si mi-a fost demonstrata ca lectie de viata ca oricat de mare tare si sfatos te-ai crede,in mai putin de o zi sau peste noapte poti ajunge mai rau decat cea mai schimonosita si neinsemnata taratoare de pe Pamant!Am mers din medic in medic,spunandu-mi-se ca sunt sanatos tun si n-am nimic,desi ma stingeam cu zile.
    Am ajuns la un preot sa ma ajute!
    Am recunoscut spasit ca omul e ca porcul,nu guitza decat cand il doare si de-abia atunci auzindu-se guitzand isi da seama,sau nu,dupa bunul simt,cat este de porc!
    Mi-am jurat ca n-am sa mai iau in deradere niciodata ceea ce nu am reusit sa cunosc si nicidecum sa critic ce nu practic!
    Pastrand proportiile,un vechi proverb african zicea ca nu trebuie sa insulti crocodilul pana nu treci raul
    Astfel,nici astazi nu sunt un ins care frecventeaza slujbele bisericesti,nu sunt bigot,pocait sau alte alea,dar niciodata nu mi-as permite sa jur stramb,sa fac bascalie de cele sfinte sau de slujitorii Domnului!
    Vine o zi in viata fiecaruia,cand lipsit de aparare,de amicii care rad a-mboulea la glumele ieftine,lipsit de maretie si avere,dezvelit in pielea goala si uitat pe vreun pat de suferinta,disperat,invoci ca ultima speranta pe Dumnezeu si slujitorii sai:Ajuta-ma doamne!Ajuta-ma cucernice parinte!:si-ti va raspunde doar ecoul din sufletul tau pustiu.Atunci va fi clipa de adevar suprem si iti arati ca om adevarata fata!

  19. Profanul care totusi a ajuns sa creada

    Caci suntem un popor blestemat la neamplinire si nefericire!
    Nu de la biserica sau slujitorii ei ne tragem saracia si lipsa de respect!
    Nu biserica ne face sa fim vazuti in lumea mare drept putori,hoti,violatori,talhari,incestuosi si criminali!
    Spirala ADN-ului genetic la unii romani,din pacate din ce in ce mai multi,este pervertita de instincte si apucaturi animalice,neomenesti,lipsite de respectul care in alte zari civilizate,se practica cu cei din jura,atat fata de oameni,animale si bunuri.
    Parte a acestui popor nenorocit de altii dar si de unii din propria-le vointa,nu mai au nimica sfant si nu se mai tem nici de lege,nici de Dumnezeu,iar de bun simt in ecuatia asta macabra,nici nu mai poate fi de vorba.
    Pai fratilor!
    Aia care isi violeaza mamele,fiicele,si isi omoara parintii,bunicii sau copii,se sterg pe cur cu filele din Biblie,ard cartile despre cultura,pot sa aiba pretentii de izbavire sau de iertaciune a orisicarei forme de pacat?
    Avem pretentii sa fim tratati ca semeni egali cu cei ce stau la mese boieresti si fac legile lumii,noi carcotasii,barfitorii,clevetitorii ce spurcam fara deosebire si lucrul sfant la fel ca cel pagan?
    Suntem noi oare vrednici dupa cultura dar si dupa comportare,dupa mizera si scurta viata in care realizaram ce?Sa judecam pe altii?
    Cu ce masura si capacitate putem sa cantarim un geniu sau pe un tembel,un sfant sau pe opusul sau-un diavol,cand noi si umila noastra faptura nenasemnata nu se ridica nici macar la o rascruce,ce sta hotar acolo unde binele si raul se-ntalnesc?

  20. Profanul care totusi a ajuns sa creada

    Andre Malraux spunea despre secolul XXI ca va fi religios sau nu va mai fi deloc!
    Ei bine,acuma,poate ca nu este musai necesar sa stai numa cu ochii-n ceruri si sa astepti ca mutu sa iti indeplineasca Divinitatea toate poftele!
    Dar nici sa faci mistocareala de cele sfinte aicea pe Pamant,sperand ca poti face asta la infinit,fara ca sa platesti si pretul distractiei!
    Altminteri fiecare pasere pe limba ei pereste si nu poate durea in gat sau cur decat pe cel care rageste cu pretentii de cantat sau doar pe cel care se scarpina vartos in cele buci desi doar i se pare ca-l mananca!

  21. Ghila p

    Îl felicit pe Episcopul Petroniu de tot ce a făcut acolo la Coada Lacului!! Îl apreciez f. Mult un om de cultura!!!

  22. unu de pe drum

    astept zilnic sa citesc despre toate institutiile statului salajan care sant corupte pina in maduva oaselor doresc articole radicale care combat coruptia daca stii de curaj si demnitate treci la treaba. subiecte sant destule in salaj. azi a fost sub lupa biserica urmeaza carea vrea sufletul tau.dar sa vad ceva real si concludent.cetateanul scarbit de autoritatile salajene

  23. unu de pe drum

    daca azi este doar biserica si maine urmeaza pauza si ma trimiti pe aratura cu articolele de gen targ la crasna, e clar cum stau lucrurile in presa salajana

  24. Zălăuan

    Este o relitate tristă faptul că, deşi suntem un stat laic, nenorociţii de ciumeţi portocalii s-au apucat să taie salariile la români şi să plătească salariile popilor, ba chiar şi ale cantorilor. USL-iştii continuă la fel. Reţineţi, niciodată, până la tembelul de Boc, statul român nu a plătit salariile popilor.
    Evident, toţi aceşti popi laudă regimul actual, care închide fabrici şi construieşte biserici, iar regimul trecut este cică „criminal ateist”.
    Felicitări ziaristei !

  25. Anonim

    Bai handilaule, salariul clerical , de la Stat exista de prin 90. Așa ca ciocu mic!!

  26. Preafericitul Persiflicius Pamfleticus

    Tanti Andreia…..
    Probabel/sic! ca la ingropaciunea lu’ matale(colo peste vro 300 de ani) la cat esti de pornitara pe cele fete bisericesti si in general pe institutiunea bisericii,o sa refuzi sa-ti faca slujba de hodinire intru cele vesnice vreun preot.Desigur,ca epitaf nu se va scrie la capatzaka ta ,,Nihil sine Deo”,dar spre luare amintere nu ar fi rau sa se-crusteze zicala cu…,,Nu-i treaba magarilor de unde beau oile Domnului,apa….”
    Locul popii o sa-l tina vreun confrate de meserie la fel de meserias ca si talentu lu matale si o sa iti recite poezii de la preacuviosul Danila Saucatul on loc de chestia aia cu…,,loc de verdeata si fara intristare..”……
    Si ca sa fie bene pana in capat,totul se va desfasura in sunet de flishka si de tulnice si poate si cimpoaie,care vor incerca un timid,fals si pitzigaiat ,,Amazing grace” pe al carui fundal inaltator sufletelul imaculat zici tu,se va pravali in minunatul Rai.
    Sau poate nu!

    1. lenuta

      Replica pentru „Preafericitul Persiflicius Pamfleticus”: Omule, daca tie iti convine sa dai bani aiurea unora sa se imbuibe, adica preotzilor, atunci e OK, dar sint altii carora nu le convine, ziarista. Si care a luat o atitudine, cu totul de laudat. Daca esti asa de respectuos la adresa preotilor nostri iubiti, am o propunere: doneaza-le casa, o masina, ceva, sau macar 200000 RON, sau plateste-le iluminatul la „Casutza de la Coada Lacului” pe vreo 50 de ani avans, ca nu au bani saracii.

  27. Ionescu

    Da domnisoara, corect este tot ceea ce ati scris DAR, scris cu litere mari: Vina cea mare o au oamenii, care se uita in gura „alesilor slujitori” zic ei, ai Domnului. Viata m-a invatat un lucru: nu este de vina gura care vorbeste ci urechea care asculta. De fapt nu e asa mare intelepciune, cu totii o stim nu numai eu. Cindva cu putin timp in urma, un medic spunea un lucru cutremurator la un post de televiziune: un numar imens de preoti, si infim de medici sint la noi in tara. Inchipuiti-va ca, toti acesti clerici, NU ar mai da bani acestor preoti, ca oricum degeaba ii dau, si i-ar da medicilor sau intr-o altra forma s-ar introduce in sanatate(Stiu ca e dsicutabil ce spun, stiu). Ce s-ar intimpla ? Ar suferi mai putin si ar trai mai mult. Ce fac ei, preotii cu banii care-i primesc, d.p.d.v. credincoisi, pentru ei, credinciosii ? Simplu: nimic. Pardon, casuta la „Coada Lacului”

  28. Anonim

    De ce nu vedeți partea plină a paharului ! In sensul ce sa realizat acel sediu al Episcopiei banii contribuabililor si cei de la stat( Cons. Jud, Culte , donatori) nu acoperă 40la suta din cât sa investit acolo!!! Așa ca ….. mars mai încolo!

  29. symy

    Felicitari pentru articol,din pacate BOR.SA uita de invataturile Scripturii,bucuranduse doar de umplera pungii cu banii statului si al enoriasilor.Dar va veni si ziua Judecatii,si vor merge cu ceas de aur pe mana,conducand un mercedes pe drumul spre IAD..AMIN!!!

  30. Anonim

    Care simi ești? Maries??? Grecu ??? Cu profesională? K

  31. Un prieten al ANDREEI

    ANDREEA la multi ani de ziua femeii .FELICITARI pentru articol In ciuda unora dintre comentatori te rog sa constati ca sint destui oameni care i-ti impartasesc parerile despre fetele duhovnicesti.Ai mare dreptate in tot ce scriinu merita sa lasi garda jos si ar fi bine sa-l propui pe purtatorul de cuvint al fe -telorbisericestila un curs de re-educare a se citi reciclare)nu-l lua in seama ca nu poate mai mult.POPI nu sint constienti de situatia in care sint si cred in naivitatea omului dar se inseala .NOUA generatie nu -i mai accepta de aceea se lupta sa introduca religia in scoli OBLIGATORIU simt ca au ramas in urma istoriei cu 2000 de ani.TE rog mergi mai departe si analizeaza ce sar intimpla daca D-l PONTA in loc sa le dea bani de la buget ar aloca sumele SANATATII sau AR TRIMITE OBLIGATORIU RrOMII LA SCOALAsi acumnumarul scolilor sau spitalelor este sub numarul necesar iar nesimtitii neamului isi fac palate si nu-i mai satura DUMNEZEU de bani.Intr-un comentariu ti-am sugerat ideea sa iei legatura cu EXCES DE PUTERE de la ANTENA 3 crede-ma ar merita subiectul o mai mare atentie numai pentru a le aminti acestor CIOCOI ca exista si cuvintul CUMPATARE i-ti doresc succes .Sarut mana ANDREEA

  32. Parintele Papadioglu

    Apai tie Andy neini ti s-o facut de indignare nu pentru ca ar huzuri preotii si pentru ca unii au averi si ar beli 10 piei de pe enoriasul care este/-vorba jurnalistikului Vanghelie.
    Pe dumneata tante,te freaca faptul ca ti-a dat slujitorul necunoscut al Domnului cu tifla si te-a luat peste picior.Nu?
    Asa e!
    S-au obisnuitara unii ca,cum zic ca-s de la PRESSA aia la care-si declina identitatea si calitatea sa se cace pe loc de spaima in izmene mai ceva ca si in fata Gestapo-ului sau KGB-ului sau a defunctului unic partid de-i zise PCR cu ai sai vajnici secretari si primi.
    Trufia si mandria sunt neshte pacate rezultate ca urmare a incalcarii unora din cele 10 porunci care n-ar trebui nicicand incalcate.
    In loc sa intorci si celalat obrazus si sa raspunzi cu paine pietrelor ce ti se arunca,matale aplici aci legea din Talion care zice ca-i musai dinte pentru ochi si viceversa…..
    Amu’ si aia-i drept ca ea-fatarnicia are mai multe fetze dar nu are niciun obraz!

    1. ilie

      Daca doriti studiu pe text, spuneti!

  33. Un prieten al ANDREEI

    ANDREEA in primul rind vreau sa-ti urez LA MULTI ANI de 8 martie si apoi felicitari pentru articol Cred ca ar fi bine ca purtatorul de cuvint al duhovnicilor sa fie trimis urgent la un curs de formare{reciclare

    ANDREEA in primul rind vreau sa-ti urez LA MULTI ANI de 8 martie si felicitari pentru articol Te rog propunei d-lui PETRONIU sa-si mai trimita purtatorul de vorbe la reciclare ca individul inca nu a aflat ca exista in tara aceasta si PRESA si ca PREOTII mai trebuie sa dea socoteala cu faptele lor. Desigur nu sint obisnuiti dar trebuie invatati.Poate o sa-i propuna cineva d-lui PONTA sa nu-i mai plateasca de la buget pe acesti trintori care capuseaza sub toate formele oameni si institutii. BOR se comporta de multa vreme ca stat in stat cu reguli proprii care si le fac si le respecta indiferent de parerea noasta.ANDREEA propune si tu mai departe ca banii dati de GUVERN la preoti ar fi mai util sa fie alocati SANATATII sau trimiterii obligatoriu la scoala a rromilor ca har DOMNULUI biserici avem destule.NU lasa garda jos ANDREEA daca te uiti la comentarii ai destui sustinatori da citi mai sint care nu au posibilitatea sa scrie. Popi isi dau seama ca sint in urma societatii cu 2000 de ani nu vezi cu cita inversunare sustin religia in scoli si cui foloseste?PENTRU cum te trateaza duhovnicii astia merita sa iei legatura cu EXCES DE PUTERE antena 3 si analizati amanuntit aceasta categorie de CIOCOI Iti urez succes ANDREEA.

    0

  34. Anonim

    Mai amicu’ nu stiu cui!
    Du-te tu la reciclarea limbii romane si a gramaticii pe care o folosesti!
    ,,propunei d-lui PETRONIU „se scrie in limba romana ,,propune-i d-lui PETRONIU „si mai foloseste amicule si î din a,acolo unde este cazul!
    ,, Popi isi dau seama ” s-ar scrie corect, ,, Popii isi dau seama”!
    Si cate altele mai amicule numa bun de dus inapoi in clasa I-a si uitat acolo pana invata Lb.romana!
    Asa ca,uite cine ne da noua lectii si cine comenteaza aiurea si a-mproasta p-aici!
    Baaaaaaaaaa amicule!
    Nu urca glas de caine si raget de magar la ceruri!Vei fi fiind poate prieten cu unii si cu altii bade prietene,caci cine se aseamana se si aduna.dar sigur cu limba romana si gramatica ei nu esti,n-ai fost si nu vei fi prieten niciodata!
    Pune mana pe carte si lasa comentariile pe seama alora cu scoala si oaresce minte in cap!

    1. ilie

      Daca tot v-ati apucat de dat lectii de scriere, poate nu ar strica sa aruncati o geana peste propria dumneavoastra scriitura! Nu de alta, da va cam lipsesc niste semne de punctuatie, pe ici, pe colo, niste spatii dupa virgule…
      Faptul ca aruncati niste replici biblice nu ne impresioneaza! Si nici ca incercati sa pareti cu „oaresce minte in cap”!

  35. Zălăuan

    După ce statul plăteşte salariile popilor şi personalului neclerical, întrebarea mea este, de ce mai cer popii taxă anuală pentru biserică ?

  36. Sfatosului Ilie!

    Mai Ilie!
    Te-ai simtit vizat?
    Oricum,nu indicizi de teapa ta incerc sa luminez,iar de impresionat,nici gand!
    Eventual de hipnotizat,Ca pe gainile cu minte de bibilica!
    Si nu mai vorbi neantrebat bade Ilie!
    Nu ti-a cerut nimeni parerea,vare oricum nu conteaza!

    1. ilie

      Nu ca te-ar fi intrebat pe tine cineva… ori ca singulara ta parere ar conta 😉

  37. Anonim

    Felicitari sincere autoarei! Daca nu ar fi scris ”Magazin Salajean” in modul in care a facut-o, ”Graiul” poate nici nu scria deloc!
    Important e sa nu renuntati ci sa aveti o atitudine constant critica fata de preoti, indiferent de confesiune. Critica, nu agresiva. Poate daca vom avea preoti mai buni o sa avem si cetateni mai buni!
    Inca o data, felicitari!

  38. Anonim

    Salariul preotilor este plătit de la Stat , in procent de 60 la suta restul de la cei care sunt credinciosi , nu de la rebuturi ca voi care scrieti aici , așa ca ….. Marsh!!!

    1. Anonim

      anonimule imbecil, esti popa?

    2. ana

      „Rebuturile” acelea despre care pomenesti sunt oameni care muncesc pe branci sa-si plateasca impozitele catre stat, pentru ca statul, mai apoi, sa aiba de unde plati aia 60 la suta din salariul popilor… Sa fii si tu un „rebut” ori vorbesti din perspectiva individului in sutana ce se huzureste pe banii multumii?

  39. Zălăuan

    Nu mă miră că toţi popii laudă acest regim care taie salariile la români, în timp ce plăteşte salariile popilor, posibil, nu integral.
    Deci acest regim, care ia bani de la români, ca să-i dea la popi este cel bun.
    Regimul celălalt, care asigura locuri de muncă la toţi românii, era. cică „ateist criminal”.
    Măi sutane negre, lumea vede şi vă judecă !

  40. Anonim

    Stimata doamna, daca va pot numi astfel, cunoasteti termenul de profesionalism? Ei bine dupa acest articol am mari indoieli deoarece un profrsionist se informeaza, analizeaza, filtreaza informatia si abia pe urma face publice informatiile de interes general!!! Ma intreb cine v-a bagat mana in buzunar pentru vreun serviciu religios sau care din preoti v-a impus taxele despre care vorbiti??? Sunt foarte curioasa cine va plateste pentru lipsa de profesionalism de care dati dovada…nu ca ar mai conta dar as vrea, totusi, sa va informati in amanunt despre starea materiala a preotilor salajeni, in special, iar dupa o cercetare amanuntita ati putea observa ca nu toti au vile si bolizi si v-as invita daca tot sunteti atat de corecta sa le platiti celor pe care i-ati calomniat si rata de la banca, nu de alta dar nu v-ar mai arde de atatea calomnii si atacuri.
    Cu respect…daca credeti ca-l meritati!!!

    1. Anonim

      sunati la redactie si veti primi o lista!

  41. nu contează cine

    domnilor, cred că nu s-a citit cu atenţie articolul. Doamna reporter, a cerut un punct de vedere despre situţia creată în Sălaj, la biroul de presă a Patriarhiei Ortodoxe ,care are sediul la Bucureşti. Dece sunt acuzaţi cei din Zalău.Dar oricum domna si cei care susţin atitudinea ei, cred că trebuie să se mai informeze atunci când fac anumite afirmaţii. Si preoţii plătesc aceleaşi impozite şi asigurări sociale ca şi oricare angajat şi puteţi să vă informaţi la finanţe care instituţie din Sălaj este la zi cu toate plătile, asta aşa ca să stie doamna reporter să se informeze că nu numai banii ei merg la buget ci şi a celor pe care îi descrie în articol.

  42. nu conteaza cine

    Stimate”nu conteaza cine” dar oricine ai fi esti in urma cu informatiile pe aceasta zona mai citeste ce fac mai marii bisericii si prin zona Timisoarei si vei vedea si alte netrebnicii duhovnicesti mai grave decit in salaj poate te va ajuta sa-ti curati atitudinea.

  43. Zălăuan

    Popilor, urâte lucruri citesc despre voi.
    Luaţi aminte !!

  44. ion

    Purtatorul de cuvint al BOR intrebat fiind despre proprietati ce apartin bisericii anul trecut a raspuns ca biserica nu este bogata si nu are proprietati. Eu stiu ca fiecarei biserici (exceptie cele noi) sa dat pamint si paduri justificat trebuia sa traiasca nu erau bugetari preotii.Acum avem alte orientari politice preotii sint salariati de stat dar cu pamintul ce se va intimpla ? O sa-l revendice statul s-au o sa -l valorifice biserica pentru intregirea veniturilor? Andreea este prima intrebare. VA URMA………….

  45. Zălăuan

    O pildă năucitoare şi în acelaşi timp înălţătoare, a Bisericii ortodoxe din Cipru.
    Arhiepiscopul a anunţat că pune la dispoziţia ţării toată averea bisericii, pentru salvarea ţării.
    La noi, nici măcar atunci când golanul de Băşescu a anunţat tăierea salariilor bugetarilor, BOR nu a făcut nici un gest de solidaritate cu românii oropsiţi !

  46. cicerone

    Vai de capul tau Andreea

  47. cicerone

    Cine te-a pacalit,ca esti jurnalista? Poate,dar una de doi bani,ca si fituica asta la care te scremi sa scrii ceva.Oricum foaia asta nu se mai vinde de mult timp .si nu se va mai vinde de loc,din cauza unor articole din astea fata nici o legatura cu judetul nostru.Se vede clar ca ai ceva cu BOR.Suferi de o ura diavoleasca(care te domina),dar esti si proasta rau.Te superi ca prostu pe sat ca purtatorul de cuvant al patriarhiei ti-a inchis telefonul in nas.Pai e normal,tu nu esti in stare sa formulezi o intrebare.Cine crezi tu ca isi pierde timpul cu tine.

  48. Miron Cristea

    De cand biserica este obligata sa-ti raspunda tie,d-na Presa.Auzi eu sunt presa,eu sunt buricul targului.Va credeti niste zei voi scribalai astia.Macar de a-ti sti sa scrieti,dar habar n-aveti.Mi-a inchis telefonul in nas.!Ce ai fi vrut,sa-ti dea niste raspunsuri care-ti conveneau tie?Fata esti dusa rau cu pluta.Auzi acolo.Dati-va la o parte EU SUNT PRESA (de rahat).Asta esti tu

Leave a Comment