Aşa-i la noi!

Să nu ne mai mirăm de absolut nimic, de niciun dezastru care se întâmplă deopotrivă în toate domeniile de activitate. Învăţământul e cel mai bun exemplu! Nu, nu vrem să fim cârcotaşi şi suntem convinşi că nimeni nu-i perfect, că toţi suntem supuşi greşelilor, dar e aşa ieşit din comun ca după patru sau cinci ani de şcoală să nu reuşeşti să iei o notă de trecere, ca să poţi să ai diplomă de bac. Rezultatele naţionale a examenului de maturitate, cunoscutul bac, au fost puţin mai mari comprativ cu anul trecut dar tot dezastruoase. După elevi, a venit şi rândul profesorilor. Rezultatele examenului de definitivat obţinute de cei care ne învaţă copiii sunt la fel ca şi cele obţinute de elevi. Nu trebuie să ne mai mire nimic, „aşa dascăli , aşa elevi” va deveni cu siguranţă un clişeu. Totuşi, dacă stăm bine şi analizăm la ce poate să folosească o diplomă de bac, ne dăm seama că nu la foarte multe. O serie de universităţi şi şcoli post-liceale, chiar şi din judeţ, fac înscrieri indiferent dacă ai sau nu această diplomă. Cu ajutorul banilor primiţi de la părinţi, absolvenţii fără diplomă de bac se vor putea înscrie la diferite cursuri în urma cărora vor fi chiar şi asistenţi medicali. Să nu ne mirăm dacă vom ajunge la cabinetul medical pentru a fi trataţi de dureri abdominale şi vom primi medicamentaţie pentru dureri cervicale. Noi, pacienţii, care nu ştim, vom fi informaţi că durerea de la abdomen este cauzată de un nerv de la gât. Şi vom crede şi vom urma tratamente primite aiurea, pentru că nu ştim. Unii nu ştiu pentru că nu ştiu, alţii nu ştiu pentru că nu vor să ştie, iar alţii nu ştiu pentru că nu sunt capabili să ştie. Aşa-i la noi!

One Thought to “Aşa-i la noi!”

  1. Zălăuan

    Augusta, se pare că nu ai înţeles mare lucru din examenul de definitivat, aşa că fii atentă.
    Examenul de definitivat este un examen de triere a profesorilor debutanţi, care, pentru a mai preda în învăţământ, trebuie să promoveze definitivatul.
    Examenul din acest an a avut rezultate bune, deoarece aproape jumătate din profesori au luat peste 8, şi s-au definitivat în învăţământ.
    Ceilalţi nu mai au dreptul să predea în învăţământ, nu mai sunt profesori.
    Acum ai înţeles ?

Leave a Comment