Aplauze. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca

Scandalul, circul politic continuă. „Cristian Tudor Popescu a comentat în cursul serii de luni conferinţa de presă susţinută de copreşedintele USR-PLUS Dan Barna. Jurnalistul a remarcat că actuala criză politică este un «bâlci sterp şi stupid». Aţi spus că o să comentez la cald. Nu ştiu ce este cald în tot cea am văzut, cu excepţia, poate, a aplauzelor. Aplauzele care ridică temperatura aerului. M-au înfiorat aceste aplauze! Înainte ca vorbitorul Barna să deschidă gura, toată lumea prezentă acolo, parlamentarii USR PLUS au aplaudat. Înainte să spună o singură vorbă domnul Barna. Ce aplaudau? Vasăzică, acum aceşti miniştri ai USR PLUS părăsesc guvernul şi declanşează în mod oficial, să spunem, din acest moment, criza politică” (adevarul.ro). Criză politică, „bâlci sterp și stupid”. Dan Barna: „Miniștrii USR PLUS se retrag din Guvern, ne prezentăm demisiile. Florin Cîțu a dinamitat această coaliție cu bună știință și cinism” (stiriletvr.ro). „Florin Cîțu: Cei de la USR PLUS s-au purtat ca niște copii răsfățați. Prima reacție a premierului Florin Cîțu după anunțul demisiilor miniștrilor USR PLUS a fost dură și i-a acuzat că cel mai mare rău pentru România a fost că au legitimat AUR” (revista22.ro). Copii răsfățați, „dinamitarea coaliției cu bună știință și cinism”? Cine mai știe, cine mai are chef să analizeze rațional rapida desfășurare a evenimentelor politice. Cum se va termina marele tămbălău? Tămbălău pornit și de la faptul că partidele la putere sunt bântuite de alegeri interne. Va funcționa „frăția inelelor”? Se va amâna finalul bâlciului până la congresul PNL? Vor avea loc, totuși, alegeri anticipate, pentru prima dată după revoluție? Teoretic, puțin probabil. Chiar dacă declarativ asta vrea și PSD. Grindeanu: „E un circ în interiorul puterii și ne cer nouă să-l rezolvăm. PSD va vota orice moţiune care ajunge în plen” (digi24.ro). Va crește, în urma scandalului, atât de mult AUR încât să devină un fel de PRM cu Vadim în frunte? Iulian Anghel: „Partea tristă a poveştii este că această coaliţie destrămată a fost susţinută de cei care plătesc taxe şi impozite, nu de cei care aşteaptă ca PSD să le mărească pensiile (e drept, oamenii au muncit o viaţă şi au pensii mici). Erau oameni dispuşi să facă un sacrificiu, de vreme ce au stat luni de zile în stradă, în ger, pentru ceva ce nu le aducea nimic personal. Acesta este răul cel mare pe care «noua clasă politică», strunită de junii politicii Cioloş, Cîţu, Barna l-au făcut României: cei care au ieşit în stradă fără să ceară nimic pentru ei vor rămâne, pe viitor, acasă – şi la protest şi la vot. Iar, peste 20 – 25 de ani, vor vota cu un partid care le va promite nu reforma justiţiei, nu o societate justă şi unită, ci majorarea pensiilor” (zf.ro). Oricum, în plin tămbălău politic și guvernamental se aud încă aplauzele useriste…

3 Thoughts to “Aplauze. Noi fragmente din haos”

  1. Pușcăriașii între ei !

    Ca să fim cinstiți, îl înțeleg pe ctp, ăsta a făcut pușcărie pe vremea lu CEAUȘESCU. Simte empatie pt pușcăriașul scîrț !

  2. I.C.

    O să vă iasă Cîțul pe nas!

  3. Doru

    Ciunt „o sa va iasa pe nas”. Nu vem nici apa, nici strazi asfaltate, nici sensuri giratorii, dar avem lucruri facute fara cap. Tineti-o asa, laudati-l pe Ciunt ca a facut si a dres.

Leave a Comment