Alegeri, mon cher!

Daniel Mureşan
Zilele acestea, presa sălăjeană e plină de advertoriale și articole scrise de jurnaliști de casă, care au înmuiat penița obiectivității în cerneala ciolanului din comenzile electorale. Politicieni ce nu știu lega două vorbe și al căror IQ nu se lasă calculat, sunt semnatarii unor texte lungi și alambicate, unde mesajul este subtil, dar lipsește cu desăvârșire. La discuțiile provocate de aceste texte, candidații iau un aer grav, își pun mâna la tâmplă de parcă ar gândi, iar în final te bat pe umăr, spunând că totul va fi bine.
După studii, doar 15 – 20% dintre cei ce activează pe facebook merg la vot. Doar că la candidați dă bine să ai unul sau două conturi pe facebook, unul chiar “oficial”, de parcă celelalte ar fi “pirat”. Aglomerația de pe facebook este motivată anul acesta de lipsa festivalurilor folclorice sau tot felul de tăieri de panglici, unde candidații se simțeau ca peștele în apă. Acolo erau celebrele chermeze unde ei erau mascați în țărani de parcă se apropia halloween-ul, cu ținute incomplete pe burțile opulente.
Toată campania locală e un mix de prost-gust și fandoseală ieftină, o fanfaronadă cu actori proști. Nu mă regăsesc în multele proiecte ce vor rămâne doar pe hârtie, nu candidez și nu susțin pe nimeni, nu mă interesează așa-zisele programe electorale ale candidaților. Nu scriu pentru bani sau glorie. Scriu pentru cititorii cu bun simț, pentru cei care aruncă ambalajul la coș, nu pe jos. Pentru cei care răspund la salut și pentru cei care nu scuipă pe stradă. Pentru cei care sunt prieteni cu apa și săpunul. Scriu precum gândesc, precum iubesc călătoriile și florile de vară, precum aștept dragostea în pragul inimii. Sunt doar un cetățean care poate doar din conștiință civică voi merge la vot, iar cu ștampila îmi voi alimenta furia pentru următorii patru ani.

One Thought to “Alegeri, mon cher!”

  1. Anonim

    „jurnaliști de casă… ciolan” LUP MORALIST

Leave a Comment