Când ineficienţa sugrumă coloşi

Sistemul de management tipic românesc aplicat în ultimii ani la Compania Naţională Poşta Română îşi dezvăluie, acum, rezultatele, în toată splendoarea lor. Cândva una dintre cele mai mai companii ale statului, Poşta s-a transformat într-un mamut obosit, ineficient, cu rezultate financiare dezastruoase, cu salarii enorme pentru ocupanţii fotoliilor înalte, dar cu lefuri de mizerie pentru pălmaşi, cu o armată de salariaţi, formată din 30.000 de persoane, pentru plata cărora se asigură 70 la sută din totalul cheltuielilor.
De patru ani încoace, compania se adânceşte în groapa suferinţei, ajungând la limita supravieţuirii, cu pierderi în valoare totală de 126 milioane de euro. Toate acestea, într-o perioadă în care contractele profitabile, precum cele de expediere a facturilor la gaze ori a celor de telefonie mobilă, au fost pierdute în favoarea societăţilor competitoare de pe piaţă.
Mai marii companiei au recunoscut că nu au soluţii pentru eficientizarea companiei, în condiţiile în care, mai spun ei, costurile fiind peste cele ale concurenţei. Grav este că pentru ridicatul acesta din umeri, şefii din Poştă încasau salarii uriaşe. Directorul general, spre exemplu, merge acasă, lună de lună, cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de „performanţe”.
Cu cuţitul la os, societatea a fost pusă în situaţia de a tăia din cheltuieli. Şi cum altfel, decât printr-o altă măsură care trădează incompetenţa celor aflaţi la conducere. În loc să renunţe la excedentul de personal – nu de alta, dar vorbim despre 30.000 de angajaţi – compania a preferat să-i transforme pe cei mulţi şi mărunţi în cal de bătaie. Aşa se face că, de la începutul lunii aprilie a acestui an, poştaşii lucrează cel mult şase ore pe zi, pentru lefuri înjumătăţite. În timp ce directorul general încasează o remuneraţie de vreo 6.000 de euro, unii lucrători poştali sunt puşi în situaţia de a se descurca financiar cu doar 400 de lei pe lună.
Soluţia alternativă, preferată, de altfel, de către sindicalişti, presupunea disponibilizări colective. În felul acesta, cei care erau în plus, se alegeau cu până la 30 de salarii compensatorii, iar ceilalţi ar fi rămas cu salarii nemodificate.
Disperat să se descotorosească de gigantul cu 6.000 de oficii poştale, statul, principalul acţionar al acestuia, va scoate la privatizare Poşta Română. Rămâne de văzut câţi ofertanţi se vor arăta interesaţi de achiziţiona o societate aflată într-o astfel de situaţie financiară.